
S-a lansat proiectul Servicii de consiliere acordate producatorilor agricoli in vederea infiintarii si dezvoltarii formelor asociative in sectorul agricol, denumit pe scurt AGRICOOP. In cadrul proiectului, va fi oferita consultanta catre 10.000 de producatori agricoli cu scopul final al infiintarii a 350 de cooperative agricole, din care minim 8 grupuri de producatori locali in toate regiunile de dezvoltare ale Romaniei.
Proiectul este cofinantat din FEADR prin Masura 2 – Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei si servicii de inlocuire in cadrul fermei din cadrul PNDR 2014-2020 si se deruleaza in perioada 2018-2021 de catre EGIS ROMANIA S.A.
Activitatile proiectului constau in promovarea serviciilor de consiliere in randul producatorilor agricoli cu scopul de a facilita asocierea acestora in cooperative agricole sau grupuri de producatori conform legislatiei nationale in vigoare.
Conform datelor Eurostat, in momentul de fata in Uniunea Europeana, dintr-un total de aproximativ 10,8 milioane ferme, aproximativ 3,6 milioane sunt situate in Romania, reprezentand circa 33,3% din total.
Dimensiunea medie la nivelul UE a unei ferme este de 16,1 hectare, in Romania aceasta fiind de numai 3,5 hectare, adica de peste patru ori mai mica fata de media europeana.
Avantajele existentei formelor asociative sunt recunoscute in intreaga lume.
Cu toate acestea in prezent in Romania, sub 1% dintre fermierii romani fac parte dintr-o forma asociativa, comparativ cu Uniunea Europeana, unde media de organizare este de 34%. Mai mult, agricultura ramane principala sursa de venit din zonele rurale de la noi din tara.
In acest context, incurajarea formelor asociative in sectorul agricol devine o prioritate pentru dezvoltare in Romania, aratand ca beneficiile cooperarii in cadrul unor astfel de forme precum cooperativa agricola si grupul de producatori duc la o dezvoltare durabila a acestui sector pe plan local, regional, national si european.
Prin proiect, producatorii agricoli din Romania vor beneficia de sprijin pentru infiintarea unei forme asociative, de consiliere tehnologica, fiscala si juridica, elaborarea planului de afaceri si monitorizarea acestuia timp de 12 luni in vederea evaluarii stadiului privind functionarea si elaborarea ajustarilor necesare, identificarea de solutii pentru o cat mai buna organizare a cooperativei si pentru cresterea vanzarilor prin crearea unui lant scurt de productie-distributie-vanzare, sprijin in redactarea si intocmirea documentatiei pentru accesarea de fonduri publice si europene.
Pentru mai multe detalii accesati: www.agricoop.ro





