
Comisia Europeana a publicat astazi cele mai recente cifre privind importurile in UE de boabe de soia din Statele Unite, care arata o crestere de 100 % in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. In prezent, boabele de soia provenite din SUA reprezinta peste doua treimi din boabele de soia importate de Uniunea Europeana. UE importa aproximativ 14 milioane de tone de boabe de soia pe an, ca o sursa de proteine pentru hrana animalelor noastre, inclusiv pui, porcine si bovine, precum si pentru productia de lapte.
Boabele de soia din SUA sunt considerate a fi o optiune foarte atractiva pentru importatorii si utilizatorii din Europa in ceea ce priveste furajele, datorita preturilor competitive.
SUA a devenit principalul furnizor de boabe de soia, ajungand la o pondere de 69 % fata de 38 % in aceeasi perioada a anului trecut (iulie — sfarsitul lunii noiembrie 2017). In aceasta perioada a anului trecut, UE a importat 1 868 652 de tone de boabe de soia din SUA, in conditiile in care importurile noastre actuale ating in prezent un nivel record de 3 722 860 de tone. Aceasta inseamna, de asemenea, ca in prezent, UE este de departe principala destinatie a exporturilor de boabe de soia din SUA (27 %), urmata de Argentina si Mexic (fiecare reprezentand 10 %).
In urma declaratiei comune UE-SUA de catre presedintele Juncker si Trump la 25 iulie, Comisia Europeana publica periodic cifre privind importurile de boabe de soia in UE. Cele doua parti au convenit sa intensifice comertul in mai multe domenii si produse, in special in ceea ce priveste boabele de soia.
Comisarul pentru agricultura, Phil Hogan, a declarat: „Din cauza unei serii de factori de piata si climatici, productia europeana de culturi proteice nu este suficienta pentru a satisface cererea tot mai mare. In ceea ce priveste soia, autosuficienta UE reprezinta doar 5 % din nevoile noastre. Astfel, desi avem in vedere dezvoltarea potentialului nostru de crestere pentru proteinele vegetale cultivate in UE, vom continua sa importam boabe de soia de la partenerii nostri, inclusiv de la Statele Unite care reprezinta, in prezent, principalul nostru furnizor pentru acest produs.”

Raportul de astazi arata ca:
-
- In comparatie cu primele 22 de saptamani din anul de comercializare 2017 (iulie pana la sfarsitul lunii noiembrie), importurile in UE de boabe de soia din Statele Unite au crescut cu 100 %, atingand 3 722 860 de tone;
- In ceea ce priveste importurile totale ale UE de boabe de soia, proportia celor provenite din SUA in prezent este de 69 %, fata de 38 % in aceeasi perioada a anului trecut. Acest lucru plaseaza SUA cu mult inaintea Braziliei (25 %), cel de al doilea principal furnizor al UE, urmata de Canada (2 %), Paraguay (1 %) si Uruguay (1 %).
Datele incluse in raportul publicat astazi cu privire la boabele de soia provin din Observatorul european al pietei culturilor agricole, pe care Comisia Europeana l-a lansat in iulie 2017, in scopul de a pune la dispozitie date privind piata si o analiza pe termen scurt, pentru a garanta mai multa transparenta.

Comisia Europeana




