Mantuitorul, S-a schimbat la fata in Muntele Toborului, pentru ca lumea sa poata ajunge la slava Lui Dumnezeu. Schimbarea la Fata intra dincolo de timp si reveleaza scopul istoriei, care va fi transfigurarea totala si definitiva a lumii.
In aceasta zi se duc la biserica mere, pere, prune si mai ales struguri. Recolta aceasta se numeşte „parga” din struguri. Fructele se duc la biserica pentru a fi sfintite, apoi se impart credinciosilor care participa la slujba praznicului.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce Te-ai schimbat la fata si ai ingaduit ucenicilor Tai a vedea Slava Ta, precum li se putea, ajuta-ma si pe mine sa inteleg dumnezeirea, sa o cuprind pe cit as putea in inima mea, si in mintea mea, ca sa am credinta tare, ca sa nu ma mai biruiesc cu necredinta, indoiala, sa biruiesc cele rele ce ma ispitesc sa cad, ajuta-ma de-mi rasare in inima lumina Ta, iubirea Ta, caci din iubirea Ta de oameni poti schimba orice suflet secatuit in izvor de daruri.
Fertilizarea cerealelor de toamnă reprezintă un pas crucial în obținerea unor culturi viguroase de grâu, orz sau secară și în maximizarea potențialului de producție. Prin…
Cum se manipulează și depozitează în siguranță îngrășămintele Îngrășămintele sunt sensibile la influențele factorilor de mediu. Depozitarea îngrășămintelor reprezintă un set de măsuri esențiale pentru…
Fertilizarea localizată cu îngrășăminte starter reprezintă o practică agronomică eficientă pentru susținerea dezvoltării timpurii a culturilor de porumb și floarea-soarelui. În primele faze de vegetație,…
În fertilizarea de primăvară, pe lângă azot, sulful joacă un rol esențial. Acesta contribuie direct la transformarea și utilizarea eficientă a azotului, motiv pentru care…
Agricultura modernă funcționează cu marje atât de reduse încât orice deviație de cost devine critică. Atunci când prețurile la îngrășăminte fluctuează, iar costul motorinei rămâne…
Cum pot fermierii să optimizeze nutriția plantelor prin aplicarea țintită a îngrășămintelor Fiind o cultură sensibilă la fosfor și potasiu, porumbul se numără printre acele…
O aprovizionare sigură cu alimente depinde de un flux constant de materii prime agricole, precum grâul și porumbul, care rămân produse esențiale pentru morărit, nutriția…
Executivul are în vedere simplificarea birocrației pentru fermieri Programul de Guvernare 2026–2028 include un studiu de fezabilitate pentru unirea celor două agenții din agricultură, cu…
Rezervorul de furajare lichidă QEW de la WEDA câștigă DLG Innovation Award EuroTier 2026 – medalia de argint WEDA QEW: rezervorul revoluționar pentru furajare lichidă,…
Semtest-BVN reunește fermierii și specialiștii din sectorul bovin pe 2 și 3 octombrie 2026, aducând în prim-plan trei tăurași din rasa Bălțată românească aflați în…
Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat notificată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru sprijinirea crescătorilor de porci afectați de creșterea costurilor…
Cookie-urile ne ajută să vă oferim conținut relevant și o navigare plăcută.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.