• Mintea ratacitoare;
• Firea moale ;
• Luminarea mintii;
• Inaltarea mintii prin contemplatie.
  

 

 

 

 

 

Mintea ratacitoare

Mintea noastra ne-a fost facuta de Dumnezeu sa traiasca intr-o casa stralucitoare. Paradisul este casa mintii noastre. Este o campie sau o gradina frumoasa, plina de verdeata, cu un cer albastru infinit.

Mintea noastra ratacitoare traieste in schimb, departe de casa ei stralucitoare, intr-o lume mizerabila si fara nici o perspectiva. Suntem atat de departe de casa mintii, incat nici nu o mai vedem de norii grijilor, poftelor si nevoilor noastre materiale si trupesti. Mintea noastra traieste intr-o imensa mizerie, amagire si resemnare. Trebuie sa renuntam la lume aceasta daca vrem sa fim numai cu mintea noastra. Singura actiune care trebuie sa faca mintea noastra este staruinta in rugaciune pentru a se intoarce la casa ei stralucitoare.

 

 

 

 

Firea moale

Suntem invatati ca omul moale este o persoana care merita dispretuit. Cineva din interior, i-mi spunea, tot timpul, ca nu este adevarat. Ce este moale si fraged, nu se poate rupe usor. Uscaturile tari se rup in schimb foarte usor. Firea trebuie sa fie moale si frageda la omul care se roaga. Omul cu firea moale si frageda, care se roaga se frange in smerenie. SI astfel rugaciunea ajunge la adancurile sufletului si lasa lacrimi.

 

 

 

 

 

 

Luminarea mintii

Rugaciunea curata lumineaza mintea. Sufletul odihnit devine arzator ca o flacare cand se uneste cu rugaciunea.

Este foarte bine sa ne gandim mai mult la odihna sufletului. Si daca ne gandim la odihna va trebui sa alungam orice pacat, Si pentru a lunga pacatul va trebui sa ne infranam. Si daca sufletele noastre isi gasesc odihna si nu mai pacatuiesc, aflam har de la Dumnezeu si devenim puternici.

 

 

 

 

Inaltarea mintii prin contemplatie

Inaltarea mintii si intoarcerea la casa ei stralucitoare, ne va aduce odihna sufletului. Sufletul nostru va fi vesnic zbuciumat si fara odihna atata timp cat rataceste prin lume. In lumea aceasta avem numai patimi. Trebuie sa micsoram si sa biruim patimile. Pe urma trebuie sa dobandim virtuti pentru a nu lasa sufletul nelucrator. Si-n cele din urma trebuie sa pazim roadele virtutilor. Prin virtuti robim poftele si iutimile mintii noastre.

Tulburarea patimilor ia loc in noi in lipsa pomenirii lui Dumnezeu. Prin gandul ca doar eu si Dumnezeu sunt in lume i-mi voi gasi odihna sufletului meu. Cand voi intrerupe contemplarea lui Dumnezeu voi fi din nou suparat si robit de patimi.

Si pot fi neintrerupt si neincetat cu Dumnezeu doar prin rugaciune curata.