Dumnezeu, iertator, nu pedepseste mereu pacatele si greselile noastre.

 

 

 

 

 

Diavolul, treaz, nu ne trece cu vederea nici o fapta buna. (De partea cealalta a ecuatiei, semnul valorilor se inverseaza.)De aceea este atat de greu de faptuit binele, pentru ca intalnesti la tot pasul indarjitele impotriviri si iscusitele piedici ale celui viclean.

Nietzsche: „Suntem indeosebi sanctionati pentru virtutile noastre.” Deindata ce ia hotararea de a face binele, omul isi asuma o raspundere imensa si-si baga de buna voie capul in lat. Ce-i drept, binele fiind de esenta divina, voitorii de bine dau dovada – e un punct asupra caruia trebuie sa dam dreptate diavolului – de mare cutezanta si chiar de trufie. Oricum, inainte de a te avanta in domeniul binelui este necesar a sti ca treci pe teren minat.

Proverbele constata cinic situatia: „Dai, n-ai”‘, „Dai cu banita, scoti cu lingura”, „Dai cu mina si alergi cu picioarele”, „Dai un deget si-ti ia toata mana”, „Pe cine primesti la masa, te scoate din casa”, iar Apostolul, de fapt, nu gandeste altfel cand scrie (Rom. 7, 15, 18, 19) ca nu face binele pe care-l voieste, ci raul pe care nu-l voieste.

Raul poate sa-l faca oricine, cat de nevolnic ar fi. Binele insa e numai pentru sufletele tari si firile calite. Raul: lapte pentru copii; binele: carne pentru adulti.

G. Duhamel creind pe bietul amploaiat Salavin, pornit dintr-odata pe sfintenie si sfarsind infrant, a inteles cum stau lucrurile. Sfintenia si bunatatea nu-s la indemana oricui. Una-i sa bati mingea pe maidan, alta sa faci scrima. Se cere o pregatire, un antrenament aspru. Pentru aceasta cauza se mortifica (si se intaresc) monahii in fel si chip inainte de a indrazni s-o apuce pe calea faptelor bune.

Pacat de ioghini ca urmaresc departarea de lume, dincolo de bine si de rau, iar nu facerea binelui si trairea dragostei, pentru ca de pregatit ar fi bine pregatiti.

 

 N. Steinhardt

Jurnalul fericirii