
Targul de Fete de pe Muntele Gaina va fi organizat in perioada 16-17 iulie 2022. Targul, devenit o traditie, are loc pe un platou montan la o altitudine de 1.467 de metri, iar aceasta manifestare etno-culturala a fost mentionata prima data in documente in anul 1816. Targul de fete de pe Muntele Gaina se organizeaza, in fiecare an, din vremuri stravechi, in cea mai apropiata duminica de 20 iulie, ziua Sfantului Ilie.
Potrivit etnografilor, la Targul de fete se adunau locuitorii din Muntii Apuseni pentru a face schimb de produse, dar era si un prilej pentru intalnirea si casatoria tinerilor din zone indepartate, care veneau aici cu parintii.
Pregatirile pentru urcatul pe munte se faceau cu cateva zile inainte, iar duminica, cu noaptea in cap, se urca pe munte in poiana unde avea loc targul. Se spune ca fetele veneau cu zestrea incarcata pe cai, iar cununia se facea pe loc de catre preotii care participau la acest eveniment. Ceremonia era insotita de cantece si schimb de jocuri cu strigaturi, iar fetele se luau, nu se cumparau.
In decursul timpului, la Targul de fete au participat, potrivit relatarilor istorice, personalitati importante precum Imparatul austriac Franz Joseph I, in timpul unei vizite in Transilvania, in 1852, primul-ministru al Romaniei din perioada interbelica Ionel I. C. Bratianu, pentru vizita acestuia fiind amenajata o tabara de corturi, sau Regele Romaniei Ferdinand I, in 1924, in prezenta caruia s-a Sfintit Crucea Iancului.
Editia din acest an va aduce in atentia publicului numeroase activitati de conservarea, valorificare si promovare a elementelor de patrimoniu cultural material si imaterial.
Program detaliat – Targul de Fete de pe Muntele Gaina 2022





