
Fenomenul arderilor de vegetatie uscata si miriste a inceput din luna septembrie a acestui an sa creasca alarmant. Atragem atentia tuturor cetatenilor ca arderea miristiilor, resturilor vegetale si a vegetatiei uscate este interzisa conform legislatiei in vigoare, acesta fapta constituind contraventie ce poate fi sanctionata cu amenda.
Potrivit protocolului de colaborare privind actiunile de monitorizare a modului de respectare de catre fermieri a bunelor conditii agricole si de mediu referitoare la arderea miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil si la arderea pajistilor permanente, incheiat intre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura si Garda Nationala de Mediu, actiunile de control se vor intensifica, scopul fiind descurajarea acestor practici de eliberare a terenurilor de vegetatia uscata prin folosirea focului deschis.
Atragem atentia proprietarilor de terenuri agricole urmatoarele prevederi legale care li se pot aplica in cazul in care isi incendiaza vegetatia uscata/miristiile:
-
- Conform Ordonantei de Urgenta nr. 195 din 2005 privind protectia mediului, cu modificarile si completarile ulterioare, este interzisa arderea miristilor, stufului, tufarisurilor sau vegetatiei ierboase, fara acceptul autoritatii competente pentru protectia mediului si fara informarea, in prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgenta. Nerespectarea acestei prevederi legale se sanctioneaza cu amenda contraventionala al carei cuantum este cuprins intre 3000 – 6000 lei pentru persoane fizice si respectiv intre 25.000 – 50.000 lei persoane juridice.
- Conform Hotararii Guvernului Romaniei nr. 537/2007 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele de prevenire si stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrari de arderi a resturilor vegetale fara intrunirea conditiilor legale si, respectiv, fara luarea masurilor de evitare a propagarii la constructii, depozite, culturi agricole, paduri, plantatii si alte vecinatati constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 la 2.500 lei.
- Ordinul comun al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale si al ministrului mediului si padurilor nr. 30/147 din 8 februarie 2010 pentru aprobarea bunelor conditii agricole si de mediu in Romania stabileste la GAEC 5 si GAEC 8 ca nu este permisa arderea miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil si respectiv faptul ca nu este permisa arderea vegetatiei pajistilor permanente.
- Protocolul de colaborare privind actiunile de monitorizare a modului de respectare de catre fermieri a bunelor conditii agricole si de mediu referitoare la arderea miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil si la arderea pajistilor permanente, incheiat intre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura si Garda Nationala de Mediu. Pe baza acestuia se urmareste, prin actiuni comune, reducerea cazurilor de ardere a miristilor si a vegetatiei prin sanctionarea celor care incalca aceste dispozitii, de catre toate cele trei institutii semnatare ale protocolului. In cazul fermierilor care nu respecta conditia GAEC 6.2 se pot aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plati si al masurilor de sprijin, conform modului de aplicare a sanctiunilor pentru nerespectarea normelor de ecoconditionalitate, indiferent de suprafata arsa.
In conditiile in care se obtin aprobarile cerute de legislatia in vigoare, arderea miristii se face cu respectarea urmatoarelor masuri:
-
- conditii meteorologice fara vant;
- parcelarea miristii in suprafete de maximum 10 ha, prin fasii arate;
- izolarea zonei de ardere fata de caile de comunicatie, constructii, culturi agricole vecine, instalatii, fond forestier, prin executarea de fasii arate;
- desfasurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea, pana la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere si stingere a eventualelor incendii;
- asigurarea, pentru suprafete de ardere mai mici de 5 ha, a substantelor si mijloacelor de stingere necesare;
- asigurarea, in cazul suprafetelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apa, a mijloacelor de tractare si a personalului de deservire.
Rugam cetatenii care detin terenuri agricole sa manifeste responsabilitate in ceea ce priveste prevenirea incendiilor de vegetatie uscata si miriste deoarece aceste evenimente pot pune in pericol bunurile din imediata vecinatate, locuintele oamenilor dar si vietile cetatenilor, participanti la trafic, pe drumurile nationale si judetene aflate in apropierea lor.




