Comunitatea satului constituia, in fapt, una cu comunitatea bisericii. Tot satul era un sat de crestini, un sat structurat in jurul bisericii.
Desigur ca gradul de inscriere reală in viata bisericii era mult diferit de la un individ la altul, fara ca aceasta sa afecteze insa conditia generala a comunitatii. Se poate spune ca in aceasta calitate de comunitate bisericeasca, comunitatea satului exercita chiar o presiune asupra fiecarui membru al ei spre a ramane, cat mai mult posibil, inscris in randuiala crestina. Astfel, absenta de la biserica era remarcata usor si, in caz de repetare prelunga, amendata ca atare, prin scaderea prestigiului si a pozitiei in comunitate. Acelasi lucru este valabil si in caz de nerespectare a tuturor randuielilor impuse de tipicul unor sarbatori sau de momente importante ale vieti personale sau de familie (botezuri, nunti, inmormantari, parastase, etc.).
In orice caz, in societatea sateasca, un om credincios se bucura de mai mult respect decat unul nedus la biserica. Nu este tot una sa fii omul lui Dumnezeu sau sau om fara nici un Dumnezeu. Intamplarile nefericite sau nenorocirile care se abat asupra unui om sau a unei familii erau raportate si la viata lui religioasa si privite, nu o data, ca o reactie a lui Dumnezeu la comportarea din acest punct de vedere.
Intalnirile mai importante, in grup, ale taranilor se petreceau in legatura cu anumite marcaje ale timpului facute de Biserica (posturi, sarbatori, etc.) si atunci era cat se poate de normal sa se vorbeasca, printre altele, desigur, si despre cele in legatura cu credinta si cu Dumnezeu. Avea loc si cu aceste ocazii o transmitere de cunostinte in acest domeniu, adesea prin intermediul unor texte care tratează, direct sau indirect, si teme religioase. Un exemplu in acest sens il constituie pregatirea pentru unele manifestari de grup cu prilejul anumitor sărbători. Astfel Alexiu Viciu relateaza cum, in postul Craciunului, junii satului repetau sau invatau colinde la cate o gazda, un fel de sezatori, deci ele constituiau, ne spune autorul citat, o adevarata scoala anuala, la care feciorii umblau cu drag. Ei aveau o mare grija pentru pastrarea nestirbita a traditiei atat in ceea ce priveste obiceiurile, cat si-n ceea ce priveste textele colindelor.
Costin Nicolescu
Sursa: „Despre cunoasterea lui Dumnezeu la taran”
