Guvernul suplimentează bugetul cu 94,3 milioane de lei – conform unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Pe scurt:
- Bugetul schemei de subvenție motorină 2026 crește de la 620 milioane lei la 714,3 milioane lei
- Suplimentarea este de 94,3 milioane lei și vine după ce din bugetul inițial mai rămăseseră doar circa 61 milioane lei, insuficienți pentru cererile din trimestrul I
- Cuantumul subvenției este 2,697 lei/litru în 2026, față de 2,444 lei/litru în a doua jumătate a anului 2025
- Schema vizează aproape 10.000 de fermieri; în trimestrul I 2026 s-au eligibilizat 57,5 milioane litri motorină
- Motorina reprezintă între 19% și 30% din cheltuielile totale cu inputurile pe hectar și între 40% și 59% din costurile lucrărilor mecanizate
- Subvenția nu se acordă automat, trebuie solicitată prin APIA
- Schema este valabilă până la 31 decembrie 2026 și poate fi adoptată și de un Guvern interimar
- România aplică minimul european la acciza redusă (21 euro/1.000 litri), în timp ce Franța alocă de 11 ori mai mult pentru o suprafață de doar 2,5 ori mai mare
De ce a fost nevoie de suplimentare
Bugetul inițial de 620 milioane lei a fost aprobat în martie 2026 prin Hotărâre de Guvern. Suma era destinată în primul rând plăților restante din trimestrele III și IV ale anului 2025, adică motorina folosită în a doua jumătate a anului trecut. Până la momentul suplimentării, APIA efectuase deja plăți de aproximativ 559 milioane lei, lăsând disponibili în jur de 61 milioane lei. Această sumă nu mai acoperă cererile aferente trimestrului I din 2026, perioadă în care 9.866 de fermieri au raportat un consum de 57,5 milioane litri motorină, cu o valoare a ajutorului de stat de circa 155,3 milioane lei.
Cu alte cuvinte, banii s-au terminat înainte ca anul să ajungă la jumătate. Suplimentarea nu este o surpriză pentru cei care urmăresc acest dosar: creșterile de preț la carburanți din primăvara anului 2026, alimentate de tensiunile geopolitice, au dus la un consum valoric mai mare decât cel estimat la începutul anului.
Cât vei primi concret per litru și cum se calculează
Subvenția funcționează ca o rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă aplicată motorinei agricole. Acciza standard în România este de 2.804,29 lei la 1.000 de litri. Acciza redusă, stabilită la nivelul minimului european, este de 106,72 lei la 1.000 de litri. Diferența, adică suma rambursată, este de 2,697 lei pe litru.
Față de 2025, cuantumul a crescut ușor: în a doua jumătate a anului trecut se plătea 2,444 lei/litru. Creșterea reflectă ajustarea la cursul de schimb al euro din octombrie 2025, care stă la baza calculului accizei reduse.
Defalcat pe sectoare, situația la trimestrul I 2026
Sectorul vegetal a raportat 49,34 milioane litri motorină eligibilă, cu un ajutor de stat de aproximativ 133,07 milioane lei. Sectorul zootehnic a totalizat 8,21 milioane litri, cu un sprijin de circa 22,15 milioane lei. Îmbunătățirile funciare au reprezentat un volum mic, de 27.000 litri, cu un ajutor de aproximativ 72.820 lei.
De ce contează cu adevărat această subvenție
Ministerul Agriculturii a publicat în expunerea de motive date care arată clar că motorina nu este un cost oarecare în ferma românească. Ponderea cheltuielilor cu carburantul variază între 19% și 30% din totalul cheltuielilor cu inputurile pe hectar și ajunge la 40-59% din costurile totale ale tehnologiilor agricole în cazul lucrărilor mecanizate. Când motorina reprezintă aproape jumătate din costul cu care pui o cultură la pământ, 2,697 lei recuperați per litru nu sunt o sumă simbolică.
România față de restul Europei
Cifrele nu flatează. Franța aloca, peste 14 milioane euro pe an pentru subvenționarea motorinei agricole, adică de peste 11 ori mai mult decât România, deși are o suprafață agricolă utilă de doar aproximativ 2,5 ori mai mare. Ungaria și Bulgaria aplică minimul european direct ca acciză generală standard, ceea ce înseamnă că fermierii de acolo plătesc la pompă cu circa 179 euro la 1.000 de litri mai puțin decât fermierii din România. Asta se traduce într-un dezavantaj competitiv direct, mai ales pentru fermierii care exportă sau concurează cu produse din țările vecine.
Proiectul este în dezbatere publică
Proiectul se află în etapa de consultare publică. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) invită părțile interesate să transmită sugestii sau propuneri în termen de 10 zile calendaristice de la publicare. Sugestiile pot fi trimise la dresa de e-mail: [email protected], cu condiția specificării articolelor vizate și a datelor de contact ale expeditorului.












