
Exista trei elemente reprezentative pentru spiritualitatea romaneasca, fara echivalenta in cultura altor popoare: colinda, doina si dorul.
Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gandirea cu placere la fiinta iubita, dar departata; nu e numai simtirea unei necesitati de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorita distantei si trebuintei de ea. Ci in dor e prezenta intr-un fel propriu si in grad foarte intens o duiosie, un sentiment indescriptibil, in care inima se topeste de dragul fiintei iubite.
Dorul e apropiat de tandrete, dar are un caracter mai spiritual decat aceasta.
Dorul e duiosia distantei, franata de meditatie.
Dorul e marturia comuniunii adanci, duioase si lucide, in care traieste poporul roman.
„Cantecul de dor si jale” e cantat de roman cand e singur. Cantarea lui in cor e pentru spectacol, nu din pornirea spontana de a da glas dorului real.
Neamtul nu canta cand e singur. Pentru el, cantarea e un lucru organizat, un cor, o chestiune ritmic-estetica si de distractie. El canta solo, in cor, pentru acelasi efect armonic estetic.
Rusul canta si singur, canta si in cor, cu toti, sau solo. Cand canta in cor, cu toti, sau solo, urmareste efectul armoniei si al puterii care depaseste persoana. Caci solo-ul lui e depersonalizat prin incadrarea precisa in ordinea armoniei.
Grecul si reprezentantii popoarelor mediteraneene canta cand sunt singuri, dar cantecele acestea n-au in ele nostalgia dureroasa a dorului, ci sunt prea declamatorice ca sa exprime acea nostalgie.
In cor, romanul nu canta solo, ci canta cu totii, dar intr-un mod ca se aude vocea fiecaruia fara sa se piarda armonia. Romanii canta pe rand, cand canta impreuna, dar nu solo, adica acompaniat de cor. Canta impreuna pentru bucuria de a fi impreuna, fara sa se piarda intr-o armonie impersonala. Umanul e mai mult decat armonia impersonala. Sau canta pe rand pentru a se remarca fiecare, moduland fiecare intr-un chip propriu o cantare comuna. Romanul e personal in cantecul dorului si in cantecul executat in comun, sau pe rand, dar persoana este legata de celelalte persoane.
Dorul romanesc sta in legatura cu personalismul comunitar al poporului nostru, si poate cu al popoarelor din Estul si Sud-estul Europei, partase la aceeasi spiritualitate traco si slavo-bizantins.
Autor: Parintele DUMITRU STANILOAE
Din lucrarea „Reflectii despre spiritualitatea poporului roman”
Sursa: www.spiritromanesc.go.ro




