
Pentru prima data in istoria de 30 de ani a Biofach, cel mai mare targ din lume specializat pe domeniul produselor ecologice (bio sau organice, cum mai sunt denumite), Romania a fost prezenta cu doua standuri colective, unul realizat prin intermediul Programului de Cooperare Elvetiano-Roman, proiect cofinantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul contributiei elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa si un altul, realizat de Asociatia Bio Romania. Totalul participarii se ridica la peste 40 de firme romanesti.
Ambele participari au fost sustinute prin programele de dezvoltarea a exporturilor organizate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat. Alaturi de participarile colective, numeroase firme romanesti au avut standuri individuale prin finantari proprii.
De remarcat faptul ca, programul contributiei elvetiene a insistat pe o serie de elemente calitative, respectiv, promovarea procesatorilor, abordarea grupata la stand a produselor si filierelor de produs, promovarea aliantelor de export sub forma clusterelor si cooperativelor, pregatirea anterioara a expozantilor prin module de training de export.

Nu in ultimul rand, aspectele de transfer de cunostinte si de introducere a unor noi instrumente manageriale au continuat si la stand, prin prezenta expertilor din Centrele de Afaceri de Export, a consultantilor FIBL si Bio SWIS, prin sedinte individuale si colective.
Au fost prezentate instrumente manageriale, recent dezvoltate de FIBL, pentru evaluarea sustenabilitatii in domeniul agriculturii organice, bine receptionate de firmele expozante.
“Exportul romanesc de produse ecologice va fi stimulat si mai mult prin aceasta participare, concentrate pe brand si procesare dar si pe aportul cercetarii si inovarii in activitatea de export. Prin prezenta la eveniment, Universitatea Spiru Haret isi arata implicarea atat in ceea ce priveste exportul inovativ cat si in cercetarea de produs inovativ. Mai mult, putem spune ca la acest targ au fost prezente in premiera 3 clustere exclusiv de produse ecologice din Romania, Bio Danubius, Bio Concept Valea Prahovei si Bio Nest. Apropierea intre clustere si asociatii, crearea asociatie Inter-Bio care lupta pentru organizarea filierelor de produs sunt elemente calitative ale caror rezultate le vom vedea in viitor” a declarat conf. univ. dr. Costin Lianu, presedinte INTER-BIO, director general USH Pro Business.
USH Pro Business
www.ushprobusiness.ro
O delegatie a Ministerului Agriculturii participa la expozitia BIOFACH 2019
O delegatie a Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) condusa de subsecretarul de stat Maricel Floricel Dima a participat, recent, la Nurenberg, la conferinta organizata de Institutul de Cercetare a Produselor Ecologice ÖMKi din Ungaria, avand ca tema ”Politica ecologica in Europa Centrala si de Est” si la Congresul IFOAM (Federatia Internationala a Miscarilor din Agricultura Organica) intitulat: ”O noua Politica Agricola Comuna pentru ferme sanatoase, oameni si o planeta sanatoasa”.
Evenimentele au fost organizate in marja expozitiei BioFach, targ de produse ecologice ce se organizeaza anual si reuneste expozanti din peste 130 tari ale lumii. In cadrul Centrului Expozitional Messe-Nürnberg sunt prezentate produse ecologice de calitate.
Cele doua standuri ale Romaniei, in cadrul acestei expozitii au fost reprezentate de un numar de peste 30 de operatori certificati in sistemul de agricultura ecologica, eveniment cu ocazia caruia si-au promovat produsele ecologice, precum: miere, uleiuri, o gama variata de fructe de padure, catina, branzeturi, nuci, vin etc.

In interventia sa din cadrul conferintei “Politica ecologica in Europa Centrala si de Est”, subsecretarul de stat Dima s-a concentrat asupra prioritatilor pe care Romania le detine in ceea ce priveste potentialul de dezvoltare al agriculturii ecologice, respectiv cresterea numarului de operatori si a suprafetelor certificate ecologic, precum si o mai buna organizare a pietei producatorilor, procesatorilor si a comerciantilor din sectorul de agricultura ecologica.
La Congresul IFOAM oficialul MADR a expus elementele principale ale noii Politici Agricole Comune si a prezentat activitatea pe care Romania o desfasoara la Presedintia Consiliului Uniunii Europene pe domeniul agricultura.
M.A.D.R.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale




