
Rasele de rate se impart in functie de specializarea intr-o anumita directie de productie si in functie de greutate.
Dupa specializare ratele se impart in:
• rate specializate pentru productia de carne
• rate specializate pentru productia de oua
• rate decorative crescute pentru frumusetea penajului
Dupa greutatea corporala se impart in:
• rate grele – pentru productia de carne
• rate usoare – pentru productia de oua
Rasa Pekin

S-a format ca rasa din rasele locale in sudul Chinei, de unde s-a raspandit in Europa la sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului XVII.
Rasele de rate Pekin au culoarea alba pe tot restul corpului. Greutatea corporala la care ajung ratele Pekin este de 3-3,5 kg la ratele adulte si 3,5-4 kg la ratoi. Dupa ingrasarea fortata prin indopare ratoii pot realiza 5 kg/cap si chiar si peste.
Productia de oua dintr-un an variaza intre 85-105/cap cu greutatea oului cuprinsa intre 75-90 gr. Ouale au coaja de culore alba. Oautul incepe cand ratele ajung la varsta de 8-9 luni iar sezonul de ouat incepe la sfirsitul lunii ianuarie putand continua in conditii normale de hranire si ingrijire pana in lunile iulie-august.
Procentul de ecloziune este mai scazut decat la alte rase de rate. Avand o rusticitate si o rezistenta deosebita la conditii de clima si adapostire, o productie buna de carne (dar si de oua) si o viteza mare de crestere a bobocilor, aceasta rasa de rate este deosebit de remarcata de crescatorii de la noi din tara, aria ei de raspandire cuprizand toata tara.
Ratele din rasa Pekin incrucisata cu rasa Leseasca dau nastere unui produs infecund denumid Mulard cu indici foarte apreciati pentru productia de carne cu calitati deosebit de apreciate de consumatori, cat si pentru producerea de ficat gras.
Rasa Rouen

A fost formata in Franta, in orasul cu acelasi nume, din rase locale existente in zona. Penajul ratelor Rouen este asemanator ce cel al ratelor salbatice; un colorit frumos prezentand doua varietati de culoare:
-
- varietate deschisa, creata in Franta
- varietatea inchisa, creata in Anglia
Ambele varietati de culoare au calitati oarecum asemanatoare cu privire la productie, adaptare, rezistenta, etc.
Ratele din rasa Rouen au un caracter linistit, adaptandu-se foarte bine conditiilor de crestere si exploatare pe teren uscat, in lipsa suprafetelor de apa. Au o buna capacitate de ingrasare, producand o carne de o calitate excelenta.
Greutatea corporala a ratelor Rouen poate ajunge la femelele adulte la 3 kg, iar la ratoi la 3,5-4 kg, prin ingrasare putand realiza pana la 5-6 kg.
Bobocii au un ritm de crestere ridicat putand realiza la varsta de 60 de zile greutatea de 2-2,5 kg.
Ratele produc anual un numar de 85-95 de oua cu o greutate medie a oului de 70-85 grame/bucata, coaja acestora fiind de culoare verzuie, cu diferite nuante, deschise sau mai inchise.
Rasa Leseasca

Rasa a fost formata pe teritoriul Amercii de Sud, in Paraguai, Bolivia, Peru, din ratele salbatice Carninia muscata ce au fost domesticite. Aceste rate mai sunt cunoscute si sub denumirea de rate mute deoarece sunetul pe care acestea il produc este departe de macaitul obisnuit al celorlalte rate.
Penajul prezinta un colorit de o mare diversitate (negru, alb, albastru, roscat, maro, galben, gri, precum si alte nuante si combinatii de culoare).

La ratele Lesesti dimorfismul sexual este deosebit de bine pronuntat. Astfel, ca talie, ratele au greutatea corporala de 2-3kg, in timp ce ratoii au o greutate dubla, respectiv 5-6 kg, motiv pentru care aceasta rata este apreciata in categoria ratelor grele.
Importanta economica a acestei rate rezida din calitatea deosebita a carnii care se obtine de la produsii realizati prin incrucisarea ratelor Lesesti cu alte rate (Pekin, Rouen). Acesti produsi hibrizi au o greutate corporala mai mare decat a raselor din care provin (fenomenul de heterozis), se ingrasa foarte usor, producand un ficat mare (750-800 grame). Acesti boboci hibrizi se numesc “mularzi”. Ei sunt infecunzi.
Ratele clocesc foarte bine si-si cresc bine puii, durata de incubatie fiind de 33-35 zile, cu 6-7 mai mult decat la celelalte rase. Aceste rase au un grad mare de rusticitate, ratele adulte putand sa zboare cu multa usurinta, reusind sa doarma in pomi sau stinghii, la o oarecare inaltime de sol.
Cresterea ratelor lesesti nu necesita prezenta suprafetelor de apa, putand foarte bine sa fie crescute si pe teren uscat.
Medic veterinar,
Dr.Diana Galatanu




