
USAMV Cluj-Napoca se bucura sa-si anunte participarea si la editia din 2022 a evenimentului ”Strada Potaissa – Piata de flori altfel”, care va avea loc intre 10-13 iunie. La standul nostru se vor putea gasi spre vanzare numeroase produse provenite din statiunile proprii. Astfel, oferta cea mai variata este din partea Statiunii de Cercetare Horticola (SCH), care va participa, intre altele, cu buchete de trandafiri, mur, Gingko biloba si tuia la ghivece, muscate (curgatoare, semicurgatoare, cascada), dar si cirese din livada proprie.
Vizitatorii vor avea ocazia sa achizitioneze si vinurile albe produse la statiunea USAMV Cluj-Napoca, Vinea Apoldia Maior – Eruditus, Docentus, Traminer Roz, Riesling Italian si Sauvignon Blanc, precum si ulei de floarea soarelui presat la rece, din productia de la Ferma Cojocna.
Evenimentul programat pe strada Potaissa este organizat de Asociatia Daisler si se afla la cea de-a sasea editie, fiind insa prima data cand se va intinde pe durata a patru zile.
”Strada Potaissa – Piata de flori altfel” va fi deschisa intre orele 10.00 – 22.00, iar accesul va fi liber. Anul trecut, Asociatia Daisler a fost recompensata cu premiul special BATRA, pentru cel mai bun eveniment dedicat comunitatii. Totodata, in 2020, dupa debutul pandemiei, Strada Potaissa s-a transformat intr-un magazin virtual cu livrare de plante si flori, intr-un demers comunitar in care a fost implicata si USAMV Cluj-Napoca.







