
Ca urmare a comunicatului din 10.09.2011 emis de catre Directia Nationala Anticoruptie, de incepere a urmarii penale fata de inculpatul DRAGANCEA RADUCU SERGIU GELU, director executiv al APIA – Centrul Judetean Dolj, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de luare de mita, Conducerea APIA Central a dispus mai multe masuri, respectiv:
* O echipa a Directiei de Antifrauda, Control Intern si Suprainspectii s-a deplasat la Craiova la sediul APIA Centrul judetean Dolj, procedand la verificarea aspectelor semnalate si la blocarea accesului oricaror functionari la dosarele cererilor de sprijin pe suprafata gestionate la nivelul Centrului judetean APIA Dolj, dar si la computerele pe care au fost procesate dosarele respective;
* La nivelul Directiei I.T. – APIA Central s-au luat masuri de dezactivare completa a accesului in sistemul informatic al APIA a sus-numitului, dar si a altor functionari care ar putea avea legatura cu cazul respectiv;
* S-a solicitat prin adresa nr. 29.362/10.09.2011, Directiei Nationale Anticoruptie ca APIA Central sa fie informata in conditiile legii de stadiul anchetei, pentru a putea lua masurile care se impun, in conformitate cu prevederile Legii 188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare;
* S-a emis in conformitate cu art. 94, alin. 1, lit. f) din Legea 188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare, decizia de suspendare nr. 949/10.09.2011 a raportului de serviciu al numitului DRAGANCEA RADUCU SERGIU GELU, in baza Hotararii judecatoresti de arestare preventiva pentru 29 de zile emisa de Tribunalul Bucuresti.
Conducerea APIA Central isi exprima indignarea pentru gestul intolerabil al numitului DRAGANCEA RADUCU SERGIU GELU si asigura de implicare si sprijin total pentru bunul mers al anchetei, urmand sa revina cu informatii noi pe masura derularii cazului respectiv, dar si in ceea ce priveste modul de functionare al Sistemului Integrat de Administrare si Control pe care se deruleaza platile din bugetul UE si bugetul national.
SERVICIUL RELATII CU PUBLICUL SI COMUNICARE APIA





