
Guvernul Ponta a decis, luni, ca plata TVA sa se faca la incasarea facturii.
Masura se va aplica doar in cazul intreprinderilor cu o cifra de afaceri de maximum 500.000 de euro si este una dintre masurile pentru redresarea economiei anuntate, luni, de premierul Victor Ponta. Plata TVA la încasarea facturii se va face doar prin bancă şi ar putea fi introdusă de la 1 august.
Conform acestui sistem, firma care emite factura va achita TVA doar la momentul incasarii sumei din respectiva plata, dar si firma care primeste factura nu va mai putea deduce TVA decat la momentul platii, au explicat pentru Mediafax surse oficiale.
Este necesar ca modificarea sa fie agreata in prealabil de Comisia Europeana si FMI, scriu jurnalistii de la zf.ro.




