Este ultima mea
aparitie in public, in afara scenei, acolo unde bate inima mea. Nu mai
vreau sa trancanesc. La ce foloseste? Sunt mahnit. Nici vehement
si nici suparat. Mahnit. Vorbim cu totii in vant, pentru ca nimic nu se
schimba.

Aleg sa nu ma
mai implic in societate. O fac pentru prima si ultima oara.
Ceea ce traim este o telenovela. Dar nici sensul peiorativ al ideii de
telenovela nu mai este suficient pentru ce traim. E o manea. De prost gust.

Lumea
ma stie mai degraba pentru ca am cantat cu Sanda Ladosi si mai putin pentru
Hamlet, Richard sau ce am mai facut eu. Nu ma indigneaza asta, ba chiar privesc
situatia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au altii destula.

Regret
foarte mult, ca n-am urmasi. Dar m-a luat viltoarea vietii. Ma gandeam mereu sa
treaca si anul in care eram, sa-mi fac meseria bine. Si a trecut vremea. E cea
mai mare tampenie din viata mea.

Nu
mi-am dorit sa devin mare actor, Dumnezeu m-a impins aici. Eu joc teatru, pentru
ca nu stiu sa fac altceva! Daca stiam sa montez prize, asta eram, electrician.
Eu nu am dorit sa devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a impins aici. Cand
am dat admitere la Medicina, am facut vizita medicala la facultatea de teatru.

Iar
cand am iesit de acolo, mi-am notat intr-un jurnal ca niciodata nu as vrea sa
traiesc printre asemenea oameni. Daca teatrul e inima mea, atunci afla
ca inima mea a fost cucerita treptat, in timp. Hmmm, am senzatia ca Dumnezeu
m-a luat de par si m-a tras in sus. Pentruca in adolescenta eram foarte jos.

Copiii de azi
nu mai au respect pentru meserie. Nu stiu cum sa plece mai repede de acolo. E
adevarat, au si multe tentatii. Joaca la TV, in reclame. Unii fac facultatea de
teatru ca sa ajunga prezentatori, manechini, secretare. Sigur, in societatea
moderna, trebuie sa stii teatru ca sa vinzi un produs. Pe vremuri, avocatura
era in aceasta postura.

Am terminat
facultatea acum 45 de ani, plus patru ani de scoala rezulta ca sunt pe scena de
49 de ani. Eu imi fac meseria asa cum am pornit-o. Vin la teatru cu trei ore
inainte de spectacol, repet textul, intru in stare. Numai Mitica Popescu face
ca mine.

Este si el un maniac al teatrului. Si, de 30
de ani, nu mi s-a intamplat sa joc cu sala goala. Dar publicul s-a schimbat, s-a
pervertit. Vrea sa rada la teatru, lucru care a intrat subliminal in urma
influentei unor trupe ca “Vacanta Mare”,
“La bloc”.

Actorii tineri
gresesc si ei. Cred ca si daca ar juca Hamlet ar vrea sa faca lumea sa rada.
Daca tinerii se simt frustrati de ce a zis Marin Moraru (ca nu vede pe nimeni ca un demn urmas al generatiei sale),
sa arate, nu sa-l critice!.

Nu am decat
nostalgia tineretii. E lucru de mare pret tineretea si
tarziu am inteles asta. Dar fiecare virsta are rostul ei. Mi-a
placut carciuma, mai corect spus. Intr-o anumita perioada, mergeam in carciumi
ca sa observ oamenii, ca pregatire pentru un anumit rol. Placerea a fost sa
stau la suete, pentru a comunica. Si ca iesire din starea rolului.

In Romania vad
doar oameni destepti, dar necinstiti. La noi, gura bate scaunul, ca sa nu zic
altfel. Cred ca sensul vietii il stie doar Dumnezeu. Noi nu putem decat sa
incercam sa influentam nitel ce ne-a dat el. Asta e important, sa slujim viata.
Sunt unul dintre oamenii care dau extemporal seara de seara, la spectacol.

Ultimul interviu acordat
de Stefan Iordache, ziaristilor de la “Jurnalul National”

Stefan Iordache a incetat din viata, azi, 14 septembrie
2008

Dumnezeu sa-l
odihneasca!