MADR & FAO: Micii fermieri si fermele de familie pot asigura securitatea alimentara in regiune

By

·

2 – 4 minute
MADR-FAO Mici fermieri si ferme de familie

MADR-FAO Mici fermieri si ferme de familie

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu, a participat in perioada 03-05 mai 2016 la cea de-a 30-a sesiune a Conferintei Regionale a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) pentru Europa, care se desfasoara in Antalya, Turcia.

Conferinta a fost prezidata de ministrul Agriculturii din Turcia, Faruk Çelik, si de directorul general al FAO, Jose Graziano da Silva. Evenimentul s-a bucurat de participarea ministrilor agriculturii, a secretarilor de stat, a ambasadorilor si a reprezentantilor societatii civile din peste 40 de state, inclusiv Comisia Europeana.

In cadrul conferintei, Achim Irimescu a prezentat raportul si rezultatele celei de-a 29-a Conferinte Regionale a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) pentru Europa, care a avut loc in aprilie 2014, in Romania, la Bucuresti.

In discursul sau, Achim Irimescu a subliniat cateva aspecte relevante legate de risipa alimentara in Europa si Asia Centrala, cum ar fi recunoasterea impactului major pe care risipa alimentara il are asupra foametei si a malnutritiei precum si a faptului ca reducerea risipei alimentare este strans legata de dreptul fiecarui om de pe planeta la hrana.

MADR-FAO - Ministrul Agriculturii

“Apreciem ca FAO, in colaborare cu donatori, continua sa sustina statele membre in efortul lor de a include micii fermieri in lantul valoric pentru a fi astfel reduse pierderile de alimente. As vrea sa subliniez ca dezvoltarea micilor fermieri si a fermelor de familie din regiunea Europei si Asiei Centrale a crescut capacitatea integrarii acestora in lantul agroalimentar in vederea asigurarii securitatii alimentare din regiune”, a afirmat ministrul Agriculturii. Domnia sa a pus accent pe securitatea alimentara, volatilitatea preturilor, problema migratiei, dezvoltarea relatiilor intre statele europene pe pietele de desfacere din Europa, Asia Centrala cat si din celelalte continente.

“Regiunea Europei si a Asiei Centrale este foarte eterogena. Aceasta este pentru FAO o provocare dar ofera si multe oportunitati. Cu totii trebuie sa ne concentram pe posibilitatea intaririi parteneriatelor din regiune, atat cu societatea civila, cat si cu sectorul privat si ma bucur sa vad la aceasta conferinta ambele parti reprezentate foarte bine. Legatura cu acesti parteneri este vitala pentru rolul organizatiei in viitor”, a concluzionat ministrul Achim Irimescu.

Conferinta Regionala a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) a avut ca scop analizarea oportunitatilor si provocarilor cu care se confrunta, la nivel mondial, agricultura si sectorul alimentar, discutiile vizand in mod deosebit identificarea unor politici adecvate menite sa gestioneze vulnerabilitatile si sa maximizeze oportunitatile de dezvoltare.

Pe ordinea de zi a Conferintei s-au aflat aprobarea membrilor Comisiei pentru securitatea alimentara mondiala, obiectivele de dezvoltare durabila si implicatiile lor pentru agricultura si dezvoltare rurala in Europa si Asia Centrala. Totodata, au fost prezentate noile Birouri FAO – Sistemul de retea descentralizata, precum si rapoartele cu rezultatele din punerea in aplicare a programului de lucru si a bugetului 2014-2015 si actualizarea cu privire la punerea in aplicare a programelor prevazute pentru perioada 2016-2017. De asemenea, a fost prezentata si situatia contributiilor si a rezultatelor din Regiunea Europa si Asia Centrala in conformitate cu obiectivele strategice FAO din perioada 2014-2015, prioritatile pentru activitatea FAO in Regiunea Europa si Asia Centrala. In cadrul evenimentului, a fost prezentat Raportul cu rezultatul dezbaterii sesiunii a 28-a a Comisiei Consultative Europene pentru pescuit in apele interioare si acvacultura dar si Raportul cu rezultatul sesiunii de dezbatere a celei de-a 38-a sesiuni comune a Comisiei Europene pentru Paduri (EFC) si Comitetului 73 CEE-ONU privind Padurea si Industria Forestiera.

MADR-FAO - Conferinta FAO Turcia 2016

M.A.D.R.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

  

 


Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.