Fondul de redresare al UE în urma pandemiei de COVID, în valoare de 650 de miliarde de euro, – cunoscut și ca Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) – continuă să prezinte multiple fisuri în sistemele de detectare, raportare și corectare a fraudelor, arată un nou raport al Curții de Conturi Europene. O altă breșă în sistem vine din faptul că țările din UE au obligația de a recupera de la destinatarii finali orice bani utilizați în mod fraudulos, dar nu trebuie să îi dea înapoi la bugetul UE. Finanțele UE nu sunt deci atât de bine protejate pe cât ar putea să fie.
MRR este un program temporar cu caracter excepțional, lansat în februarie 2021, cu scopul de a ajuta țările din UE să se redreseze în urma pandemiei de COVID-19 și să construiască economii reziliente. Comisia și statele membre au o responsabilitate comună privind combaterea fraudei care afectează interesele financiare ale UE. Autoritățile naționale trebuie să ofere executivului UE garanții privind eficacitatea sistemelor de prevenire, detectare și corectare a fraudelor.
„UE și statele membre ar fi trebuit să construiască sisteme antifraudă mai eficace, având în vedere dimensiunea fondului de redresare, mecanismul de finanțare nou de la baza acestuia și riscul reputațional în caz de fraudă”, a declarat doamna Katarína Kaszasová, membra Curții responsabilă de acest audit. „UE rămâne expusă la acte de fraudă legate de MRR din cauza lacunelor din normele în materie de redresare, a datelor incomplete referitoare la fraude și a problemelor de raportare.”
Auditorii au constatat că specificațiile de nivel înalt prevăzute în Regulamentul UE privind MRR pentru sistemele naționale antifraudă nu erau suficient de detaliate. Comisia a luat ulterior măsuri pentru a consolida cerințele, prin acorduri bilaterale de finanțare, dar tot nu a clarificat suficient specificul verificărilor naționale antifraudă. Ea realizează controale cu privire la sistemele naționale, ceea ce poate contribui la unele îmbunătățiri, însă, în cazul MRR, nu a fost foarte riguroasă. De exemplu, controalele Comisiei nu au acoperit pe deplin responsabilitățile tuturor autorităților naționale competente pentru MRR. În plus, în zece țări, Comisia nu și-a finalizat controalele decât după prima rundă de plăți, când nu dispunea încă de suficiente dovezi că sistemele naționale antifraudă erau eficace.
Statele membre au luat măsuri pentru a preveni frauda în cadrul MRR, dar acestea au fost deseori introduse cu întârziere. La aceste întârzieri se adaugă și deficiențe în materie de detectare a fraudelor. De exemplu, multe țări nu valorificau suficient potențialul tehnicilor de data mining și de analiză a datelor, care – pe lângă controale și avertizarea în interes public – sunt esențiale în detectarea actelor de fraudă.
Dacă nu dispune de date complete în domeniu, Comisia nu poate să își direcționeze în mod corespunzător acțiunile antifraudă, cum ar fi măsurile corective, și să monitorizeze acțiunile întreprinse de țările din UE. Nu există norme standard de raportare către Comisie a cazurilor de suspiciune de fraudă care ar putea afecta finanțele UE. Statele membre aplică deci criterii diferite pentru a stabili ce cazuri se încadrează în această categorie de fraudă. De aceea, nu toate raportează în același mod. Rezultatul? Amploarea fraudei din cadrul MRR nu poate fi estimată cu precizie.
Spre deosebire de abordarea aplicată în cazul altor programe ale UE, în contextul MRR statele membre nu sunt obligate să returneze în vistieria UE banii smulși înapoi de la autorii fraudelor. Cu o singură excepție: când Comisia consideră că sumele recuperate sunt insuficiente și, în consecință, decide să ia problema în propriile mâini. După încheierea MRR însă, adică la finalul acestui an, se prea poate ca ea se regăsească cu mâinile legate deoarece mecanismul actual prin care țările din UE raportează cu privire la fraudele și la recuperările din cadrul MRR va înceta și el să existe. Un lucru îngrijorător, de altfel, având în vedere că cele mai mari investiții sunt programate pentru ultimele luni ale MRR, iar majoritatea corecțiilor legate de fraude nu se vor putea realiza deci decât ulterior.
Informații privind contextul
Frauda care aduce atingere intereselor financiare ale UE este definită ca fiind orice acțiune intenționată care are drept rezultat deturnarea sau reținerea necuvenită de fonduri de la bugetul UE sau de la bugetele gestionate în numele acesteia. Autoritățile naționale și cetățenii au la dispoziție mai multe canale de raportare a fraudelor din cadrul MRR, printre care Comisia, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și Parchetul European (EPPO).
În raportul său anual pe 2024, publicat în martie 2025, EPPO a indicat că, de la începutul MRR, a investigat 307 cazuri de fraudă în cadrul mecanismului. În iulie 2025, Comisia a publicat o carte albă în care anunța revizuirea arhitecturii antifraudă a UE.
Auditorii au examinat eficacitatea sistemelor antifraudă ale MRR existente la nivelul Comisiei și în patru țări: Danemarca, Spania, Italia și România. Ei adresează Comisiei mai multe recomandări, care sunt relevante pentru MRR și pentru orice alte programe viitoare similare în care plățile nu sunt legate de costurile reale. Auditorii îndeamnă Comisia să își consolideze în continuare controalele sistemelor naționale antifraudă pentru MRR, să îmbunătățească raportarea suspiciunilor de fraudă legate de mecanism, să crească impactul măsurilor corective și să definească, pentru țările din UE, în viitoarele programe elaborate după modelul MRR, cerințe minime în materie de combatere a fraudei.
Raportul special nr. 06/2026: „Combaterea fraudei în cadrul MRR: un șantier deschis” este disponibil pe site-ul Curții de Conturi Europene, alături de o sinteză de o pagină a principalelor informații și constatări.
