Obiceiuri de Anul Nou

Detalii

Categorie: Obiceiuri si traditii

27 Decembrie 2013

Anul Nou (Sanvasaiu sau Craciunul Mic) este mai mult o sarbatoare laica decat una religioasa care marcheaza trecerea in noul an civil (anul nou bisericesc incepe la 1 septembrie), fiind si ziua de praznuire a Sfantului Vasile Cel Mare.

 In aceasta perioada se intalnesc mai multe obiceiuri populare, avand, in general, caracter distractiv sau de urare, dar implicand si traditia romaneasca, mai veche sau mai noua.

 Innoirea anului contine in sine ideea perfectiunii inceputurilor, a beatitudinii varstei de aur. De aceea este asteptata cu bucurie. Romanii considera ca exista o corespondenta intre "imbatranirea anului" si varsta sfintilor din calendar. Cei sarbatoriti la sfarsitul anului sunt mosi (Mos Andrei, Mos Nicolae, Mos Craciun), iar cei serbati la inceput sunt considerati tineri (Sfantul Vasile).

Romanii au adoptat calendarul nou (statul, in 1919; biserica, in 1924), dar cred ca "timpul merge tot pe vechi", cand se refera la dezvoltarea plantelor si rodul gradinilor. Pe langa calendarul civil, ei respecta cu destula strictete sarbatorile din calendarul bisericesc si interdictiile acestuia (sarbatorile, postul, desfasurarea nuntilor in anumite perioade). Dar alaturi de aceste calendare, si-au facut un calendar popular, "al babelor". De acesta tin muncile campului, obiceiuri si sarbatori populare, practici magice, etc. De aceea, nu se poate vorbi decat la nivel formal despre un singur calendar. In realitate, exista diferite grupuri care au diferite calendare; mai ales daca ne referim la calendarul popular. Dar si in cazul orasenilor putem vorbi despre calendare diferite. Cel civil tine de activitatile sociale, de relatia cu statul si cu institutiile sale. Cel bisericesc tine de viata spirituala, de credinta. Cel popular tine de viata privata si/ sau comunitara.

 Datele de renovare a timpului sunt legate, in conceptia romanilor, de anumite sarbatori. Insa adevarata innoire a timpului are loc la Anul Nou. Cercetatorii vad in obiceiurile populare care se desfasoara in aceasta perioada ritualuri de renovare simbolica a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinatie; un complex de ceremonii si superstitii, care fac din aceasta perioada a anului una dintre cele mai bogate in datini populare - o perioada de trecere intre doua cicluri de vegetatie sau de munci, al carei prag il constituie Anul Nou.

 Asa cum Craciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat, in comunitatea romaneasca, de urarea cu plugusorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca si jocurile mimice cu masti de animale sau personaje taranesti. Sunt obiceiuri care inca se mai pastreaza. Poate datorita caracterului lor spectacular, sau pentru prilejul de a petrece pe care-l ofera comunitatii; pentru castigul pe care-l au cei ce le practica, sau pentru darul comuniunii (a intregii comunitati, dar si a cetei deja formate pentru obiceiurile de Craciun).

 Remarcam ca nici de Anul Nou nu lipsesc colindele. Ele insa vestesc aceasta sarbatoare si contin urari pentru noul an. Am intalnit in Maramures si colinde crestine, care contin indemnuri morale si sfaturi. Acum, ca si la Craciun, este obiceiul de a trimite si primi felicitari scrise, cu urari pentru Noul An; mai recent, chiar pe e-mail.

 Fetele incearca, prin diferite practici, sa vada cum si unde le vor fi dragutii. Vrajitoarele fac vraji din cele mai recunoscute. Unii privegheaza, cu credinta ca vor afla locuri pline de comori. Altii, sperand sa vada cerurile deschizandu-se. Mai demult se facea calendarul de ceapa, pentru a vedea cum va fi anul viitor, din punct de vedere al recoltelor si vremii.

Cea mai tinuta sarbatoare este insa Revelionul. Fie in familie, fie cu prietenii, fie la vreo cabana, sau la marile revelioane organizate de autoritatile administrative, romanii petrec cu joc, mancare si bautura. La miezul noptii, la cumpana dintre ani, ciocnesc un pahar cu sampanie, aprind artificii, sau pocnesc; nu din bici, cum era odata obiceiul, ci cu petarde.

 Cele mai raspandite obiceiuri populare sunt jocurile mimice, in care predomina mastile de animale. Ele pot fi impartite in mai multe categorii: turca, bourita si cerbul; brezaia; capra, camila, cerbutul si malanca; jocuri cu mare desfasurare, cu numeroase masti si personaje travestite. Acestora poate ca ar trebui sa le adaugam strutul, pe care l-am vazut in obiceiurile dobrogene, in ultimul timp.

 In toate jocurile de tip turca, brezaie, capra, recuzita centrala este capul de animal cu cioc clampanitor, facut din lemn si jucat de un flacau. Intre capra, turca si brezaie exista foarte multe asemanari. Uneori, ele se identifica. Difera numai denumirea, in functie de zona in care se practica.

 Denumirea de capra este specifica zonei Moldovei. Caprele din Moldova, cu bot de lemn clampanitor, au specifice coarnele mai mici si mai putin impodobite decat in restul tarii. Ele sunt acoperite cu covoare sau macaturi si uneori poarta pe spinare o fasie cu clopotei. Caprele danseaza impreuna cu ursul dansuri grotesti. Celelalte personaje mascate care le insotesc prezinta adesea scene comice, cu aluzie la comunitate, sau la evenimente actuale Chiar si pe vremea comunismului, se facea aluzie la regim si la conditiile de trai.. In mod traditional, capra joaca in mijloc, fiind inconjurata de celelalte masti, dupa cantarea la fluier, sau la strigaturile flacailor care au sarcina de a o juca.

 In zona Transilvaniei, capra poarta denumirea de turca. In zona Hunedoarei turca se numeste si cerb sau cerbut. Capul turcii are specifice doua coarne inalte, impodobite cu beteala, panglici si clopotei. Uneori este impodobita cu fasii lungi si multicolore de panza sau, mai nou, de hartie colorata. Se spune ca turca era jucata de oamenii insurati. Flacaii se temeau sa o joace, caci se credea ca pentru sase saptamani se departeaza de ei ingerul cel bun si sunt lasati in voia celui rau. In ziua de Anul Nou, turca "moare". Este "impuscata" de un fecior, "inmormantata" de "popa" si bocita de "preoteasa". Fireste, toti, feciori mascati. Apoi este "inmormantata"; masca se asaza cu capul in jos, pana ce se termina "pomana" (ospatarea feciorilor de catre fete). Apoi feciorii impart turca, fiecare luand bucata pe care a dat-o cand a fost facuta. Repertoriul turcii era foarte vast. Continea si cate 15-20 de cantece, necesitand repetitii indelungate. La aceste repetitii participau si copiii, pentru a putea prelua obiceiul, in viitor.

 In zona Munteniei, capra poarta denumirea de brezaie. Jumatate om si jumatate dobitoc, pare a fi "o fiinta razletita din stravechile coruri bahice" si cea dintai masca a teatrului popular romanesc. Insotita de mos, baba si alte personaje mascate, prezinta diferite scene comice. In zona Muscelului, are cap de lup, barza, vulpe, caine, cocos sau vultur. Glumeste, canta, ii inveseleste pe batrani, ii sperie pe copii, da ghes tinerilor.

In Bucovina, capra se numeste malanca, inchipuind o pereche de batrani. Casele gospodarilor trebuie sa fie curate, caci pe celelalte le murdareste "mosneagul" cu funingine. Oricum ar fi ea numita, reprezinta tot un fel de capra. Cu capra se umbla de la Craciun pana la Boboteaza. Mai demult umbla o ceata, formata din 15-20 de feciori. Acum umbla si cate 2-3 barbati, chiar si casatoriti. In zilele noastre capra se poate vedea nu numai in curtile gospodarilor, ci si in pietele oraselor, in tren, in gari; umbla dintr-o localitate in alta, pentru a castiga bani si a-i delecta pe oameni.

Caprele dansau impreuna cu "Ursul" dansuri grotesti, iar mascatii improvizau unele scene comice traditionale. In zilele noastre, in Moldova, acolo unde se joaca Ursul, acesta este un joc de-sine-statator. Ursul joaca indemnat de ursar, in ritmul tobelor si al fluieraturilor. Ceata este completata de alti mascati: "mosi", "babe", "domnisoare", etc. Toti, flacai din sat. Mastile sunt confectionate din carpe, blanuri de oaie, de iepure; costumele din haine vechi; recuzita-obiecte casnice demodate, bate, etc. In Bucovina, "mascatii" se dau pe fata cu funingine si se impodobesc cu pene. In Maramures se pot intalni cete de "draci", care, in zanganitul talangilor care le sunt agatate de costumul din blana, salta pe ulite dupa colindatori.

 In zilele noastre exista mai multe obiceiuri specifice fiecarui tinut, de Anul Nou. In Moldova se intalnesc cele mai multe datini la aceasta sarbatoare. Toate sunt "puse in scena" de ceata de feciori. Mai deosebiti sunt "Imparatii"din Bosanci, judetul Suceava, cu costume alcatuite din pene colorate. Ei joaca diferite jocuri si ureaza gazdelor, la sfarsit. "Caiutii" sunt un obicei specific judetului Botosani. Ceata, mai mica sau mare, in functie de varsta participantilor, colinda din casa-n casa, jucand in ritmul fluieraturilor si strigaturilor, precum si al muzicii, daca isi permit flacaii mai mari sa o plateasca. Costumul include un cap de cal din lemn, impodobit cu peteala si hartie colorata. Acesta i-a facut pe specialisti sa vada in acest obicei reminiscenta unui stravechi ritual hipic.

 Un obicei unic in tara se desfasoara in Bucovina, la Anul Nou. Este vorba despre bungheri. Costumati in uniforme militare asemanatoare celor ale generalilor austrieci, ei joca in cerc si striga strigaturi de joc si licentioase. Sunt acompaniati de instrumente de suflat si tobe, in ritmul Arcanului, dans specific acestei zone.

 In Moldova se intalneste dansul Arnautilor, a caror sosire o anunta sunetul de zurgalai, tobe si trompete. Ei sunt imbracati in costume populare si poarta peste camasa o naframa din borangic sau un servet pe care sunt prinse margele. Deasupra poarta o flanela rosie. Pe cap au caciula impodobita cu margele si bucatele de oglinda. Poarta si fusta cu zdrente, de cele mai multe ori rosie sau albastra, opinci cu zurgalai, itari albi si buzdugan impodobit in mana. Joaca pe la case "Ieseasca", pe melodia unei fanfare pe care o tocmesc special pentru acest moment.

 Ca teatru popular se intalnesc Jienii (Banda Jienilor, Jienia sau Haiducii) si Banda lui Bujor. Variantele existente ale acestui teatru popular pornesc de la renumele pe care l-au avut haiducii in popor si de la legendele care s-au creat in jurul faptelor lor de vitejie. In prezent, acest tip de teatru popular aproape ca a disparut. Am mai vazut totusi, sporadic, unele trupe in Moldova si Dobrogea.

Un obicei general, practicat de romani cu prilejul Anului Nou, este Plugusorul. Obicei agrar, cu adanci radacini in spiritualitatea romaneasca, plugusorul este o colinda; o colinda agrara declamata, cu elemente teatrale, avand ca subiect munca depusa pentru obtinerea painii. Plugul, ornat cu hartie colorata, panglici, servete, flori, pe care se punea, eventual, si un brad, era o prezenta nelipsita in cadrul acestei colinde. Acum este, mai mult, o prezenta simbolica, in cadrul uraturilor care li se adreseaza oficialitatilor.

 Plugusorul se recita din casa-n casa in Ajunul Anului nou, seara, sau pana in dimineata Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenti, ca si acum. Dar se spune ca, mai demult, il practicau numai barbatii in puterea varstei. Izolat (in judetele Botosani si Galati) este consemnata si prezenta femeilor in ceata. In general, se practica in cete mici, de 2-3 insi. Mai demult, se ura si in cete mai mari, care isi alegeau un vataf. Recitarea textului este insotita de sunetul clopoteilor, al buhaiului si de pocnetul bicelor. In scenariile mai complexe ale obiceiului apar si instrumente muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar si pocnitori si puscoace, care amplifica atmosfera zgomotoasa in care se desfasoara obiceiul.

 Unii cercetatori leaga obiceiul de inceputul primaverii, cand se sarbatorea, mai demult, Anul Nou. Odata cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune ca a migrat si obiceiul. Ca rasplata, colindatorilor li se dadeau colaci, fructe, bani, carnati, pentru care se multumea.

In prezent, plugusorul este mult utilizat pentru felicitarea autoritatilor si intens mediatizat, ca si majoritatea obiceiurilor de iarna. Pe la case, in sate si la orase, se practica in cete mici, de copii, pana in dimineata Anului Nou. In unele locuri se mai practica Plugul cel mare, cu plug tras de boi sau purtat de flacai. Dar in Moldova, Muntenia si Nordul Dobrogei acesta a fost inlocuit de buhai.

In dimineata Anului Nou, ca o continuare a Plugusorului, copiii umbla cu semanatul. Ei arunca seminte de grau, porumb sau orez prin case si peste oameni. Rostesc o urare scurta prin Bucovina ("Sanatate! Anul Nou!"), primind in schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent insa s-a generalizat formula de la Sorcova, prezenta, initial, in centrul Moldovei: "Sa traiti/ Sa-nfloriti/ ca merii, / ca perii, / In mijlocul verii, / ca toamna cea bogata / De toate-ndestulata!".

 Alta forma de colind de Anul Nou este Sorcova. Mai demult, la Sfantul Andrei se puneau in apa, la inflorit, ramuri de mar, par sau visin. Cu ele se colinda din Ajun, pana in dimineata zilei de Sfantul Vasile. Astazi acestea sunt inlocuite cu sorcove facute din flori de hartie colorata, ornate cu beteala. Obiceiul este practicat de copii, care intra in casa si le lovesc, pe rand, pe gazde, cu sorcova, recitand formula. Prin Buzau, Prahova, Arges, Teleorman si Olt se colinda mai intai la fereastra, spre a le destepta pe gazde.

 Pocniturile din bici si din paraitoare (mai nou, petardele) se spune ca sunt menite a alunga spiritele rele. Pe de alta parte, Anul Nou este un prilej de efectuare a actelor magice si pronosticurilor.

In aceasta noapte se spune ca se deschid cerurile. Iar cui privegheaza si le vede deschise, i se va da orice va cere. Se spune ca animalele vorbesc, povestind tot ce au facut in timpul anului. Se mai spune ca asa cum e omul la Anul Nou va fi tot anul (vesel sau trist). Mai demult, se ungea cu untura si carbune de tei pe la ferestrele si usile grajdului, ca sa nu intre strigoaicele, sa strice vitele. Se punea busuioc, cercei sau salba la parul de la gard, pe casa sau pe claile de fan. Se spunea ca daca in dimineata Anului Nou vei gasi obiectul rourat, e semn de noroc. Inca si acum se mai face placinta cu ravase, pe care se scriu calitati sau diferite trepte de bogatie.

 Pentru a afla viitorul, oamenii practicau Vergelul. Se adunau la o casa si intr-un ciubar cu apa ne-nceputa puneau fiecare dintre cei prezenti cate un semn (cutit, inel, cercel, cheita). Un baiat de 10-13 ani era randuit sa le scoata pe acestea din apa, in vreme ce vergelatorul (un om bun de gura) ura noroc de Anul Nou si de sarbatorile mai insemnate de peste an. In unele parti, la Vergel participa oricine dorea. In altele, numai fetele, spre a-si ghici ursita.

 Dar existau si multe alte practici prin care fetele aflau cu cine se vor marita. Fiind, in cea mai mare parte, de domeniul trecutului, si pentru ca nu avem reprezentari vizuale ale lor, am considerat ca e util doar sa le amintim in acest studiu. Din cele mentionate pana acum, ne-am dat seama ca Anul Nou este sarbatoarea cu cele mai putine datini crestine. Dar este si noaptea in care, in manastirile din Romania, este obiceiul de a se face priveghere si slujba de toata noaptea. A doua zi, de Sfantul Vasile, se citesc Molitfele pentru dezlegare de lucrarile diavolesti si rugaciuni de binecuvantare a anului care incepe.

 Crestinortodox.ro

• < Anterior
• Următor >