Dupa ce gasise in
casa parintilor sai, tarani din Tara Fagarasului, doar doua carti: Biblia si
Acatistul, un pustiulica intra pentru prima data in biblioteca comunala a
satului sau natal, cu sfiala cu care se intra intr-o catedrala.

De atunci au
trecut aproape 50 de ani, dar si acum cand, foarte rar, mai intra intr-o
asemenea institutie de cultura, o face cu aceeasi sfiala si chiar daca s-au
schimbat multe, mirosul de carte proaspat imprimata il urmareste si-l imbata.
Din motive atat de bine cunoscute si analizate dupa 1989, in acea perioada din
bibliotecile romanesti lipseau uneori chiar si clasicii literaturii nationale,
daramite literatura „imperialista”. Dar chiar si
„Mitrea Cocor”, „Tanara
Garda” sau „Povestea unui om adevarat” iti
dadeau acea senzatie inegalabila, pe care o simti cand ti o carte in mana, cand
o deschizi si vezi slova scrisa.

Din fericire
pentru elevul de atunci, in vacanta din vara anului 1964, urma sa gasească –
uitata, intentionat sau nu – pe un raft al bibliotecii, o carte „imperialista”: Robinson Crusoe a lui Daniel Deffoe.
Era ceea ce lipsea pentru definitivarea „declicului”
pe care l-a simtit de la prima vizită la bibliotecă. „Calatoria,
aventura” inceputa atunci cu Robinson Crusoe, continua si acum, si-l va
urmări pana la sfarsitul vietii… Intors de atata amar de vreme in satul natal,
cu o curiozitate care a deranjat pe multi, de atatea ori, a rascolit rand pe rand
tot ce-i amintea de copilaria fericita si fara griji. Biblioteca comunală a ramas
ultima… Doua lacate ruginite, nedeschise ani de zile, geamuri prafuite si pe
alocuri, sparte, nu numai ca nu-l atrageau deloc, dar il si faceau sa se teama
ca nu va mai gasi caldura si mirosul de carte proaspat imprimata si ca scadentarul
de lemn, in care se acumulau fisele cartilor imprumutate, risca sa fie gol.

In sfarsit, la
nivel de subconstient, se simtea incapabil sa raspunda la posibila intrebare
declansata la intrarea intr-un mediu atat de familiar: unde
esti copilarie, cu biblioteca ta, cu tot ?

Iata ca in
acest sfarsit de iulie 2008, la aproape 50 de ani de la intalnirea cu Robinson,
cele doua lacate ruginite – ca atinse de iarba fiarelor – s-au desfacut ca prin
farmec iar usa, aproape intepenita, s-a deschis larg, chiar dacă scartiind
sinistru. Pe hartie (si in statele de plata ale Primariei!!!), ea functioneaza
„zilnic de la…la”, de ani de zile. Iata-ne
deci in Biblioteca Comunala din Arpasu de Jos; o sala lunga, mizera, cu tavanul
impregnat de infiltratii pluviale, fara instalatie de incalzire, fara birou, cu
podeaua neacoperita si… pe rafturi, de-a lungul zidurilor, desartaciune a desartaciunilor,
prafuite si aruncate de-a valma, ca scapate dupa incendiu de la Biblioteca din
Alexandria, cartile…

Acele carti
care au incalzit inima, mintea si sufletul atator generatii, devenite acum
obiecte de inventar inutile. Alaturi, „camera
bibliotecarului”, despre care perplexitatea ma impiedica sa scriu ceva,
lasand doar imaginile sa vorbească. Scapata din ghearele comunistilor, „usurata” de volumele cu coperte rosii, Biblioteca
Comunala din Arpas agonizeaza in asteptarea loviturii finale, de ani de zile.
De tot atatia ani, cineva, undeva, a semnat zilnic o condica de prezenta in
dreptul mentiunii „bibliotecar” si a incasat
sumele aferente acestei activitati (adica a „activitatii”
de a semna in condica de prezenta).

Si
gandul imi zboara iar spre copilarie: grup vocal, echipa de teatru rural,
fluierasi, cor, echipa de dansuri, conferintele de informare din fiecare
duminica dimineata, tinute de cate un profesor (stiu, organizate de comunisti
ca sa nu ajungem la biserica!)… Amintiri, istorie indepartata, realitate de
mult inexistenta. As fi vrut sa ma intreb: unde
ne sunt dascalii, unde ne sunt intelectualii satului, ce au facut ei in atat
amar de vreme. Dar am tacut jenat! Recunosc, se pot da explicatii,
se pot evoca probleme fel de fel…

Chiar daca o parte le pot intelege,
mi le pot explica, o intrebare nu ma pot abtine totusi sa-mi pun: Cu biblioteca, totusi, cu biblioteca, ce
ati avut?

Serbu Gheorghe Ovidiu

Sursa: ziarul Gandul.