Sfantul Simon a inflorit in gradina Maicii Domnului, in cursul secolului al XIII-lea, intr-o perioada in care imperiul bizantin era divizat si slabit in urma cruciadelor, iar capitala fusese mutata la Niceea.
Dispretuind vanitatile acestei lumi s-a retras in Muntele Sfant, pe langa un batran, pentru a lucra la mantuirea sufletului sau. El si-a ales un Batran nu numai experimentat in asceza, dar si sever si exigent, si i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Insusi. Ascultarea sa exemplara, umilinta si iubirea pentru parintele sau duhovnicesc care insa nu il scutea nici de mustrari, nici de lovituri au dovedit o inalta virtute si au atras admiratia calugarilor de la Athos. Purtarea sa a atras si respectul Batranului sau care a incetat sa il mai considere un ucenic, ci mai curand un tovaras in luptele duhovnicesti. Totusi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singuratatea si sa urmeze lui Iisus. Astfel, prin forta imprejurarilor, a obtinut sa plece sa traiasca singur. Dupa multe cautari, a ales sa traiasca intr-o pestera ingusta si umeda, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra marii. A luptat zi si noapte contra asalturilor demonilor, avand drept arme doar credinta, speranta si invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.
Intr-o noapte, cu cateva zile inainte de sarbatoarea Nasterii Domnului, a vazut o stea ca se desprinde dintr-o data din cer si coboara, oprindu-se deasupra unei stanci abrupte in fata grotei. Presupunand ca este o cursa a vrajmasului care se transforma adesea in inger de lumina, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat in noptile urmatoare pana in seara de Craciun cand steaua luminoasa a coborat pe stanca ca si steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: “Nu te indoi, Simone, sluga credincioasa a Fiului Meu! Priveste acest semn si nu parasi acest loc pentru a merge in singuratate asa cum iti doresti, pentru ca aici doresc sa intemeiezi o chinovie pentru mantuirea multor suflete.” Linistit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus in extaz la Bethleem inaintea copilului Hristos, cu Ingerii si Pastorii; apoi, venindu-si in fire, s-a apucat fara intarziere sa construiasca Noul Bethleem.
Putin dupa aceasta viziune, trei tineri frati dintr-o bogata familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtutile Sfantului Simon, au venit la el punandu-i la picioare toata averea lor ca si cei trei Magi si rugandu-l sa-i primeasca ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut sa inceapa sa construiasca dar, vazand ca locul pe care il arata lor Sfantul Simon este atat de abrupt si periculos, au refuzat si l-au acuzat ca si-a pierdut minţile. Chiar in acel moment, fratele care le aducea de baut a alunecat si a cazut in prapastie. Erau siguri ca fratele a murit si aceasta le-a confirmat reprosurile pe care le facusera Sfantului. Dar care nu le-a fost mirarea cand, datorita rugaciunilor Sfantului Simon, l-au vazut pe fratele urcand pe celalalt versant cu burduful de vin si cu paharul plin in mana pregatit sa ii serveasca. Crezand, muncitorii au devenit calugari si au putut vedea de nenumarate ori in timpul construirii chinoviei ca Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.
Constructia fiind terminata, la Noul Bethleem au inceput sa vina destul de multi calugari. Dar intr-o zi au debarcat pe insula piratii sarazini. Sfantul Simon i-a intampinat cu daruri, sperand sa ii abata de la a devasta manastirea. Cum insa acestia, nemultumiti, s-au aruncat cu salbaticie asupra lui, au fost pe loc orbiti, iar unuia dintre ei, care ridicase iataganul asupra Sfantului, i-a fost paralizat bratul. Cuceriti de rugaciunea Sfantului, ei se pocaira, primira Sfantul Botez si devenira toti calugari.
Dupa multi ani in care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vadit in multe minuni, profetii si mai ales prin invatatura sa, Sfantul Simon a adormit in pace, inconjurat de ucenicii sai carora le-a cerut pentru ultima data sa respecte invatatura primita cu frica de Dumnezeu, credinta, grija si ascultare totala fata de egumen si duhovnic.
Din mormantul Sfantului a inceput sa curga mir care facea multe minuni (de unde si numele de Mirovlitul). Sfantul nu a incetat sa fie o prezenta nevazuta protejand in multe randuri pe cei ascultatori, mustrandu-i greu pe cei neglijenti sau pe profanatori. In ziua cand este sarbatorit, unii au putut vedea o lumina divina iesind din pestera sau acoperindu-i icoana din biserica ca un val.
Un secol dupa adormirea sa, fiica despotului Macedoniei, Jean Ugles, a fost eliberata de un duh necurat cu ajutorul Sfantului Simon. Drept multumire, tatal sau a transformat mica manastire a Sfantului Simon intr-un asezamant bogat cu multe proprietati. Biserica il praznuieste la 28 decembrie.
