
Titlurile zilei:
- Vin de Cotnari, falsificat;
- Demonstratii cu Agricover;
- APDRP a fost acreditata;
- 100 de locuitori izolati in munti;
- Folclor autentic cu Grigore Lese.
Vin de Cotnari, falsificat
Reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Iasi sustin ca a fost demarata o ancheta in cazurile vinurilor comercializate in reteaua de hipermarketuri Carrefour sub marca “Cotnari”.
Constantin Arustei, directorul DADR Iasi, a afirmat ca doar asa se va afla daca vinurile imbuteliate in sticle si etichetate identic cu cele produse de Cotnari SA – dar care, de data aceasta, au trecut la numele producatorului Vinia SA -, a fost o operatiune realizata cu sau fara stiinta producatorului iesean de vinuri.
Potrivit acestuia, SC Vinia detine licente de productie pentru soiurile de vin Francusa si Grasa de Cotnari intrucat Vinia are terenuri cultivate cu vita de vie in localitatea Cotnari. Mai mult, afirma directorul DADR, vinurile nu sunt contrafacute.
Presedintele directoriat al SC Cotnari, dr.ec. Constantin Deleanu a afirmat, pe 18 decembrie, ca se gandeste la posibilitatea de a chema in instanta lantul de hipermarketuri Carrefour Romania intrucat pe rafturi sunt expuse vinuri cu eticheta Cotnari SA, dar care nu sunt produse de celebra podgorie. Potrivit acestuia,vinurile de proasta calitate induc in eroare cumparatorii, motiv pentru care o parte dintre ei si-au exprimat nemultumirea.
Demonstratii practice cu Agricover
Agricover Samanta, divizia de productie samanta a grupului, va initia o serie de seminarii de prezentare a noilor soiuri si hibrizi introdusi pe piata romaneasca, precum si prezentari in camp ale produselor. In ceea ce priveste “Zilele Campului Scanteia” si “Zilele Campului- Mirosi”, pentru partenerii Agricover acestea nu mai au nevoie de nici o prezentare, fiind recunoscute pentru valoarea pe care o au in ceea ce priveste cunoasterea caracteristicilor semintelor produse de Agricover.
Agricover Distributie, divizia care furnizeaza fermierilor seminte, produse fito-sanitare si ingrasaminte, va organiza peste 25 de prezentari si seminarii, unele dintre acestea impreuna cu Agricover Credit IFN, compania din Grupul Agricover care asigura fermierilor finantarile necesare infiintarii si intretinerii recoltelor. Prezentarile si seminariile se vor referi nu numai la produsele aferente culturilor mari, ci si la cele pentru legumicultura, pomicultura sau cultura cartofului.
La toate acestea se adauga evenimentele initiate de Agricover Cereale, divizia care ofera acces fermierilor la valorificarea recoltelor in cele mai bune conditii comerciale catre industriile procesatoare.
APDRP a fost acreditata
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a fost acreditata în data de 15 decembrie 2007 de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru derularea Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR).
Acreditarea APDRP s-a bazat pe implementarea Planului de Remediere trasat Agentiei la acreditarea provizorie, precum si pe verificarea facuta de compania de audit independenta Deloitte Audit, potrivit standardelor internationale de audit.
„Prin aceasta acreditare se confirma faptul ca în acest moment APDRP este pregatita institutional si procedural sa implementeze fondurile europene pentru dezvoltare rurala. Astfel, dupa ce Comisia Europeana isi va da acordul pentru implementarea Planului National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013, vom putea lansa imeditat cererea de proiecte pentru finantare prin FEADR” a declarat Directorul General al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit.
100 de locuitori izolati in munti
5 de masini de off-road au plecat in munţii Sureanu cu ajutoare umanitare pentru cei 100 locuitori izolati din satul Ursici. Acestia vor primi alimente, faina, detergent si haine, donate de cateva companii din Capitală. Satenii din Ursici traiesc in varf de munte, la zeci de kilometri de civilizatie sau de un drum de acces. Abia în anul 2003 a fost improvizat un fel de drum comunal, pe care pot urca cu greu chiar si masinile off-road. Pensia ajunge la batrani numai vara, iar orice alt vizitator este o raritate in comunitatea transilvaneana. Satul are scoala, dar numai patru elevi, insa cursurile se tin normal.
Restul cultiva palma de pamant de langa casa, iar roadele ii ajuta sa treaca peste iarna. Cei care se incumeta sa urce muntii Sureanu cu ajutoare sunt membrii ai Club Off – Road Bucuresti si Transilvania Adventure Club, dintre care o parte voluntari SMURD. Membrii celor doua cluburi sunt sportivi recunoscuti la concursurile off-road din tara si din strainatate. In ultimii opt ani au urcat in munti cu ajutoare umanitare de cel putin doua ori pe an.
SURSA: www.pescurt.ro/agricultura
Folclor autentic cu Grigore Lese
Ce inseamna folclor autentic? Care este sunetul originar al creatiei populare romanesti si ce inseamna muzica populara promovata zilnic pe posturile de televiziune?
Grigore Lese si invitatii sai vor aduce raspunsul la aceste intrebari, intr-un concert de gala, transmis integral in direct, pe TVR Cultural. Acest eveniment va reuni interpreti ai folclorului autentic, oameni din toate colturile tarii, unii care n-au vazut niciodata Bucurestii, altii care nici nu stiu ce inseamna o inregistrare. Ei sunt prea putin vestitii rapsozi ai satelor, cei care conserva involuntar, prin natura sufletului lor, muzica traditionala romanească. TVR Cultural sustine acest demers prin difuzarea concertului de la Ateneul Roman din 21 decembrie si prin programarea, a doua zi, a unei dezbateri. Editia din 22 decembrie a emisiunii Cultura fierbinte este conceputa ca un post-scriptum la concertul pe care Grigore Lese si participantii la programul „Ultimii rapsozi” il sustin duminica seara. Reintoarcerea la traditii si recuperarea spiritului taranesc autentic, precum si modul in care putem sa ne ferim de kitsch, sunt teme pe care moderatorul Marian Voicu si invitatii sai – Grigore Lese si unul dintre protagonistii concertului de la Ateneu – le discuta luni seara, de la ora 20.
O frumoasa melodie despre Bucovina cea Mare, cu Grigore Lese, pe siteul:
www.youtube.com/watch?v=5KxP47Izg_8&feature=related





