Cei ce se infraneaza de la mancare si in acelasi timp staruiesc in rugaciunea neincetata, simt in gura si pe limba o dulceata asemanatoare zaharului, care nu trece imediat, ci este nesfarsita.

Zaharul se simte in gura celor care se nevoiesc cu postul, infranarea si rugaciunea. Aceasta dulceata este de la Harul lui Dumnezeu. Daca postesti si ti mult timp gura inchisa, zaharul curge neincetat in gura ta si il auzi cum izvoreste in timp respiratiei. Fereste-te sa gusti ceva material, in acele clipe, ca sa te saturi cu dulceata aceasta duhovniceasca, tainica, negraita, sensibila si minunata a lui Dumnezeu. Zaharul izvoreste din Har, cand atinge limba. In timp ce gusti din hrana ingerilor, nu cauta sa iei hrana lumeasca, caci vei pierde dulceata dumnezeiasca.

Sihastrul Hariton din Pestera Sfantul Atanasie Atonitul, arata in manuscrisul VEDERE DUHOVNICEASCA, care se gaseste la manastirea XENOFONT – Athos, din anul 1851, cum a aflat de dulceata limbii, de la un calugar batran, care ia spus urmatoarele: „Eu, frate, cand la Utrenie se citea slujba, cercetam in chip tainic si neincetat în inima mea numele Domnului. Cand slujba era in toi, am început sa simt putin pe limba mea un fel de dulceata foarte fina, care imi indulcea limba putin cate putin. In acelasi timp cu aceasta dulceata am simtit inlauntrul meu putin si o oarecare mangaiere duhovniceasca. Cu cat trecea timpul, eu lucram cu mai multa ravna rugaciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” si s-a inmultit putin cate putin dulceata aceea minunata, s-a marit si mangaierea duhovniceasca care venea de la Dumnezeu. Atunci, dintr-o data inima mea a fost patrunsa de evlavie sfanta. Dupa ce am facut rugaciunile pentru inceputul Dumnezeiestii Liturghii, a prisosit si mai mult dulceata in gura mea si am simtit si mai vie mangaierea lui Dumnezeu inlauntrul meu. Atunci nu am mai putut sa-mi stapanesc lacrimile. Cand am citit Sfanta Evanghelie, la fel am simtit in gura mea aceasta minunata si fina dulceata, de data aceasta intr-o masura mult mai mare. O data cu ea s-a indulcit peste masura si cugetul meu la cuvintele sfintei si Dumnezeiestii Evanghelii, intelegand mintea mea cu claritate puterea, intelesul si duhul fiecarui cuvant al Sfintei Evanghelii. Atunci eu, neputand sa mai ascund inlauntrul meu si sa opresc evlavia aceea sfanta, am inceput sa plang cu glas ca un copil mic, deoarece se umpluse si se revarsa din inima mea evlavia sfanta. Din clipa aceea si pana cand am terminat Dumnezeiasca Liturghie, intruna eram patruns de evlavie, cand mai mult, cand mai putin, dupa dulceata pe care o simteam pe limba si pe care o gusta cugetul meu la intelegerea cuvintelor sfinte”.

Rugaciune

Daruieste, Doamne, Doamne, indulcirea si dulceata tuturor robilor Tai care cerceteaza din inima si cu cucernicie numele Tau cel sfant si Dumnezeiesc, daruieste-mi si mie sa iubesc Numele Tau din toata inima mea si sa-l cercetez cu multa evlavie, pentru a simti si limba mea odata, cand va binevoi Harul Tau, aceasta Dumnezeiasca si inalta dulceata. Deoarece atunci, Domnul meu, sunt instiintat ca, o data cu aceasta minunata dulceata, va straluci si lumina cea sfanta a cunoasterii Tale Dumnezeiesti inlauntrul inimii mele, prin care va fi luminat ochiul cugetului meu pentru intelegerea adevarata si desavarsita a cuvintelor Tale Dumnezeiesti. Daca se va intampla cu mine aceasta, Doamne, din partea Ta, Facatorul meu si Dumnezeul meu, cuvintele Tale se vor arata ca o dulceata gatului meu si mai dulci decat mierea gurii mele. Da, dulcele meu Iisus, ma rog si implor Imparatia Ta, picura si mie, cel in multe amarat, o picatura din dulceata Ta Dumnezeiasca, din marele si de necuprins adanc al Dumnezeiestii si duhovnicestii Tale dulceti. Deoarece a dorit sufletul meu aceasta Dumnezeiasca si minunata dulceata mai mult decat aurul sau topazul sau decat oricare piatra pretioasa si ma topesc eu, robul Tau, cu duhul, cand ma gandesc ca este mai dulce decat mierea si decat fagurele de miere. Deoarece Tu, Domnul meu, preadulce Iisuse al meu, esti Indulcirea noastra negraita, a tuturor crestinilor, si Tie slava inaltam in vecii vecilor. Amin.