
Titlurile zilei:
- Subventii pentru irigatii;
- Manifestari traditionale;
- Gripa A;
- Perdelele de protectie;
Subventii pentru irigatii;
Guvernul a primit date care releva ca acest an va fi unul secetos, care poate afecta agricultura, si a decis sa introduca un pachet minim de masuri financiare pentru irigatii, in limita ajutoarelor de stat acceptate de UE, precum acordarea unui volum mai mare de subventii si acoperirea unor costuri.
Executivul a decis, prin ordonanta de urgenta, ca subventiile pentru exploatarea irigatiilor vor fi acordate si federatiilor care au incheiat contracte pana la 30 aprilie 2009, nu doar pentru contractele semnate pana la 30 noiembrie 2008, conform legii in vigoare, iar costurile de racordare a pompelor la retelele electrice vor fi acoperite de la bugetul de stat.
Sprijinul este justificat prin faptul ca lipsa unor astfel de masuri destinate utilizatorilor de apa pentru irigatii va determina neexecutarea sau executarea cu intarziere a lucrarilor pentru livrarea apei de irigatii “in perioadele de seceta prognozate pentru anul 2009”. “Ca efect al crizei economico-financiare, multi beneficiari ai serviciilor de irigatii nu pot suprta costurile acestora, astfel ca renunta la irigarea culturilor in conditiile in care se prognozeaza ca anul 2009 va fi secetos“, se arata in document.
Conform datelor oficiale, din totalul de 408 organizatii ale utilizatorilor de apa pentru irigatii, care gestioneaza o suprafata de circa un milion hectare, numai 306 au incheiat contracte pana la 30 noiembrie 2008, pentru 494,2 mii hectare. Guvernul considera ca neacordarea sprijinului financiar va duce la scaderea productiei agricole, la plata de despagubiri pentru culturi afectate de seceta si la nerealizarea obiectivelor stabilite prin programul de guvernare.
Manifestari traditionale
Primaria orasului Bran (imaginea de sus) si Antrec Brasov organizeaza pe 1 si 2 mai o serie de manifestari traditionale printre care “…Plecarea Oilor la Munte“, Concursul de Folclor pentru Tineret “Flori de Mai” si Expozitia Gastronomica a Proprietarilor de Pensiuni si Producatorilor de Produse Traditionale.
In cele trei zile, vizitatorii pot degusta, dar si cumpara, produse din carne de miel, urmand ca sambata, la ora 15:30 sa aiba loc premierea expozantilor.
Duminica, inchiderea festivitatilor se va face printr-o serbare campeneasca si printr-un spectacol folcloric cu invitati de seama ai cantecului romanesc.
Gripa A
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a decis ca de acum incolo gripa porcina sa se numeasca gripa A. Aceasta hotarare vine in urma presiunilor facute de producatorii din industria carnii care s-au plans ca denumirea improprie de “gripa porcina” aduce consecinte economice negative.
OMS a cedat presiunilor din partea producatorilor din industria carnii si din partea unor guverne ingrijorate si a anuntat joi ca se va referi la noul virus mortal cu tulpini de la virusul gripei porcine cu denumirea de “gripa A” in loc de “gripa porcina“.
“Începand de azi, OMS se va referi la virusul noii gripe ca fiind gripa A (H1N1)”, anunta, potrivit NewsIn, un comunicat postat pe site-ul institutiei.
Perdelele de protectie
Proprietarii din Vrancea care si-au plantat perdele forestiere de protectie a terenurilor spun ca au inregistrat o crestere semnificativa a productiei agricole. Producatorii agricoli isi imprejmuiesc proprietatea cu arbori. Hotii de lemn sunt principalii dusmani ai noilor plantatii.
Petrica Azoitei, detinatorul fermei SC Agroind SA din satul Doaga, Focsani, are in proprietate 720 de hectare de pamant. In 1992 si 1993 a plantat perdele forestiere de plopi canadieni pe 550 de hectare de teren agricol, cu ajutorul subventiilor de la stat.
In prezent, productia sa de porumb, grau, rapita, orz si soia este cu circa 20% mai mare decat productia celorlalti fermieri din zona Vrancei.
Sursa: www.pescurt.ro/agricultura










