Fermierii – persoane fizice, afectati de pesta porcina africana, vor fi compensati printr-un ajutor de stat

CategorIes:

By

·

2 – 3 minute
Pagubelor cauzate fermierilor de pesta porcina africana vor fi compensate printr-un ajutor de stat
Pagubelor cauzate fermierilor de pesta porcina africana vor fi compensate printr-un ajutor de stat

Avand in vedere evolutia Pestei Porcine Africane in Romania si pagubele grave produse crescatorilor de porcine, persoane fizice se impune instituirea de urgenta a unui ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de pesta porcina africana in gospodariile populatiei.


Ajutorul de stat reprezinta o masura compensatorie acordata crescatorilor de porcine, persoane fizice ale caror animale au fost sacrificate la greutati aflate sub greutatea standard de valorificare de 110 kg, care cresc porcine pentru consum familial, sezonier, traditional in perioada sarbatorilor de Craciun dar si pentru valorificarea pe piata libera, in aceeasi perioada si obtinerea unor minime venituri care sa le permita reluarea productiei agricole pentru anul urmator.

Luand in considerare instituirea masurilor sanitare veterinare, pierderile de venit ale crescatorilor de porcine urmare sacrificarii porcilor, la care se adauga pierderile colaterale, respectiv furaje distruse, costurile dezinfectiei ulterioare etc., precum si imposibilitatea cresterii porcinelor in perioada de carantina, ceea ce genereaza o reala dificultate in asigurarea resurselor de hrana pentru populatia din mediul rural.

Beneficiarii ajutorului de stat sunt crescatorii de porci – persoane fizice, care au respectat masurile Planului de Contingenta pentru prevenirea si combaterea Pestei Porcine Africane, ale caror animale nu au ajuns la greutatea standard de abatorizare, respectiv 110 kg si care beneficiaza de sprijin in baza Hotararii Guvernului nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea si plata despagubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale taiate, ucise sau altfel afectate in vederea lichidarii rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu 1 ianuarie 2018.

Valoarea ajutorului de stat se stabileste in baza fisei de evaluare intocmita de Comisia de Evaluare, respectiv ca diferenta intre valoarea unui porc la greutatea standard de abatorizare, 110 kg si valoarea din fisa de evaluare pentru animalele ucise sub greutatea standard de abatorizare.

Pentru obtinerea ajutorului de stat, beneficiarii vor depune la directiile pentru agricultura judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, cererea de plata a ajutorului de stat, insotita de: copie de pe procesul verbal de ucidere, obtinuta de la DSVSA judeteana, copie de pe fisa de evaluare, obtinuta de la DSVSA judeteana, copie de pe cartea de identitate si dovada cont bancar.

Proiectul de Ordonanta de Urgenta este postat pe site-ul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, iar cetatenii si institutiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii in termen de 10 zile.



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.