Aceasta operatiune se refera atat la scroafe cat si la purcei, insemnand incetarea lactatiei pentru scroafe, iar pentru purcei trecerea de la nutritia bazata pe laptele matern la furajarea cu nutreturi concentrate.

Intarcarea consta in separarea scroafei si purceilor, fiecare urmand in continuare fluxul tehnologic propriu. Intarcarea reprezinta o faza deosebit de critica pentru purcel, deoarece tractul digestiv trebuie sa se adapteze la digestia furajelor concentrate, ceea ce inseamna ca isi va schimba atat structura mucoasei cat echipamentul enzimatic si flora saprofita.

Varsta de intarcare variaza in functie de posibilitatile si preferintele crescatorului, gradul de tehnicitate al fermei si mai ales calitatea furajului ce va fi administrat purceilor dupa intarcare. In tara noastra a fost utilizata si mai este larg raspandita intarcarea tardiva la varsta de 42-45 de zile, plecand de la conceptia ca cel mai bun aliment al purcelului il reprezinta laptele matern. Dezavantajele acestei metode sunt: durata mare a lactatiei, care epuizeaza organismul matern si scaderea indicelui de folosire a scroafelor, iar avantajul principal este ca are loc involutia uterina completa. In alte tari, se utilizeaza curent intarcarea timpurie la diferite varste: 18, 21 sau 28 de zile. Metoda se bazeaza pe faptul ca in mod fiziologic, productia de lapte la scroafe scade dupa ziua a 21-a. Trebuie avut in vedere faptul ca involutia uterina si restabilirea endometrului nu sunt complete inainte de ziua a 21-a, intarcarea inainte de aceasta data avand drept consecinta o marire a intervalului intarcare-monta.

In ceea ce priveste purceii, practicarea intarcarii timpurii este posibila doar daca purceii sunt obisnuiti foarte devreme sa consume furaj concentrat, iar furajul utilizat dupa intarcare este de foarte buna calitate si asigura necesarul nutritiv pentru aceasta perioada delicata. Indiferent de metoda de intarcare practicata, obisnuirea purceilor sa consume furaj concentrat este o operatiune foarte importanta. Daca, atunci cand se practica o intarcare tardiva, obisnuirea se face incepand cu varsta de 2 saptamani, atunci cand se practica intarcarea timpurie, obisnuirea trebuie sa inceapa chiar din primele 4-5 zile de la fatare.

Furajul concentrat se administreaza in cantitati foarte mici, pentru a da posibilitatea tubului digestiv al purcelului sa se obisnuiesca cu noul tip de furajare, iar calitatea furajului trebuie sa fie deosebit de buna, cu un nivel proteic foarte ridicat. Administrarea furajului se face in hranitori (jhgeaburi) mici, care sa asigure accesul purceilor la furaj, separat de scroafa. Cantitatile de furaj se cresc treptat, odata cu varsta purceilor, astfel incat, la intarcare, acestia sa fie deja obisnuiti cu noul tip de furajare. Dupa intarcare, purceii trec printr-o perioada foarte dificila cunoscuta sub numele de “criza de intarcare”. Aceasta dureaza cateva zile si se manifesta prin scaderea in greutate si sensibilitatea deosebita la boli. Aceasta are ca suport fiziologic transformarile pe care le sufera sistemul gastrointestinal al purceilor, cand are loc, in prima faza, o atrofie a mucoasei, criptelor si vilozitatilor intestinale ce contin limfocitele B, macrofage si celule T, cu rol important in imunitate. La 4-5 zile dupa intarcare incepe redresarea acestor sisteme si astfel creste si rezistenta la boli. Mijloacele prin care putem interveni pentru diminuarea efectelor acestei crize sunt reprezentate de asigurarea conditiilor optime de microclimat si cazare, care sa previna imbolnavirile si concomitent o calitate foarte buna a furajului, cu un nivel proteic ridicat, care sa asigure proteine necesare reconstructiei mucoasei digestive si a sistemului imunitar.

In ceea ce priveste tehnica de intarcare, exista mai multe posibilitati:

• • Mutarea din boxa de fatare atat a scroafei cat si a purceilor, fiecare in sectoare corespunzatoare fluxului tehnologic.
  • Mutarea din boxa de fatare numai a purceilor in sectorul de crestere, atunci cand se practica sistemul de intretinere a scrofelor in boxe individuale pe toata durata vietii de reproductie.
  • Scoaterea din boxa numai a scroafei, atunci cand se utilizeaza boxe care permit intretinere purceilor in continuare.

De regula, in sistemul intensiv se practica mutarea atat a scroafei cat si a purceilor, precum si intarcarea in trepte, cand se extrag numai purceii cei mai dezvoltati, ceilalti ramanad inca o perioada de timp sa se alimenteze prin supt. Intarcarea in trepte, practicata in special in sistemul gospodaresc, are avantajul ca producerea de lapte scade treptat, insa are ca dezavantaj imposibilitatea de utilizare a sitemului “totul plin – totul gol” cu repercursiuni asupra fluxului tehnologic. Cand se practica intarcarea totala, brusca, trebuie acordata atentie fata de scroafa, pentru a asigura incetarea secretiei lactate si a preveni astfel aparitia mamitelor, datorita faptului ca laptele numai este supt de catre purcei. Aceasta se realizeaza diminuand ratia furajera cu o zi inainte de intarcare si cu o dieta totala (fara furaje si fara apa) in ziua intarcarii. Socul pe care il are acest “post negru” urmat de furajarea abundenta din perioada de asteptare va favoriza si declansarea mai rapida a ciclului estral.

Medic veterinar
Dr.Galatanu Diana Monica