Se efectueaza lucrarile de bonitare, clasare si autorizare a reproducatorilor masculi utilizati la monta naturala autorizata

CategorIes:

By

·

2 – 4 minute
Bonitare monta naturala autorizata
Bonitare  monta naturala autorizata

In baza reglementarilor in vigoare privind cresterea si ameliorarea genetica a animalelor, in perioada 15 mai – 20 iunie 2014, se vor efectua lucrarile de bonitare, clasare si autorizare a reproducatorilor masculi utilizati la monta naturala autorizata. Procedura este necesara mai ales crescatorilor care solicita sprijin financiar pentru produsii obtinuti.

 

 

 

 

Comisiile de bonitare din partea ANARZ vor fi constituite din: sef serviciu CTR, responsabil judetean, responsabil specie.

Pentru realizarea in bune conditii a acestei actiuni, se vor autoriza la monta naturala numai reproducatorii masculi care la bonitare indeplinesc cerintele minime si conditiile sanitar-veterinare prevazute de legislatia in vigoare dupa examenul seminalogic efectuat de specialisti.

Pentru zonele in care se organizeaza sistemul de reproductie prin monta naturala autorizata la specia taurine se vor autoriza numai tauri cu origine cunoscuta (proveniti din insamantari artificiale si mame in controlul oficial al productiei). Pentru bubaline se vor autoriza la monta naturala si reproducatori fara origine dar care in urma aprecierilor de exterior, conformatie-constitutie, corespund standardelor, sunt individualizati conform legislatiei in vigoare si care pot fi inscrisi in registrul genealogic intr-o sectiune suplimentara si corespund criteriilor sanitar-veterinare impuse de legislatia in vigoare.

Pentru ovine si caprine se vor autoriza la monta naturala si reproducatori fara origine, dar cu apartenenta de rasa, care in urma aprecierilor de exterior, conformatie-constitutie, corespund standardului rasei, sunt individualizati conform legislatiei in vigoare si care pot fi inscrisi in registrul genealogic intr-o sectiune secundara.

Pentru cabaline se vor autoriza la monta naturala si reproducatori fara origine dar cu apartenenta de rasa care in urma aprecierilor de exterior, conformatie-constitutie, corespund standardului rasei, sunt individualizati prin microcipare si corespund criteriilor sanitar-veterinare impuse de legislatia in vigoare.


Sprijin financiar pentru produsii obtinuti

Schema de ajutor specific acordat producatorilor de lapte si de carne de vita din zona defavorizata se calculeaza si se acorda anual sub forma unor plati suplimentare, ce compenseaza dezavantajele specifice zonelor defavorizate. Ajutorul de stat se acorda in functie de efectivul de animale detinut pentru urmatoarele categorii de bovine:

  • vaci de lapte;
  • bivolite de lapte;
  • taurine din rase de carne si metisii acestora: vaci din rase de carne, vaci metise cu rasa de carne, tauri din rase de carne, tineret mascul si/sau femei din rase de carne si/sau metisii cu rase de carne.


Procedura privind certificarea raselor de taurine specializate pentru productia de carne si a metisilor acestora are drept scop descrierea clara si detaliata a activitatilor ce au ca finalitate eliberarea de catre ANARZ prin structurile sale teritoriale (CTR – OARZ judetean) a adeverintei care certifica faptul ca taurinele apartin raselor de carne sau sunt metisi cu rase de carne.

Certificarea raselor de taurine specializate pentru productia de carne si a metisilor acestora se va realiza in urma verificarii datelor din documente oficiale puse la dispozitie de catre crescator si anume: pasaportul animalului, certificate de origine, buletin de insamantari artificiale /adeverinta de monta naturala.

Solicitantii de ajutor specific acordat producatorilor de carne de vita din zonele defavorizate sunt: producatori agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate si/sau persoane juridice, crescatori de taurine din rase de carne si/sau metisii acestora care au exploatatii cu cod ANSVSA, localizate in zonele defavorizate din Romania prevazute in anexa nr. 4A la Programul National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013.

Detinatorii de reproducatori valorosi din specia taurine, bubaline, cabaline, ovine si caprine care doresc autorizarea pentru utilizarea la monta naturala dirijata se pot adresa responsabililor judeteni ai Agentiei Nationale pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie (CTR – OARZ judetean).



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.