Târg de Sânziene la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

By

·

1 – 2 minute

Prin organizarea Târgului de Sânziene se urmăreşte promovarea valorilor culturale autentice, revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale şi pentru susţinerea micilor producători şi creatori români. Evenimentul este organizat, de vineri până duminică, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, scrie Agerpres.

„În tradiţia populară, Sânzienele sunt considerate făpturi magice, binefăcătoare, asociate cu fertilitatea, dragostea, vindecarea şi protecţia naturii. Pornind de la acest imaginar bogat, târgul reuneşte aproximativ 50 de meşteri populari, anticari şi artişti care vor expune şi comercializa obiecte tradiţionale, creaţii artizanale şi piese vechi din gospodăria ţărănească. Veţi avea prilejul să admiraţi şi să tocmiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri: icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, podoabe şi multe altele”, a transmis instituţia muzeală, într-un comunicat postat pe Facebook.

În cele trei zile ale evenimentului, zeci de meşterii invitaţi – lemnari, pielari, ceramişti, iconari, ţesători – vor face demonstraţii şi vor povesti despre meşteşugul lor tuturor celor interesaţi.

Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: miere, prăjituri de casă, ceaiuri, turtă dulce, palincă şi ţuică.

Intrarea este liberă, în intervalul 10:00 – 18:00.
Locația: Muzeul Naţional al Ţăranului Român,  Şoseaua Pavel D. Kiseleff 3, București

Alte articole de interes

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.