• Traian Apostu, investitor in agroturism (Murighiol, Delta Dunarii);
• Nicolae Narita – invatator de la Pirita (Muntii Apuseni);
• Pavel Lupasc – mestesugar din Vrancea;
• Felicia Stoian – fermier din Cilibia (Buzau);
• Angela Cazan – legumicultor Ghidici (jud Dolj)..
  

 

 

 

 

Delegatia Comisiei Europene a lansat in 2004 emisiunea TV “EU si Europa” care a avut ca protagonisti cinci oameni obisnuiti din mediul rural romanesc si care au luat contact direct cu viata din Uniunea Europeana.  Adevarurile spuse de acestia in 2004 sunt valabile si in 2008

 

Traian Apostu, investitor in agroturism (Murighiol, Delta Dunarii)

“Sunt si galatean, si murighiolan, sunt si european”. “La noi nu a venit nimeni, nu zic unul dintre cei mari, sa ne spuna ca exista fonduri europene, pe care sa putem sa le folosim, fiecare cum are nevoie.” Fost strungar, fost buticar, Traian Apostu a plecat cu cinci ani in urma de la Galati, pornind spre Delta Dunarii. Vazand ca afacerile pe care le incercase nu i-au mers, s-a gandit sa deschida o pensiune in Delta Dunarii (imaginea de sus). Daca la inceput a avut o casa batraneasca unde veneau el si prietenii la pescuit, acum are o pensiune de 15 camere, aproape permanent ocupata. Nu si-a facut niciodata reclama, nu a vazut niciodata cum functioneaza o pensiune in strainatate, nu a cerut niciodata pentru o finantare, pentru ca a considerat ca “finantarile nu sunt pentru oameni ca el.”

Traian Apostu a mers in Franta, in regiunea Normandia, renumita pentru turismul rural. Este una dintre principalele tari din circuitul “euro-gites”, in care, de curand, a intrat si Romania. In Franta s-a intalnit cu Alain de Liberos, un proprietar de pensiune din Caudebec en Caux. De la el a aflat ca proprietarii de pensiuni se pot asocia si angaja pe cineva care sa ii ajute sa acceseze programele europene de finantare. A mai aflat ca increderea in oameni este esentiala in Europa. www.latraian.ro

 

 

Nicolae Narita – invatator de la Pirita (Muntii Apuseni)

“Nu pot sa cred ceea ce vad”.”Uniunea Europeana este singura noastra sansa, care nu trebuie ratata.” Nicolae Narita are 49 de ani si este de peste 30 de ani invatator la Scoala primara din Pirita. 80 la suta din elevii sai sunt romi. Meritul invatatorului este ca i-a convins pe parinti sa-si trimita copiii la scoala, in loc sa-i foloseasca la muncile casei. Nicolae Narita se intereseaza de copii si merge des acasa la ei. Le cumpara uneori rechizite din salariul sau. Sta cu elevii lui si peste program, ca sa-i ajute si sa le verifice temele. A reusit totul fara a apela la fonduri, nu pentru ca nu ar fi dorit, ci pentru ca nu a stiut cum sa ceara bani.

Vizita in Irlanda, la Dublin, a fost prima iesire din Romania a invatatorului. Acolo a intalnit-o pe Sheila Nunan, invatatoare si directoare a unei scoli care acum 20 de ani arata precum scoala de la Pirita. Este o scoala mica rurala, special creata pentru copiii nomazilor, familii cu posibilitati reduse. Invatatorul a aflat in Irlanda ca pentru majoritatea programelor Scolii din Bray (programe artistice, manuale, chiar gustarea de dimineata), conducerea scolii a solicitat si primit bani de la autoritati.

Nicolae Narita a aflat ca poti primi sprijin, daca sii unde sa il cauti.

 

 

Pavel Lupasc – mestesugar din Vrancea

“Avem o asociatie a mestesugarilor, dar pentru ca unul este pe un munte, celalalt pe un alt munte, nici unul dintre noi nu stie nici o limba straina, nu putem sa ne descurcam in nici un fel”. Pavel Lupasc traieste intr-o familie in care toti membrii (bunicul, sotia, fiica) sunt artisti populari. Confectioneaza masti populare rituale si sculpteaza obiecte artizanale in lemn. Munceste uneori si 17 ore pe zi, pentru a realiza produsele pentru targuri. Este nemultumit ca in ultima vreme arta populara este confundata cu kitsch-ul, din cauza ca produsele lor, realizate manual, sunt vandute laolalta cu cele de serie si cu obiectele ieftine din tarile Asiei.

 Pavel Lupasc l-a vizitat in Spania pe Arturo Mora, un ceramist de 33 de ani din Manises, o localitate de langa Valencia, renumita pentru ceramica sa.

Spania este o tara care are grija de traditiile sale si le sustine. Arturo Mora, de exemplu, a primit o finantare de la Uniunea Europeana pentru un cuptor traditional pe lemne, vechi de sute de ani, chiar daca el mai are un cuptor modern, pe gaz. Si in mestesugarit, asocierea este o conditie. In Spania functioneaza multe asociatii ale artistilor populari care solicita subventii si finantari pe proiecte. Artizanii spanioli fac presiuni asupra autoritatilor sa-i ajute pentru pastrarea traditiilor ce tin de identitatea lor nationala intr-o Europa unita.

 

 

Felicia Stoian – fermier din Cilibia (Buzau)

“Vreau sa vad cum este organizata o ferma in Germania, cum reusesc ei sa se descurce, cum cresc animalele acolo, cum obtin ei subventiile”. “Cand o sa ajung acasa, probabil ca o sa organizez altfel grajdul, experienta din Germania mi-a dat idei.”Dupa ce a ratat tot pentru ca a pierdut o cultura pe care nu o asigurasera, familia Stoian a hotarat sa infiinteze o ferma. A adunat toate vacile familiei (9 exemplare) si a obtinut un corp de cladire al unui fost grajd CAP. A adunat si oile familiei, iar acum au o turma de 100 de capete. Laptele il predau la un centru de colectare, dar se gandesc sa infiinteze chiar ei un centru, in sat. Pentru asta, au luat legatura cu mari firme de lactate, pe baza informatiilor de la Directia Agricola Buzau.

In Germania l-a cunoscut pe Peter Reuter, un fermier din Rheinbach, un sat de langa Bonn. A vizitat o ferma organica, unde atat cresterea animalelor cat si produsele lor sunt ecologice. Ferma lui Peter Reuter este tot o ferma mica, are 60 de vaci, iar tatal lui a pornit afacerea acum 30 de ani, la fel cum a pornit la drum si familia Stoian in zilele noastre. Asocierea producatorilor este unul dintre secrete, a aflat Felicia Stoian in Germania. Astfel producatorii sunt capabili sa ceara un pret mai bun pentru produsele lor si pot negocia mai usor pentru a obtine credite.

 

 

Angela Cazan – legumicultor Ghidici (jud Dolj)

“Pai la noi in sat nimeni nu are incredere in nimeni, cum sa cumparam impreuna utilaje, si sa le folosim cu totii? Asta nu exista la noi in sat, unde fratii cu fratii nu se inteleg d-apai asociatii intre ei”. Are 35 de ani si in urma cu 3 ani a cumparat o casa intr-un sat din Dolj, zona renumita pentru legumicultura. A revenit la sat, pentru ca atat ea, cat si sotul ei, fusesera dati in somaj. Acum au o mica ferma legumicola, unde produc ardei, rosii, vinete, pe care le vand uneori in pierdere, numai sa nu li se strice in curte. Neincrederea in vecini, rude sau alti legumicultori, ii face sa nu se asocieze si sa accepte de la achizitorii de produse agricole un pret scazut.

Angela Cazan a vizitat tot o ferma organica, din Lelystad, un orasel de langa Amsterdam. In Olanda, Angela Cazan a aflat ca sunt la mare cautare produsele biologice, exact asa cum produc si ei la Ghidici, in Dolj. Dar nu pentru ca olandezii nu ar avea bani pentru ingrasaminte, ci pentru ca au ajuns la concluzia ca produsele biologice sunt mult mai gustoase si mai sanatoase. Lex Kruit, proprietarul fermei din Lelystad, are un intreg arsenal de masini agricole achizitionate prin credite si finantari, spre deosebire de ea, care lucreaza gradina cu sapa si cara cu spinarea. Legumicultorul nostru a aflat ca unele dintre masinile respective sunt achizitionate impreuna cu vecinii sau alti producatori, si le foloseste fiecare, cand are nevoie. Si aici romanul a aflat ca nu se poate realiza nimic fara incredere.