‘Vin de casa din must de la Jidvei’ lanseaza un nou sortiment: must roze

CategorIes:

By

·

3 – 4 minute
Vin de casa din must de la Jidvei lanseaza un nou sortiment - must roze
Vin de casa din must de la Jidvei lanseaza un nou sortiment - must roze

In urma cu patru ani, compania Jidvei, cel mai mare producator roman de vinuri, a lansat campania „Vin de casa din must de la Jidvei”, o initiativa menita sa contribuie la promovarea si transmiterea traditiilor nationale de producere a vinurilor de casa, parte a unei mosteniri culturale de secole. Editia de anul acesta a campaniei aduce mai multe elemente de noutate, printre care adaugarea celui de-al treilea sortiment de must, mustul roze.


Ca raspuns la nevoile identificate in comunitatea producatorilor de vin de casa si totodata pentru a incuraja pastrarea traditiilor de producere a vinului de casa mostenite din generatie in generatie, compania Jidvei a introdus anul acesta mai multe facilitati legate de distributie si modalitati de livrare. Astfel, mustul poate fi comandat si livrat acum in 15 judete, fata de 12 anul trecut, si in premiera in Bucuresti si Ilfov. La fel ca in fiecare an, specialistii companiei Jidvei vor fi alaturi de gospodari cu sfaturi, recomandari si informatii utile pentru obtinerea celui mai bun vin de casa. 

„Datorita modificarilor climatice, anul 2018 este mai mult ca sigur un an de referinta pentru viticultura din Transilvania. Temperatura medie orara mai ridicata cu 4 grade fata de media multianuala a adus Podgoria Tarnavelor in zona optima pentru cultivarea vitei-de-vie, remarcandu-se variatii de temperatura specifice influentelor climatului continental. Rezultatul asocierii acestor factori climatici este strugurele ideal pentru vinuri de o calitate deosebita, vinuri cu arome puternice asigurate de temperaturile acumulate, dar in acelasi timp delicate si proaspete datorita regimului hidric echilibrat. Rezultatul bilantului termic din acest an este benefic intrucat acumularile de zaharuri si arome vor atinge pragul optim in ultima decada din august, astfel ca anul acesta o sa degustam vinul cu doua-trei saptamani mai devreme”, a spus Ioan Marginean, director tehnic Jidvei. 

La fel ca in anii precedenti, cantitatea minima de must care poate fi comandata este de 100 kg, la pretul de 4,5 lei/kg, urmand ca, odata cu inceperea campaniei de recoltare, cantitatile de must sa fie livrate in cele mai bune conditii in localitati din judetele Alba, Sibiu, Mures, Cluj, Brasov, Hunedoara, Salaj, Bistrita-Nasaud, Valcea, Harghita, Covasna, Prahova (pana la Campina), Gorj, Dambovita, Neamt, Ilfov precum si Bucuresti.

In cadrul acestei campanii, Jidvei pune la dispozitia celor care doresc sa isi produca singuri vinul, in propria gospodarie, must deburbat din soiurile Feteasca Regala cu Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc si must roze, calitatea acestora fiind garantata prin declaratia de conformitate care insoteste orice livrare.

„Mustul de Jidvei este trecut printr-un proces de deburbare (limpezire), ceea ce face ca drojdia rezultata in urma procesului de fermentare sa fie intr-o cantitate mai mica. Acesta este un element esential intrucat in gospodarie, dupa zdrobirea strugurilor, procesul de filtrare este unul greoi si, de cele mai multe ori, cu rezultate slabe din punctul de vedere al calitatii. Deburbarea este un procedeu foarte important prin care se elimina din musturile obtinute o serie de compusi care nu sunt necesari in vinul finit, cum ar fi: resturi de praf sau de pamant, usoare franturi de pielita sau de ciorchine. Procedeul cel mai des folosit de noi este deburbarea gravitationala, tehnica pe care o aplicam datorita tehnologiei moderne pe care o detinem”, explica dr. chimist Ioan Buia, directorul complexului de vinificatie Jidvei. 

Perioada de preluare a comenzilor este 16 iulie – 20 august 2018, acestea putandu-se realiza telefonic, la numarul 0755.70.60.00 (apel cu tarif normal) sau prin completarea formularului de comanda disponibil pe site-ul www.mustdejidvei.ro

Micii producatori de vinuri care in campania „Vin de casa din must de la Jidvei” de anul acesta vor achizitiona minimum 250 kg de must isi vor putea inscrie vinurile in concursul cu acelasi nume, care se va desfasura in primavara anului viitor. Toate probele care vor fi trimise si acceptate in concurs vor fi jurizate de catre degustatori autorizati A.D.A.R, dar si degustatori amatori din randurile micilor gospodari, demers ce vizeaza educarea, incurajarea si cresterea implicarii participantilor in timpul concursului.

Vin de casa din must de la Jidvei - Podgoria Jidvei


  

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.