Situaţia existentă şi ţelurile:
Majoritatea taurinelor, de exp. în judeţul Arad, se găsesc la crescători care deţin între 2 şi 5 animale. Există foarte puţine ferme mari. De aceea considerăm ca important, ca cel puţin 10% dintre aceste gospodării micii să se dezvolte în următorii 5 ani în gospodării medii cu un efectiv de 15 – 30 de capete. Situaţia acestor gospodării mici este adesea catastrofală. Calitatea furajelor este foarte proastă, adăpostul, modul de întreţinere sunt de asemenea de calitate inferioară. Normele de igienă nu sunt respectate.
Telurile
Aproximativ 5 – 10 % dintre proprietarii acestor gospodării mici, ar fi dispuşi pentru o îmbunătăţire, şi ar fi de imaginat ca aceştia să-şi crească efectivul de taurine în următorii 5 ani de la 5 capete la 15 – 20 de capete. Printr-o ridicare a calităţii furajului şi a condiţiilor de întreţinere s-ar ajunge la o creştere a producţiei şi automat la creşterea efectivului. Creşterea producţiei ar putea fi de 10 – 40%, iar creşterea efectivului ar putea fi între 100 şi 400%.
Ce ar fi necesar
Producătorul individual:este deţinătorul pământului, adăpostului şi a taurinelor. El poartă răspunderea pentru gospodăria sa. Necesită ajutor sub formă de instruire, consultanţă cât şi la achiziţionarea de mijloace de producţie şi desfacerea laptelui şi a cărnii. Foarte importantă ar fi utilizarea în comun a unor maşini agricole în cadrul unui inel de maşini.
Cooperări: 10 maxim 30 de producători se unesc în vederea achiziţionării de mijloace de producţie, desfacere şi „cunoştinţe” ( cercuri de lucru )
· Se vor achiziţiona în comun furaje şi animale.
· presă pentru baloţi circulari de semifân (siloz), folosită în comun, ar putea duce la îmbunătăţirea calităţii furajului.
· Un centru de colectare a laptelui cu tanc de răcire şi controlul laptelui.
· Negocieri comune purtate cu procesatorii şi alte instituţii care achiziţionează produsele.
· Cooperări cu măcelari şi abatoare mici ( norme UE )
· Înfiinţări de unităţi mici de prelucrare a laptelui.
· Dacă este necesar şi alte forme.
Instruire şi consultanţă: fiecare producător îşi ia angajamentul să participe la un cerc de lucru unde se va pune accentul pe întreţinerea şi furajarea taurinelor.
Se vor construi adăposturi mici de către crescători, după programe de construire. Pe baza unor îndrumări de construcţie 5 producători ar putea construi împreună 5 adăposturi mici. Acestea vor avea la început o capacitate de 5 capete cu posibilitatea de a putea fi extins uşor pentru un efectiv de 15 capete. Îndrumarea o va face consultantul agricol.
Consultantul agricol îndrumă acest colectiv prin instruire, cercuri de lucru, sprijină înfiinţarea grupelor de cooperare şi la folosirea programelor de subvenţionare.
Cine poate participa la acest proiect
Doar producători agricoli care au un potenţial de dezvoltare cât şi voinţă.
· aceştia trebuie să deţină un anumit nivel de cunoştinţe sau să-l dobândească prin instruire;
· este importantă atitudinea lor şi spiritul lor de întreprinzător;
· să fie dispuşi să acceseze programul „Fermierul” şi SAPARD dar mai ales să pună la dispoziţie forţa proprie de muncă şi mijloacele proprii;
· participantul la program trebuie să-şi arate disponibilitatea de colaborare cu alte persoane (inclusiv cu cunoştinţele şi experienţele sale).
Finanţarea
Prin credite mici în cadrul programelor de dezvoltare rurala
Premize
Un număr de consultanţi din judeţe vor fi instruiţi cu ajutorul specialiştilor austrieci în ceea ce priveşte:
· consultanţa prin intermediul cercurilor de lucru;
· construirea prin forţe proprii a adăposturilor mici;
· întocmirea unui plan de dezvoltare de la mica gospodărie la cea mijlocie;
· folosirea experienţei proprii a producătorilor , a staţiunilor de cercetare şi a specialiştilor austrieci în acest program
Elaborarea unui plan de dezvoltare de către specialiştii români şi austrieci.
Cu ce pot ajuta austriecii
· elaborarea unui plan de dezvoltare de la mica gospodărie la cea mijlocie;
· elaborarea unui plan de construcţii pentru construirea cu forţe proprii a unui adăpost mic, cât şi a planurilor de extindere a acestora, de către specialiştii austrieci;
· instruirea consultanţilor agricoli pentru acest program în colaborare cu specialişti români;
· la dezvoltarea acestui program ar putea să mai apară şi alte puncte în care am putea ajuta.
Dietrich Reitzner (Managerul proiectului)




