
Titlurile zilei:
- Bani pentru subventii la ingrasaminte;
- Un urmarit penal la ANIF;
- Piata bio a crescut in 2008;
- Bugetul pe 2009 a fost votat.
Bani pentru subventii la ingrasaminte
Bugetul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale a fost suplimentat cu 100 de milioane lei pentru acordarea subventiilor la ingrasaminte, a declarat presedintele federatiei Agrostar, Stefan Niculae, in urma intalnirii cu ministrul de resort, Ilie Sarbu.
Subventiile vor fi acordate in termen de o saptamana producatorilor agricoli.
In plus, ministrul Ilie Sarbu a promis acordarea, tot in termen de o saptamana, a platilor restante pentru ovine si bovine, pentru ajutorul de minimis, precum si subventia in valoare de un leu pentru motorina, impreuna cu reducerea accizei de 0,65 lei, potrivit lui Stefan Niculae.
Presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Agricultura, Alimentatie, Tutun, Domenii si Servicii Conexe (Agrostar) a mai adaugat ca, in conditiile in care MAPDR nu isi repecta promisiunile, federatia Agrostar va incepe protestele la nivel national. “Ne-au spus ca intr-o saptamana ne vor fi acordate toate subventiile, dar daca nu se tin de cuvant, vom initia la intai martie protestele pe care le-am anuntat initial“, a mentionat presedintele Agrostar.
El a mai spus ca ministrul Sarbu a promis, de asemenea, acordarea platilor la hectar din fonduri europene incepand cu jumatatea lunii martie, pentru a putea incepe infiintarea culturilor de primavara.
Un urmarit penal la ANIF
Constantin Iancu, numit recent sef al Administratiei Nationale de Imbunatatiri Funciare (ANIF) este urmarit penal pentru constituire de grup criminal organizat, lipsire de libertate si santaj. Potrivit ziarului Evenimentul Zilei, noul director este membru PD-L Dolj si are un palmares infractional bogat. Acelasi cotidian arata ca PDL-istul doljean este urmarit penal de DIICOT Craiova, pentru rapirea unui om de afaceri si a sotiei acestuia.
Ei ar fi fost santajati si amenintati cu moartea, in caz ca omul de afaceri nu ar fi fost de acord sa-i cedeze lui Iancu actiunile firmei sale. De asemenea, noul sef al Imbunatatirilor Funciare a mai fost acuzat, vara trecuta, ca s-ar fi aflat in spatele unor violente specifice lumii interlope.
DIICOT a confirmat pentru Realitatea TV ca Iancu Constantin este cercetat penal pentru lipsire de libertate, amenintare, lovire si alte violente. Procurorii DIICOT sustin ca inculpatul va fi trimis in judecata in foarte scurt timp.
Piata bio a crescut in 2008
Piata internationala a produselor bio a crescut anul trecut cu 5 miliarde de dolari si a ajuns la o valoare globala de peste 46 miliarde de dolari. In ciuda crizei economice, piata este in crestere si oportunitatile de business si consum sunt tot mai mari, a declarat Catherine di Matteo, presedintele IFOAM – Federatia Internationala a Miscarilor din Agricultura Organica, la Targul Biofach 2009, desfasurat la Nurnberg,.
“Cum se poate vorbi de noi oportunitati in acest an in care avem de-a face cu criza financiara, cu consumatori limitati de preturile hranei, competitia cu alte produse, greenwashing, probleme legate de saracie ori criza resurselor, dar si mari scandaluri in sectorul produselor organice?”, se intreaba diMatteo.
Potrivit acesteia, oportunitatea consta in a crea cerere pe piata in scopul de a asigura diversitatea si sustenabilitatea agriculturii si protectia mediului.
“Nu fac apologia unor standarde organice tot mai stricte pentru ca aceasta abordare e birocratica si pana acum a dat rezultate slabe, ci a unei continue educatii ecologice pentru producatori, procesatori, inspectori, certificatori, legislatori si nu in ultimul rand pentru marele public”, incheie diMatteo.
La nivel mondial suprafata consacrata agriculturii biologice se ridica in present la 30,4 milioane de hectare, cu Australia in fruntea clasamentului – 12.3 milioane hectare, arata studiul pietei globale bio realizat de consultanta britanica, Organic Monitor.
China (2,3 milioane ha), Argentina (2,2 milioane ha) si SUA (1,6 milioane ha) se claseaza pe urmatoarele locuri.
La scara globala, Oceania este continentul cu cea mai mare suprafata cultivata organic (42%), urmat de Europa (24%) si de America Latina cu 16%.
Targul Biofach de la Nurnberg se afla la a 20-a editie si reuneste peste 2700 de expozanti, producatori, certificatori si organizatii care au ca prim domeniu de activitate produsele alimentare organice. Biofach este dublat in acest an de targul cosmeticelor naturale, Vivaness. Organizatorii estimeaza ca cele doua evenimente vor reuni 50.000 de vizitatori.
Bugetul pe 2009 a fost votat
Camerele reunite ale Parlamentului au votat cu 245 de voturi pentru, 63 impotriva si o abtinere, proiectul de buget pe 2009 elaborat de Guvernul Boc.![]()





Dupa patru zile de dezbateri prelungite pana spre miez de noapte, senatorii si deputaţii au aprobat vineri, bugetul de stat pe 2009.
Cu o majoritate aproximativ egala de voturi, a fost adoptat si bugetul asigurarilor sociale de stat.
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, dupa votarea bugetului pe 2009 in Parlament, ca adevarata provocare a Guvernului va fi gestionarea banilor publici.
Sursa: www.pescurt.ro/agricultura











