Nu este zi sa nu vorbim de violenta fara margini in care zeci, sute sau mii de oameni sunt pur si simplu pulverizati precum s-a intamplat la Hiroshima, Nagasaki, Manhattan, sau in alta parte.

 

Putem vorbi de recunostiinta? Acest cuvant pare a fi ofensator si indecent. Si totusi, faptul ca vorbim de violenta trebuie sa ne puna pe ganduri.

 

Tot ceea ce ne este dat este darul, si raspunsul adecvat la orice dar, este recunostiinta. Dar care ar putea fi darul in cazurile de violenta nemarginita? Trebuie sa stim ca darul este o oportunitate. Pentru noi, in aceste zile de violenta este oportunitatea de trezire la realitatea convietuirii pasnice. Trebuie sa ne trezim din nebunia violentei la non-violenta. Ultimele acte de violenta fac parte dintr-un lant de razbunare pentru razbunare. Cele mai recente represalii ne ofera o ocazie unica de a ne trezi la realitate.

 

Este ciudat ca ignoram aceste lucruri cand actele de violenta se intampla departe. Suntem adormiti, dar cand vedem ca se intampla cu adevarat tot mai aproape de noi, avem o trezire dura. Pentru aceasta trezire trebuie sa fim recunoscatori. Un pericol recunoscut reduce violenta la jumatate. Prin recunoastere avem puterea sa rupem lantul razbunarilor si implicit violenta. Nu are importanta cine creaza violenta, guvernele legitime sau teroristii, noi, trebuie sa rupem acest ciclu de nebunie.

 

Violenta isi are radacinile in fiecare inima. Este in inima mea care trebuie sa recunoasca teama, agitatia, raceala, alienarea si impulsul de furie oarba. Aici, in inima mea, prin recunoastere pot transforma frica in curaj si incredere, agitatia si confuzia in liniste, izolare intr-un sentiment de apartenenta, instrainarea in iubire si reactia irationala in bun simt.

 

Imaginatia creatoare de recunostiinta ne sugereaza fiecaruia dintre noi cum sa scapam de violenta. Voi enumera aici cinci gesturi mici, care trag un semnal de alarma pentru a ne trezii la realitatea pacii.

 

Recunostiinta se exprima, la toti, prin incredere. Deci trebuie sa privim cu incredere si nu cu suspiciune. Suspiciunea nu va recunoaste un dar ca dar. Suspiciunea pune intrebarea „daca este o naluca, o mita, o capcana?”. Recunostinta are curajul de a invinge si suspiciunea si frica. Azi aerul este contaminat de o teama stimulata si manipulata de catre politicieni si mass-media. Aici se afla cel mai mare pericol al nostru: frica care perpetueaza violenta. Acum este momentul sa-ti trezesti recunostiinta si sa-ti mobilizezi curajul din inima ta. Acesta prim pas este „sa spui azi un cuvant care sa ofere curaj”, unei persoane tematoare.

 

Pentruca recunostiinta isi gaseste exprimarea, se intinde in sufletul tau o stare de calm. Calmul de acest fel, este compatibil cu emotia profunda. De fapt, isteria galopanta in masa tradeaza mai degraba confuzie, decat un sentiment profund sau mai degraba agitatie de suprafata, decat un sentiment adanc de compasiune. Alaturati-va celor cu adevarat plin de compasiune, care sunt calmi si puternici. Din miezul inimi tale ajunge linistea la suprafata. Al doilea pas este „sa tii azi cu calm mana unui om nelinistit in mana ta” pentru ai oferi liniste si a raspandi calm in jurul tau.

 

Cand suntem recunoscatori, inima noastra este deschisa – fata de ceilalti dar deschisa si pentru surprize. In zilele de violenta vezi exemple remarcabile in care strainii ajuta victimele in mod eroic. Altii in schimb se izoleaza si indraznesc mai putin decat in momente normale. Violenta incepe cu izolarea. Asigurati-va contactul cu persoanele pe care le ignorati in mod normal (cel putin contactul vizual cu vanzatoarea de la magazin, cu agentul de politie, cu portarul de la o institutie publica, etc.). Pasul trei este „sa te uiti in ochii unui strain” si sa recunosti ca nu exista straini.

 

Poti sa simti fie recunoastere fie instrainare, dar niciodata amandoua in acelasi timp. Recunostiinta alunga instrainarea, nu este loc pentru ambele in aceeasi inima. Cand este recunoscator omul stie ca apartine unei retele, carei ii spui „da”, respectiv a unei retele „de a da si de a primii“. Acest “da” este esenta iubirii. Nu ai nevoie de un cuvant ca sa-l exprimi ci de un simplu zimbet. Pasul patru este „sa-i dai la cineva un zambet neasteptat” si-ti aduci contributia ta la pacea pe pamant.

 

Recunostinta stimuleaza sentimentul de apartenenta, iar sentimentul de apartenenta la randul sau, stimuleaza bunul simt. Dupa apelul de trezire, nimic altceva nu mai are sens, decat bunul simt. Avem un singur dusman comun: violenta. Bunul simt ne spune ca putem opri violenta numai prin oprirea comportamentului violent iar razboiul nu este o modalitate de pace. Pasul cinci este „sa ascultam, sa citim sau sa scriem azi cel putin un articol de bun simt”referitoare la stirile despre violentele de azi.

 

Cei cinci pasi sunt mici dar importanti. Sunt pasi la indemana fiecarui om. Imaginati-va o tara a carei cetateni (poate chiar lideri) sunt curajosi, calmi, deschisi spre fiecare; o tara care sa inteleaga ca toate fiintele umane apartin aceleiasi familii si care actioneaza in consecinta; o tara condusa de bunul simt.

 

Pe masura ce nu vom arata ura, recunoasterea devine o realitate. Cine ar fi prevazut ca recunoasterea poate sa straluceasca cu luminozitate in cele mai grele zile? Am vazut acest lucru in New York. Fie ca lumina sa devina felul nostru de a fi.

 

 

de David Steindl-Rast