In ziua de 20 iulie, pomenim suirea la cer a Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul.
Sfantul si marele Profet Ilie, este un inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile. Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dandu-i numele, i-au dat sa manance o flacara, simbol al ravnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neincetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.
Pe vremea cand Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, lipsa de piosenie si depravarea predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : “Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decat prin cuvant din gura mea ! “. La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului: totul fu secat, devastat, ars; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.
Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmantat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la raul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor – pentru a-i duce paine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Cand cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasandu-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagana, care aduna lemne pentru a coace paine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intarziere rasplata ospitalitatii sale: la cuvantul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pana la revenirea ploii. Trecusera cateva zile de cand Ilie era gazduit la aceasta vaduva cand iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemandu-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tanarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.
Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata; dar Dumnezeu, respectand juramantul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curand sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. La venirea serii, Profetul Ilie inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei randuri, apa din belsug peste victima, astfel incat sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocandu-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data cobori foc din cer, devorand jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamant strigand : “Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu “. Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale maini la raul Cison.
Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : “Chiar pe locul in care cainii au lins sangele lui Nabot cainii vor linge si sangele tau iar prostituatele se vor lafai in sangele tau “. El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, cainii aveau sa sfasie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel.
Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Si pe cand mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu “ca” luat in cer intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : “Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! “. El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : “Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! “.
Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborarea Sfantului Duh in ziua de Rusalii.
Coborand de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse: “Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei “, facând aluzie la Sfantul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17).
Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta impotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop.
