
Presedintele ANSVSA, dr. Geronimo Branescu, alaturi de o echipa de specialisti din cadrul institutiei, s-a deplasat ieri, 3 august, in municipiul Satu–Mare, pentru asigurarea implementarii eficiente a masurilor pentru controlul pestei porcine africane.
In acest sens, a fost organizata o intalnire, la care au participat, alaturi de reprezentantii Autoritatii de la nivel central si judetean, prefectul judetului Satu Mare, Darius Filip, primarii si viceprimarii sau secretarii unitatilor administrativ-teritoriale, de pe raza judetului Satu-Mare.
Presedintele Autoritatii a adus la cunostinta celor prezenti la intalnire masurile care s-au luat in cazul focarului de pesta porcina confirmat pe raza municipiului Satu Mare, precum si obligatiile care le revin pentru a preveni extinderea acestui focar.
Masurile care trebuie implementate de catre primarii localitatilor incluse in aceasta zona, sunt urmatoarele:
-
- sa acorde sprijin medicilor veterinari, in vederea efectuarii unui recensamant al exploatatiilor cu suine de pe raza de activitate;
- interzicerea circulatiei animalelor domestice;
- interdictia de a iesi cu animalele la pasune;
- interzicerea organizarii de targuri de animale, expozitii de animale, sau orice alt eveniment care implica miscarea animalelor, indiferent de specie;
- sa actualizeze lista cu personalul nominalizat pentru interventia in teren in caz de boli majore;
- sa se verifice si sa se refaca stocurile de materiale, echipamente si utilaje necesare interventiei in teren in caz de boli majore;
- orice situatie de imbolnavire sau mortalitate se va anunta imediat la D.S.V.S.A. Satu-Mare.
In interventia sa, prefectul Darius Filip a solicitat reprezentantilor celor 20 de unitati administrativ-teritoriale, cuprinse in zona de supraveghere, sa respecte masurile transmise de serviciile veterinare si sa anunte de indata orice modificari survenite in zona lor de competenta.
A.N.S.V.S.A.




