Premierul Dacian Ciolos a declarat, in cadrul Forumului International al Alimentatiei, ca in momentul de fata peste 95% din platile la hectar au fost platite, respectiv aproape 1,4 miliarde de euro. Saptamana aceasta vor fi achitate si ajutoarele nationale tranzitorii pentru bovine de carne si pentru lapte, iar pana saptamana viitoare urmeaza sa fie platit si sprijinul cuplat pentru sectorul vegetal si pentru zootehnie. De asemenea, premierul a propus realizarea unui Consiliu consultativ, constituit din fermieri, care sa monitorizeze activitatea APIA.
Referindu-se la platile directe, un subiect dezbatut si politic in ultimele luni, premierul Ciolos a declarat: “Au fost intr-adevar intarzieri in platile directe din acest an si eu sunt convins ca discutand acum cu reprezentanti ai agriculturii din alte state membre care sunt chiar aici in sala, o sa va spuna ca acest gen de intarzieri au fost si in alte state membre in anul acesta. De ce? Pentru ca e primul an cand se aplica noile scheme de plata rezultate in urma noii politici agricole comune. Si vedeti, mai ales dumneavoastra, agricultorii ca avem acum mai multe scheme de plata care tin mai mult cont de nevoile unui sector sau altul, mai multe decat in vechea politica agricola comuna. (…) Insa, dincolo de aceasta, mi se pare ca nu e normal ca astfel de situatii, astfel de probleme sa fie speculate politic. Bun, e firesc sa fie discutii politice mai ales intr-un an electoral, dar cred ca e important sa nu depasim o anumita limita a speculatiilor politice legat de aceste lucruri. ”
De asemenea, pentru a evita aparitia unor situatii asemanatoare si in urmatorul an de plata a subventiilor, premierul Dacian Ciolos a propus realizarea unui Consiliu consultativ, constituit din fermieri si reprezentantii acestora, care sa monitorizeze activitatea APIA.
“Dorim sa organizam pe langa APIA un Consiliu consultativ din care sa faca parte reprezentanti ai organizatiilor agricultorilor, la fel cum avem Comitetul de monitorizare pentru PNDR, care se intruneste periodic, o data la cateva luni, in care conducerea pe dezvoltare rurala discuta cu Comitetul de monitorizare masurile si programele care se implementeaza, chiar daca platile directe si ceea ce face APIA are un alt specific, cred ca ar fi foarte util ca aceasta comunicare intre APIA si agricultori sa fie una directa si sa fie una formalizata intr-un anumit fel.” a declarat Dacian Ciolos. Premierul a mai precizat ca aceasta structura va fi una “formal-consultativa si care sa ne permita pe viitor sa putem discuta toate lucrurile astea inclusiv atunci cand apar probleme si mai ales atunci cand apar probleme din cauza proastei functionari a administratiei, ele sa poata sa fie discutate intr-un cadru organizat si nu doar speculate politic”.
Noua structura agricola va fi propusa printr-un proiect de modificare a legii de functionare a Agentiei de Plati APIA, in saptamanile urmatoare.





