Aloe este o plantă (de apartament) din familia Liliaceae, cu înălţimi variind de la 10 la 100 cm, şi are numeroase varietăţi (sunt cunoscute nu mai puţin de 200 de specii de aloe). Originară din Africa, Madagascar şi Arabia, zone călduroase şi secetoase, are frunze groase protejate de un strat ceros care le împiedică să piardă apă prin transpiraţie.
În prezent, s-a răspândit în regiunile temperate, dar nu supravieţuieşte la temperaturi sub 0°C. Plantele cresc încet şi încep să înflorească după 2-4 ani de la plantare. Florile cresc anual, primăvara, pe tulpini drepte, şi variază în culori de roşu, galben şi purpuriu. Se cultivă şi se înmulţesc uşor. Această familie de plante este rezistentă la boli şi dăunători.
Mari iubitoare de lumină, plantele trebuie aşezate la fereastră (de preferat la cele spre sud). Pe timpul verii, este indicat să scoatem planta afară (în balcon sau grădină), sub lumina soarelui şi la căldură. În anotimpul rece, camera în care le păstrăm poate să fie mai răcoroasă, dar în niciun caz nu trebuie să lipsească lumina – acum vor trece printr-o perioadă de repaus, pe timpul căreia vom reduce udarea. Fără acest repaus, plantele vor fi lipsite de flori.
Îngrijire. Udarea plantelor se va face doar atunci când, verificând pământul de la rădăcină, vom constata că este uscat. Excesul de apă, mai ales pe timp de iarnă, poate duce la distrugerea plantei. Un alt aspect important este aerisirea spaţiului în care sunt ţinute plantele. Iarna trebuie să avem grijă să nu se producă curenţi de aer. Pământul în care o plantăm trebuie să fie suficient de poros şi cu reacţie neutră (pământ de frunze, turbă fibroasă şi nisip). Se recomandă ca ghiveciul în care se află planta să aibă găuri de scurgere pentru apa suplimentară.
Înmulţirea. Înmulţirea se face în special prin butaşi, în perioada mai-iunie. Ei se plantează la 2 cm adâncime în pământ nisipos şi sunt ţinuţi la căldură şi umbră câteva zile. Mutarea în ghivece se face după apariţia rădăcinilor.
Fertilizarea se face şi cu cantităţi mici de îngrăşământ.
