Un batran
oarecare a adormit in Domnul si peste putina vreme iar a inviat, iar fratii au
inceput a-l intreba, sa le spuna, ce a vazut acolo. El le-a raspuns, zicand : fiilor, eu acolo inca n-am apucat sa merg sa vad ceva,
decat am auzit tipete si vaiete, cu glasuri de multime de noroade strigand: vai
si amar mie ! Asa ni se cade si noua pururea a plange in viata aceasta si a
zice: Vai ! Vai ! Si: amar mie ca am scarbit pe Domnul Dumnezeul meu !

Intrebat-a un
frate pe un batran oarecare, zicand: ce sa fac,
parinte, sa ma mantuiesc ? Batranul i-a raspuns: mergi, fiule si sezi cu liniste si cu tacere in chilia ta si sileste-ti inima sa plangi si sa versi
lacrimi din ochii tai ! Asa fa si te vei mantui.

Ne spunea noua
un batran oarecare, ca era un tanar care dorea si voia sa iasa din lume si sa
mearga la o manastire sa se faca calugar si nu-l lasa mama sa nicidecum sa faca
aceasta. El totdeauna zicea mamei sale: lasa-ma sa
merg la manastire dupa dorinta mea, caci vreau sa-mi mantuiesc sufletul!
Iar ea, de multe ori oprindu-l n-a mai putut sa-l opreasca, ci l-a slobozit si
el s-a dus. Asa mergand la o manastire, s-a calugarit si a inceput a trai in
trandavie si lenevie, neavand nici o purtare de grija pentru mantuirea sa. Dupa
catava vreme i-a murit mama, iar el petrecandu-si zilele sale asa, in multa
lenevie si nepurtare de grija i s-a intamplat de s-a imbolnavit de o boala
foarte grea, lesinand, a vazut o vedenie foarte inspaimantatoare. A fost rapit
si dus in temnitele iadului, unde sunt sufletele oamenilor celor osanditi la
muncile cele vesnice. Acolo a gasit-o pe mama lui zacand
impreuna cu cei osanditi. Ea, daca l-a vazut s-a mirat si i-a zis: dar aceasta
ce este, fiul meu ? Si tu esti osandit aici, in acest loc, care este al
celor osanditi ? Unde este cuvantul tau, fiule, in care spuneai ca mergi la
manastire sa te calugaresti, sa-ti mantuiesti sufletul? El s-a rusinat de acele
cuvinte ale mamei si neavand ce sa-i raspunda tacea mahnit. Asa tacand, a auzit
glas poruncind si zicand: luati-l pe acesta de aici
si-l duceti acolo, de unde l-ati luat, caci nu v-am trimis sa-l aduceti aici,
ci pe cutare din cutare manastire, care este numit cu acelasi nume.
Acestea graindu-se, s-a desteptat, si venindu-si in fire, a spus tuturor fratilor
inspaimantatoarea vedenie. Iar ei auzind, se minunau. Apoi au trimis la acea
manastire sa-l vada pe calugar, la care s-a trimis sa-l ia si sa il duca la
locul osanditilor. Mergand trimisul, l-a gasit raposat. Si asa mai vartos se
minunau toti fratii, incredintandu-se de acea vedenie inspaimantatoare. Iar
acestui frate, cu mila lui Dumnezeu, a inceput a-i fi mai bine. Curand dupa
aceea l-a lasat infricosata vedenie pe care i-a aratat-o Domnul Dumnezeu, si
s-a inchis intr-o chilie si sezand plangea cu lacrimi ziua si noaptea in toata
viata sa, ingrijindu-se pentru mantuirea sufletului si caindu-se pentru viata
lui cea de mai dinainte, petrecuta in lenevire si in desert. Si atata ii daduse
Dumnezeu lui umilinta, lacrimi si plangere, incat de multe ori mergeau fratii
la dansul si voiau sa-l mangaie sa nu inebuneasca de atata plangere. El insa nu
voia nicidecum sa se mangaie, ci le zicea lor asa:
fratilor, de vreme ce n-am putut de rusine sa sufar dojenirea de la maica mea,
cum voi putea suferi rusinea cea
care va fi inaintea lui Hristos si a sfintilor Sai ingeri in ziua judecatii ?

Zis-a un batran
oarecare : la infricosata a doua venire a lui
Hristos, dupa invierea mortilor, de s-ar putea sa mai moara oamenii, toti ar
muri de frica si de marea spaima ce va fi atunci. Ca infricosat este a vedea
cerul desfacandu-se si Dumnezeu aratandu-se cu manie si urgie, cu oaste de
ingeri fara numar; si toti oamenii cati s-au nascut pe pamant, de la Adam pana
atunci, impreuna de fata vor sta, asteptand fiecare hotararea lui judecata. Pentru aceea, acestea gandindu-le pururea
si asteptandu-le noi, datori suntem a trai ca si cum am fi in toate zilele
intrebati si cercati pentru viata noastra, de Insusi Domnul Dumnezeu.

Un frate l-a
intrebat pe un batran, zicand: oare, parinte, pentru
ce imi este inima asa de impietrita, incit n-am nicidecum frica lui Dumnezeu in
inima? Batranul i-a raspuns: mi se pare,
fiule, ca deoarece nu are omul mustrarea inimii, pentru aceasta nu dobandeste
frica lui Dumnezeu. Si i-a zis lui fratele: dar
ce este parinte, acea mustrare a inimii? Zis-a lui batranul: intristrarea
inimii aceasta este, sa se mustre omul pe
sine totdeauna in toate lucrurile sale, zicand asa: adu-ti aminte, ticaloase,
ca dupa scurta vreme o sa stai inaintea lui Dumnezeu si o sa dai raspuns pentru
toate lucrurile si vorbele, gandurile si cugetele tale. Deci dar, de ce trebuie
sa sezi cu oamenii la vorba desarta ? Intru acestea, fiule, invatandu-te si
deprinzandu-te a le vorbi pururea in gandul tau, iti va veni frica lui Dumnezeu
in inima si te vei mantui.

Zis-a un batran:
precum umbra noastra pururea o avem cu noi, ori
incotro mergem, asa ni se cade noua sa avem umilinta si plangerea pururea cu noi, ori incotro vom merge si ori
unde vom fi.

Un frate l-a
intrebat pe un batran oarecare, zicand: spune-mi mie,
parinte, ce voi face, ca doreste sufletul meu lacrimi si nu am, ca-mi este
inima foarte impietrita pentru umilinta, macar ca citesc vietile sfintilor
parinti sau le aud; si nicidecum nu-mi pot umili inima si foarte scarbit e
sufletul meu de aceasta. Batranul i-a raspuns:
fiii lui Israil dupa 40 de ani au intrat in Pamantul Fagaduintei, in care, daca
au intrat, nu s-au mai temut de razboaie. Asa si noua ne-a poruncit Dumnezeu,
sa ne mahnim si sa ne scarbim pentru mantuirea noastra. Caci scris este: cu
multe scarbe ni se cade sa intram intru Imparatia Cerului, iar fara de scarbe,
nu vom putea intra in Pamantul Fagaduintei. Asculta, fiule, sa-ti spun o
istorie a unui tanar. Era un tanar care dorind viata calugareasca, a mers la
muntele Nitriei si acolo s-a facut calugar. Si era chilia lui aproape de chilia
unui frate, pe care il auzea in toate zilele plangandu-si cu mare tanguire si
lacrimi pacatele sale, iar inima lui era impietrita si nu-i venea umilinta si
lacrimi ca sa poata plange. Deci se intistra
pe sine zicand : nu vrei ticaloase, sa plangi si sa versi lacrimi pentru
pacatele tale acum pana ai vreme si esti fara de simtire si nebagator de seama
! Sa stii, ca daca nu vrei sa plangi, eu te voi face si te voi invata sa
plangi. Si avea o funie tare impletita si luand acea funie, se desbraca de
haine si se batea cu funia peste spatele gol, pana cand i se ranea foarte
trupul lui si nu mai putea suferi si atunci incepea sa planga. Iar acel frate,
care era aproape de dansul cu chilia, luand seama ce face si vazandu-l de multe
ori facand asa, batandu-se si insusi muncindu-se, se minuna foarte. Si a
inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate, daca este placut lui Dumnezeu
lucrul acelui frate, care se bate el insusi, si se munceste asa ? Si i-a aratat
lui Dumnezeu. Intr-o noapte in vis l-a vazut fiind in ceata mucenicilor,
purtand cununa muceniceasca pe cap si il arata lui cineva cu degetul, zicand:
vezi, iata mucenicul cel bun, care rabda pentru Hristos ! Acesta impreuna cu
mucenicii fiind primit, s-a incununat. Asa si tu, fiule, sileste-te pentru
Hristos sa patimesti si sa rabzi toate scarbele ce ti se vor intampla si asa nu
numai umilinta si lacrimile pe care le doresti, ti le va da Dumnezeu, ci si cu
cununa muceniceasca te va incununa.

Un frate l-a
intrebat pe un batran zicand: ce voi face, parinte,
ca sa ma mantuiesc ? Spune-mi un cuvant de invatatura! Batranul i-a
raspuns: cand a batut si a certat Dumnezeu Egiptul,
atunci nu era acolo nici o casa in care sa nu fie plangere. Asa fa si tu, fiule,
de vrei sa te mantuiesti : lacrimeaza si plangi si Dumnezeu te va mantui si te
vei mantui.

Ne spuneau noua
parintii ca sezand ei odinioara la masa unui frate si pentru dragoste ospatand,
a ras un frate la masa. Si vazand aceasta avva Ioan, a plans si a zis: ce este in inima acelui frate de a ras, fiind dator a
plange, fiindca mananca din osteneala straina ?

Un batran l-a
vazut pe un frate razand si i-a zis: frate, dar nu
stii ca avem sa dam cuvant de toata viata noastra inaintea lui Dumnezeu Celui
ce este peste cer si peste pamant si tu razi in loc sa plangi ?

PATERICUL – cuvinte folositoare ale sfintilor batrani.