Targul de animale din Jiet, 29 august

Targul de animale din Jiet judetul HunedoaraPrimaria orasului Petrila si consiliul local organizeaza la 29 august o noua editie a Targului de Animale din Jiet.

„Am decis sa continuam si anul acesta organizarea acestui targ, venind astfel in sprijinul crescatorilor de animale de pe raza localitatii noastre. De altfel, le-am si trimis din timp invitatii crescatorilor de animale, tocmai ca sa aiba timp sa se organizeze in acest sens. Este, dupa parerea mea si a multor cetateni, o actiune prin care dumnealor pot sa-si puna in evidenta munca. Dupa cum se stie, momarlanii sunt unii dintre cei mai cunoscuti si apreciati crescatori de animale din tara, activitate aceasta fiind mostenita din tata-n fiu.

Vom incerca sa ne ridicam prin organizare la cerintele unui astfel de targ, astfel ca in data de 29 august, incepand cu orele 7:00, acest targ de animale sa fie deschis. Totodata, pe langa crescatorii nostri, ii vom invita sa participe si pe crescatorii de animale din Valea Jiului si din zonele alaturate, Banita, Pui, Baru, Livadia, pana in localitatile din Tara Hategului”, a declarat Vasilica Jurca, primarul Petrilei.

Corneliu Bran

 

  

 

Noutati

Descoperă Puterea Agriculturii din Turcia!

29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii din Turcia!

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>

Descoperă magia recoltei de măsline din Turcia: o tradiție de toamnă pe care nu vrei să o ratezi

28-11-2025 Obiceiuri si traditii

Descoperă magia recoltei de măsline din Turcia: o tradiție de toamnă pe care nu vrei să o ratezi

În ultimii ani, așteptările în schimbare ale turiștilor au transformat tendințele globale din turism. Astăzi, vacanțele au cu adevărat sens atunci când oferă experiențe autentice și o conexiune profundă cu cultura locală. Mai multe>>

Seria națională AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035 a început în regiunea Sud‑Muntenia

28-11-2025 Intalniri si conferinte

Seria națională AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035 a început în regiunea Sud‑Muntenia

Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>

Artesana devine partener Destiny Park și inaugurează cea mai nouă experiență în primul centru de edutainment pentru copii din România

28-11-2025 Stiri agricole

Artesana devine partener Destiny Park și inaugurează cea mai nouă experiență în primul centru de edutainment pentru copii din România

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>

De la 1 ianuarie 2026, fermierii vor plăti taxe mai mari pentru solarii, silozuri și depozite!

28-11-2025 Legislatie agricola

De la 1 ianuarie 2026, fermierii vor plăti taxe mai mari pentru solarii, silozuri și depozite!

Noul Cod Fiscal pune presiune pe agricultură! Noul pachet fiscal va avea un impact direct asupra unui număr considerabil de fermieri. Modificările fiscale vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, iar principalele prevederi includ creșteri de impozite și eliminarea unor facilități fiscale existente. Mai multe>>

Agra Asigurări, semnal de alarmă pentru fermieri: Culturile de porumb irigate nu sunt protejate de toate riscurile. Furtuna rămâne pericolul cel mai subestimat

28-11-2025 Asigurari agricole

Agra Asigurări, semnal de alarmă pentru fermieri: Culturile de porumb irigate nu sunt protejate de toate riscurile. Furtuna rămâne pericolul cel mai subestimat

Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, atrage atenția asupra impactului tot mai sever al fenomenelor meteo extreme care afectează agricultura românească. În perioada 3–13 octombrie 2025, furtunile au lovit sudul țării. Vântul puternic, care a suflat cu viteze cuprinse între 40 și 70 km/h, a vizat județele Călărași, Ilfov și Giurgiu, provocând daune semnificative culturilor de porumb. Aproximativ 2.000 de hectare, parțial irigate, au fost afectate, cu un grad de deter... Mai multe>>

Cel de-al patrulea congres european al sorgului: o mie și unul de motive pentru a investi într-o cultură de viitor

28-11-2025 Intalniri si conferinte

Cel de-al patrulea congres european al sorgului: o mie și unul de motive pentru a investi într-o cultură de viitor

În perioada 8-9 octombrie a.c., Budapesta a fost gazda celui de-al patrulea congres european al sorgului. Peste două sute de protagoniști din sector, veniți din douăzeci și șapte de țări (cercetători, producători, procesatori și decidenți) au răspuns la apelul lansat de organizația Sorghum ID și de FNPSMS (Federația Națională a Producției de Semințe de Porumb și Sorg): Mai multe>>

VIA TRANSILVANICA – drumul care unește

28-11-2025 Turism rural

VIA TRANSILVANICA – drumul care unește

Pentru a celebra Ziua Națională a României, Accademia di Romania in Roma și Consulatul General al României la Bari, în parteneriat cu Asociația Tășuleasa Social și cu sprijinul Direcției Regionale a Muzeelor din Puglia și al Primăriei Bari, propun publicului italian un proiect inovativ și original, concretizat prin organizarea și prezentarea unei expoziții de fotografie care ilustrează povestea celui mai lung traseu de drumeție din România, care se desfășoară de la Putna până la Drobeta-Turnu Se... Mai multe>>

Alt.Real și RongoDesign, câștigătorii Romania ClimAccelerator 2025uri

28-11-2025 Idei si oportunitati de afaceri

Alt.Real și RongoDesign, câștigătorii Romania ClimAccelerator 2025uri

Startupurile Alt.Real și RongoDesign sunt câștigătorii Romania ClimAccelerator 2025, categoria Seed Stage. Romania ClimAccelerator, acceleratorul startupurilor verzi, a fost organizat de Impact Hub Bucharest și partenerul principal Rompetrol, cu sprijinul Climate-KIC și Philip Morris România. Mai multe>>

A fost aprobată Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare româneșt

28-11-2025 Ministerul Agriculturii

A fost aprobată Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare româneșt

În Ședința de Guvern din data de 27 noiembrie 2025 a fost aprobată Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029 împreună cu Planul de acțiune aferent. Mai multe>>

APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,4 milioane euro ajung în conturile fermierilor

28-11-2025 Plati APIA

APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,4 milioane euro ajung în conturile fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie. Mai multe>>