
Hibridul trilinial ES Sigma a fost creat de compania Euralis Semences, Franta si este un hibrid extratimpuriu destintat a se cultiva in Transilvania si Moldova.
Caractere morfologice.
Planta este de inaltime medie spre inalta. Unghiul dintre axul principal al paniculului si ramificatiile laterale este mic spre mediu. Numarul ramificatiilor laterale primare este mic. Ramificatiile au pozitia usor recurbata spre recurbata. Coloratia antocianica a glumelor paniculului este absenta sau foarte slaba. Matasea este slab colorata antocianic.
Stiuletele este mediu spre lung, cu un numar de randuri de boabe mic spre mediu. Bobul este de tip semiindurat, cu varful bobului de culoare galben-portocalie. Glumele rahisului stiuletelui sunt colorate antocianic.
Insusiri fiziologice.
Perioada infloritului paniculului este medie si a matasitului medie. Hibridul este tolerant la seceta, arsita si sistavire si este rezistent la cadere si frangere.
Perioada de vegetatie a hibridului este egala sau mai mare cu 2 zile fata de martorii Turda 201, Turda 165, Helga si PR39D81 si face parte din grupa hibrizilor extratimpurii.
Capacitate de productie.
Hibridul a realizat o medie, pe 3 ani de testare, o productie de 11195 kg. boabe /ha. Se poate cultiva in zona a II-a si a III-a din Moldova si Transilvania.




