
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin-Ionut BARBU, a semnat decizia de prelungire a duratei de executie a proiectelor contractate in cadrul PNDR 2014-2020, tinand cont de stadiul de realizare, de specificitatea fiecarui proiect, precum si de evitarea riscului de dezangajare a fondurilor, cu incadrarea in perioada maxima de eligibilitate a cheltuielilor FEADR, respectiv 31 decembrie 2025.
Tot astazi, ministrul BARBU a avut o intalnire cu beneficiarii de investitii, care au fost informati cu privire la prelungirea termenului de implementare a proiectelor. La discutii au participat, de asemenea, secretarul de stat Sorin MOISE, directorul general al AMPNDR Dana REBEGA si George CHIRITA, directorul general al AFIR.
Decizia a fost luata in baza legislatiei europene care prevede extinderea cu inca doi ani a perioadei initiale de implementare a PNDR care expira la 31 decembrie 2023, dand astfel posibilitatea autoritatilor romane sa efectueze plati si dupa sfarsitul acestui an. Din datele detinute de AFIR, in prezent sunt in derulare 3269 contracte finantate prin PNDR 2014-2020, aflate in diferite stadii de implementare. Prin prelungirea duratei de executie a proiectelor, numarul investitiilor realizate prin PNDR si gradul de absorbtie a fondurilor alocate Romaniei vor creste.
Prelungirea duratei de executie a contractelor de finantare dupa data de 31.12.2023 se va realiza cu conditia ca stadiul implementarii proiectului sa fie de minimum 30%, demonstrat prin platile efectuate de catre AFIR si/sau platile beneficiarilor catre furnizorii de bunuri, servicii si lucrari.
Prelungirea duratei de executie se poate acorda pentru o durata de maximum 1 an cu posibilitatea extinderii, daca este cazul, pana la data de 31 decembrie 2025, in functie de stadiul de realizare a proiectului si a fezabilitatii incadrarii in termenul final de eligibilitate a cheltuielilor, cu respectarea conditiilor procedurale prevazute pentru aprobarea prelungirii duratei de executie (conditiile pentru beneficiarii care au primit avans si plata penalitati).
Pentru alte contracte incheiate in baza alocarii 2014-2020 (cu exceptia tranzitiei) aferente sub-masurilor 6.1,9, 16 si cele incheiate in cadrul LEADER a caror durata de executie aprobata a fost mai redusa fata de termenul procedural, prelungirea se poate acorda pana la implinirea celor 2, 3 sau 5 ani de executie conform procedurilor in vigoare.

MADR
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale




