Prevenirea e mai usoara decat tratarea

CategorIes:

By

·

2 – 3 minute

 Uniunea Europeană va pune accentul în perioada 2007-2013, în domeniul sănătăţii animale, pe prevenirea îmbolnăvirilor, monitorizarea bolilor, controale periodice şi cercetarea ştiinţifică, pentru a reduce incidenţa îmbolnăvirii animalelor şi a minimiza impactul atunci când apar îmbolnăviri.

.

 

Comisia Europeană a adoptat la 19 septembrie o strategie privind sănătatea animală, care îşi propune să dezvolte o politică de prevenire a bolilor, să transforme vaccinarea de urgenţă într-o opţiune viabilă, să simplifice legislaţia şi să facă posibilă folosirea mai eficientă a resurselor financiare.

Strategia încurajează în special dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi inovarea. Un exemplu sugestiv evocat în strategie este vaccinul împotriva gripei aviare, creat de o echipă de cercetători în luna septembrie. Acest proiect promiţător a beneficiat de cofinanţare comunitară prin intermediul programului de cercetare al Uniunii Europene. Noua strategie îşi propune să extindă reţelele de laboratoare naţionale de referinţă şi să asigure exploatarea deplină şi împărtăşirea cunoştinţelor şi experienţei acumulate la nivel european.

Politica privind bolile animalelor la nivelul Uniunii Europene joacă un rol important în facilitarea comerţului cu animale şi produse de origine animală, asigurarea siguranţei alimentelor, prevenirea transmiterii bolilor animalelor la oameni şi furnizarea ajutorului financiar pentru controlul şi eradicarea a numeroase boli grave.

Efectele devastatoare din punct de vedere social şi economic ale unor boli precum boala vacii nebune (Foot-and-mouth) sau gripa aviară au demonstrat în ultimii ani importanţa unei politici puternice şi eficiente privind sănătatea animalelor la nivelul Uniunii Europene.

Izbucnirea unor boli aduce cu sine cheltuieli importante şi intervin de asemenea probleme etice legate de sacrificarea în masă a animalelor când se încearcă controlarea epidemiei. Mai mult, se manifestă crescând o preocupare cu privire la transmiterea acestor boli la oameni.

După cum a subliniat comisarul european pentru sănătate, Markos Kyprianou, obiectivul strategiei este de a contribui la sănătatea publică şi de a atinge în Uniunea Europeană nivelul cel mai ridicat de sănătate şi bunăstare a animalelor.

Beneficiind de un buget mediu anual de 400 de milioane de euro, strategia urmăreşte să protejeze şi să promoveze:

          sănătatea publică / siguranţa alimentară;

          sănătatea animală;

          dezvoltarea economică în sectorul animalier;

          practicile viabile privind creşterea şi bunăstarea animalelor.

Priorităţile vor fi reevaluate periodic, pentru ca finanţările să fie direcţionate către sectoarele care aduc cele mai multe avantaje cetăţeanului. În plus, factorii responsabili din domeniul sănătăţii animale vor avea responsabilităţi clare pentru implementarea acestei strategii.

Un alt obiectiv-cheie al strategiei este de a îmbunătăţi siguranţa importurilor şi a comerţului cu animale, dar nu prin impunerea unor noi constrângeri precum controalele la frontieră. Se va acorda o atenţie deosebită importurilor care prezintă risc ridicat de răspândire a bolilor şi vor fi eliminate problemele chiar de la sursă, de exemplu, prin încheierea de parteneriate cu ţările exportatoare.

Strategia abordează, de asemenea, problemele legate de comerţul ilegal cu animale, care prezintă riscuri şi mai mari, atât pentru sănătatea animală, cât şi pentru sănătatea oamenilor.

Sănătatea animală şi prevenirea îmbolnăvirilor preocupă şi autorităţile sanitar-veterinare din România. Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a adoptat pentru 2007 un program strategic cuprinzând acţiuni la nivel naţional pentru supravegherea, prevenirea şi controlul bolilor la animale şi al celor transmisibile de la animale la om, pentru protecţia animalelor şi a mediului.

 



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.