Ce produse aleg romanii pentru amenajarea gradinilor urbane

CategorIes:

By

·

4 – 7 minute
hornbach gradina urbana
hornbach gradina urbana

In luna aprilie, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de constructii si gradinarit, ofera sfaturi de amenajare pentru gradinile mici, din zona urbana, in cadrul unei expozitii speciale. De asemenea, tot in aceasta luna, retailerul le va prezenta clientilor si cele mai eficiente metode de protectie si intretinere a lemnului.

 

 

 

 

 

„Intrucat primavara este momentul oportun de pregatire a gradinilor pentru sezonul cald, in luna aprilie, ne-am hotarat sa venim in sprijinul clientilor nostri si, prin intermediul unei expozitii speciale, sa le oferim acestora posibilitatea de a afla tot ce trebuie sa stie despre amenajarea gradinilor mai restranse, din zona urbana”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach Romania.

Potrivit acestuia, unul dintre cele mai importante lucruri de care clientii trebuie sa tina cont in amenajarea unei gradini restranse este elementul de spatialitate. Astfel, urmarirea unei linii clare de amenajare si folosirea a cat mai putine culori sunt un punct important de pornire in amenajarea unei gradini de dimensiuni reduse.

„Gradinile mici au nevoie de mai multa atentie, iar imaginatia joaca un rol important in amenajarea acestora. Pentru ca, in general, zonele urbane nu permit amenajarea unei gradini somptuoase, este foarte important ca cei care doresc sa-si infrumuseteze spatiul din jurul casei sa gaseasca solutii utile, astfel putandu-si transforma curtea intr-un mic colt de Rai, ideal pentru a le oferi relaxarea de care au nevoie dupa o zi de munca”, a mai spus Mugurel – Horia Rusu.

De asemenea, potrivit reprezentantului companiei, pe langa alegerea unor nuante de flori asemanatoare din punct de vedere cromatic, un alt element prin care se poate oferi senzatia de spatialitate si aerisire unei gradini mai mici consta si in utilizarea unor accesorii simple, ghivecele de flori si mobilierul de gradina clasic fiind o alegere ideala in acest sens.

Mai mult, si inaltimea este un alt element cheie ce ajuta la crearea unei gradini mai spatioase. In acest sens, trebuie sa fie ales un singur punct central pe care sa se puna accentul, indiferent daca acesta este dictat de lungimea unui arbore, arbust sau pom fructifer. De asemenea, pentru spatiile inguste, deosebit de mici, folosirea ghivecelor inalte si subtiri, in care sa fie plantate flori cataratoare precum sunt clematitele, glicina sau trambita, va oferi mai multa lumina si veselie gradinii.

„In general, pentru spatiile restranse este recomandata folosirea florilor cu un colorit puternic, insa clientii trebuie sa fie deosebit de atenti la potrivirea cromatica”, a subliniat reprezentantul companiei.

In ceea ce priveste cele mai alese plante pentru gradina, romanii din zona urbana opteaza, de cele mai multe ori, pentru speciile mai nepretentioase, care nu necesita ingrijiri dese si rezista cu succes in conditii de stres (frig, seceta etc.).

De asemenea, majoritatea romanilor aleg sa realizeze singuri lucrarile de amenajare a gradinilor, doar o mica parte dintre acestia apeland la ajutorul personalului specializat.

„In ciuda faptului ca alegerea unor specialisti pentru amenajarea gradinii poate parea initial mai costisitoare, conform raportului pret/calitate/timp, apelarea la un astfel de ajutor este mai benefica, clientii bucurandu-se de avantajele unei gradini de impact pentru o durata mai lunga si cu resurse mai reduse de timp”, a punctat Mugurel – Horia Rusu.

Referitor la volumul de vanzari de pe segmentul de gradina, potrivit reprezentantului companiei, in perioada de primavara si la inceputul verii se inregistreaza cele mai multe cereri privind produsele de amenajare a gradinii.

Pentru cei care doresc sa isi amenajeaze gradina, permanent, in toate cele cinci magazine Hornbach din Romania, se afla pe rafturi o varietate impresionanta de specii de pomi, arbusti fructiferi, plante de exterior si interior, bulbi, seminte, gazon, masini, garduri, pamant si ingrasamant, precum si toate accesoriile si uneltele necesare pentru proiectele de gradinarit.

De asemenea, clientii Hornbach beneficiaza si de garantia cresterii plantelor, acestea avand o calitate ridicata. Astfel, in cazul reclamatiilor indreptatite, banii sunt returnati sau produsele sunt inlocuite, pe o perioada de 12 luni, pentru arbusti, tufe, copaci sau trandafiri.


Sfaturi pentru protectia si ingrijirea lemnului

Tot in luna aprilie, in toate magazinele retailerului, clientii vor avea acces si la o expozitie de unde vor putea afla detalii despre metodele de protectie si ingrijire a suprafetelor din lemn.

„Amenajarea spatiilor de recreere, precum sunt foisoarele sau terasele din gradina, au determinat in ultimii ani cresterea interesului romanilor pentru produsele de protectie si de ingrijire ale lemnului. Acestia au realizat ca o intretinere corespunzatoare face lemnul deosebit de rezistent la factorii de mediu si astfel se pot bucura mai multa vreme de spatiile pe care si le construiesc”, a declarat Mugurel – Horia Rusu.

Astfel, pentru a asigura o protectie de durata elementelor din lemn folosite pentru amenajarea spatiilor exterioare, clientii pot opta pentru grunduri, emailuri, lacuri, dar si pentru uleiuri speciale. Mai mult, pentru a oferi un aspect cu adevarat deosebit suprafetelor din lemn, acestia pot alege lacuri decorative in diverse nuante.

„Pentru a obtine rezultate de calitate, este insa foarte important de stiut ca nu doar alegerea produsului potrivit conteaza, ci si aplicarea acestuia si ustensilele folosite. In acest sens, la utilizarea produselor, clientii trebuie sa tina cont de sfaturile personalului specializat Hornbach, dar si de indicatiile de pe fisa tehnica a acestora”, a mai spus reprezentantul companiei.

In ceea ce priveste cele mai cumparate produse pentru ingrijirea lemnului, reprezentantul companiei a dezvaluit ca lacurile pentru exterior sunt cele mai cautate pe segmentul lor, vanzarea produselor pentru ingrijirea lemnului crescand considerabil in perioada calda a anului.

Permanent, in toate cele cinci magazine Hornbach, clientii pot gasi la raft o varietate impresionanta de produse de protectie si ingrijire a lemnului, de la lacuri protectoare si decorative pentru exterior si interior, care se pot mixa in functie de nuanta dorita, si pana la uleiuri, grunduri, emailuri si lazuri de protectie, preturile acestora variind in functie de cantitatea si calitatea produsului ales.

De asemenea, pentru cei care doresc ajutorul unui specialist in amenajarea foisorului, terasei, casei de gradina sau a carport-ului, magazinele Hornbach pun la dispozitia clientului, contra cost, si o serie de servicii de montaj profesional, care asigura executia unei lucrari de calitate si ofera garantie de pana la 2 ani pentru acesta.

Mai multe informatii despre metodele de protectie si ingrijire ale lemnului, cat si despre amenajarea gradinilor urbane se pot gasi, incepand cu 3 aprilie, in magazinele Hornbach si pe pagina oficiala.


www.hornbach.ro

 

 



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.