
Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Phil Hogan, si-a exprimat increderea ca utilizarea sporita a tehnologiei prin satelit poate ajuta statele membre sa creasca in mod semnificativ eficienta controalelor la fata locului necesare platilor prin Politica Agricola Comuna – PAC.
In timpul vizitei sale recente la Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC), comisarului Hogan i-au fost prezentate o serie de progrese tehnologice care contribuie la inbunatatirea sectorului agroalimentar si, in special, la competitivitatea productiei europene de alimente.
Monitorizarea agricola efectuata la JRC, urmareste, in principal, identificarea si masurarea principalelor zone de productie a culturilor din Europa, estimeaza productia anuala si verifica valabilitatea cererilor agricultorilor pentru subventii in UE. Comisia Europeana utilizeaza datele prin satelit ca modalitate rentabila de colectare a informatiilor necesare.
Cu acest prilej comisarul Hogan a declarat: “Am avut ocazia apreciez munca extraordinara realizata de JRC in ceea ce priveste dezvoltarea tehnologiei prin satelit si in utilizarea eficienta a datelor furnizate. Tehnologia prin satelit este implementata deja cu succes, iar beneficiile sunt evidente. O mai mare utilizare a acesteia va reduce efortul si timpul alocat controalelor la fata locului. Rezultatul utilizarii sporite a tehnologiei prin satelit, pe langa imbunatatirea managementului fermelor, este faptul ca exista un potential pentru o reducere semnificativa a inspectiilor la ferma, in beneficiul agricultorilor, precum si autoritatilor regionale si nationale.”
“Eu cred ca putem face progrese semnificative in urmatorii trei ani in avantajul tuturor celor implicati in acest sector de o importanta cruciala pentru cresterea economica a Europei.” a concluzionat Phil Hogan.
Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC) sprijina punerea in aplicare a Politicii Agricole Comune (PAC) si instrumentele sale, precum si a Bunelor Conditii Agricole si de Mediu (GAEC) si sistemul de consiliere agricola (FAS).
Sistemul de Identificare a Parcelelor Agricole (LPIS) a fost conceput ca instrument principal de punerea in aplicare a primului pilon PAC, prin care platile directe sunt efectuate catre agricultor odata ce a fost identificat si cuantificat terenul eligibil pentru plati. JRC participa la procesele de standardizare, in scopul de a creste interoperabilitatea datelor obtinute prin satelit printr-un model de baza LPIS si sprijina dezvoltarea de aplicatii usor de utilizat.
Comisia Europeana




