Comparativ cu tarile
vest-europene, sectorul agricol romanesc este caracterizat printr-o
productivitate scazuta, o faramitare accentuata a proprietatilor si, in
general, printr-o larga ineficienta.
Desi Romania dispune de
14,7 milioane de hectare de teren agricol (61,8% din
suprafaa tarrii), din care 63,9% reprezinta teren arabil, recoltele sunt
modeste si foarte vulnerabile la excese meteorologice, in timp ce cresterea
animalelor se face in general in ferme de mici dimensiuni.
Cerealele
reprezinta principala cultura, cu aproape doua treimi din suprafata cultivata
la nivelul anului 2007, ponderea cea mai mare in suprafata cultivata cu cereale
revenind porumbului (49,5%) si graului (37,9%). Acestea sunt
urmate de floarea-soarelui, cartofi, legume si furaje.
Stocul
de animale este reprezentat in principal de bovine, porcine si pasari.
Romania nu-si
poate asigura necesarul intern de produse agro-alimentare, ceea ce a facut sa
cunoasca in perioada postcomunista un deficit continuu al balantei comerciale,
care a trecut în 2007 de 1,8 miliarde euro. Desi ponderea agriculturii în PIB a
scazut de la 18-21%, la inceputul anilor 1990, la doar 6,6%, in 2005, aceasta
este mult mai ridicată decat media europeana. De asemenea, proportia populatiei
angajate in agricultura ramane foarte ridicata. Dupa un varf de 41% in perioada
1999-2001, cand o mare parte din muncitorii disponibilizati in industria
mineritului si prelucratoare au ingrosat randurile populatiei agricole, aceasta
s-a stabilizat la un nivel de 30% în 2006.
proprietatii funciare este, pe de alta parte, extrem de polarizata, 55% din
suprafata agricola fiind detinuta de 4,2 milioane de gospodarii individuale cu
o marime medie de 2,2 hectare. Dintre acestea insa, 3 milioane, adica mai mult
de jumatate, au terenuri mai mici de un hectar si ca urmare nu pot beneficia de
subventii directe pentru ca nu indeplinesc conditiile de eligibilitate SPUS. Conform
conditiilor, ferma sau unitatea agricola trebuie sa aiba o marime minima de un
hectar si parcele de cultură de minimum 0,3 hectare pentru a beneficia de plati
directe in cadrul PAC. In consecinta, jumatate din proprietarii autohtoni nu pot accesa sistemul
de plati directe. La polul opus sunt marile ferme, de regula societati
comerciale, care detin 45% din suprafata cultivata si au o marime medie de 274
de hectare.
Cea mai mare
parte a populatiei rurale, 55%, lucreaza in agricultura. Veniturile acesteia
sunt cele mai mici dupa ale somerilor, situandu-se cu o treime sub venitul
mediu pe gospodăaie din 2006. Acesti mici fermieri practica o agricultura de
subzistenta, in care autoconsumul ocupa un rol important, desi proportia sa a
scazut in ultimii ani de la 62% in 2001 la 50,3% în 2006.
Cum cea mai
mare parte dintre ei nu vor beneficia absolut deloc de pe urma subventiilor
directe, se pune intrebarea daca o alta versiune a PAC, cum ar fi propunerile
de extindere a pilonului II in detrimentul pilonului I, nu ar servi mai bine
prosperitatea taranilor si a intregii populatii. Un studiu facut de doi cercetatori
de la Institutul de Economie Agricolă, Cecilia Alexandri si Lucian Luca,
notează presiunile internationale in favoarea unei anumite liberalizari a
sectorului agricol si sustinerea de care se bucura aceasta directie atat in randul
unor state membre, cat si la nivelul Comisiei Europene.
Cecilia
Alexandri si Lucian Luca construiesc trei scenarii pentru a estima impactul
unei eventuale noi reforme a PAC asupra bunastarii sociale a Romaniei.
Conform celui
dintai scenariu, actuala PAC va continua dupa 2013.
Potrivit celui
de-al doilea, al
reformei moderate, nivelul subventiilor va fi decuplat de la volumul
productiei, limitarile productiei vor fi eliminate si pilonul I va fi absorbit
parţial în pilonul II.
In cel de-al
treilea scenariu, al reformei radicale. prevede ca interventiile
directe vor fi eliminate si fondurile PAC se vor concentra pe axele competitivitate
si dezvoltare rurala a pilonului II.
Compararea
efectelor celor trei scenarii asupra economiei romanesti este facuta pe baza
estimarii surplusului de consumatori si producatori la principalele bunuri agro-alimentare.
Deoarece subventiile si limitarile productiei genereaza preturi mai ridicate,
ele sunt în detrimentul consumatorului, dar duc, pe de alta parte, la cresterea
castigurilor producătorilor. Ca atare, alegerea
scenariului optim se face in urma determinarii efectului net asupra bunastarii
sociale. Acest efect este mai mare in cazul celui de-al treilea scenariu
elaborat de cercetatori, cel al reformei radicale.
Alexandri si
Luca identifica si alte avantaje ale eliminării intervenţiilor directe si
concentrarea eforturilor publice pe actualul pilon II. Fara sa poata beneficia
de acelasi nivel al subventiilor directe ca vechii membri ai UE pana in anul
2017, capacitatea Romaniei de a se adapta la reforma ar fi mult mai mare. De
asemenea, trecerea la o versiune PAC formata exclusiv din pilonul II ar reduce
costurile birocratice legate de administrarea pilonului I. In sfarsit,
cresterea finantarii programelor de dezvoltare din pilonul II ar avea, in
opinia celor doi, un efect de stimulare mult mai puternic al zonei rurale si,
ca urmare, un impact mai favorabil asupra societatii si economiei romanesti.
investitiile in infrastructura rurala si cofinantarea unor activitati economice
au un impact mai puternic decat cheltuirea banilor publici pentru a subventiona
anumite grupuri, ramane o problemă deschisa: masura in care beneficiile acestora acopera costul lor de
oportunitate.
Autor Bogdan Enache (Saptamana financiara)
