
Dintre bolile, transmisibile, cu un inalt grad de periculozitate pentru efectivele de porcine domestice si salbatice, cea mai grava este Pesta Porcina Clasica, boala care genereaza pierderi economice importante datorita mortalitatii ridicate, a costurilor mari de eradicare a bolii, a restrictiilor privind miscarea animalelor si a produselor de origine animala, sistarea comertului cu porcine vii si a produselor provenite de la acestea.
Cresterea porcinelor este o activitate importanta, atat la nivel national cat si la nivel global, porcul furnizand 47-48% din totalul productiei de carne, precum si alte produse care sunt foarte valoroase cum ar fi grasimea, pielea, parul, gunoiul de grajd.
Carnea de porc in stare naturala este saraca in clorura de sodiu dar are un continut bogat de proteine. De asemenea reprezinta o sursa importanta de vitamine si minerale, necesare unui organism sanatos, precum o serie de vitamine din grupa B, cum ar fi vitamina B6, B12, acid nicotinic, tiamina, riboflavinafier, magneziu, fosfor, potasiu si zinc.
Consumata in cantitati moderate, carnea de porc este o buna sursa de energie, avand efecte benefice asupra pielii, ochilor, sistemului nervos, a oaselor si a performantelor mentale. Prin continutul de antioxidanti esentiali, carnea de porc asigura o buna imunitate a organismului.
Rentabilitatea cresterii acestei specii este recomandata de faptul ca:
-
- este o activitate de traditie a populatiei tarii noastre;
- este un animal mai putin pretentios comparativ cu alte specii de animale;
- asigura o prolificitate si precocitate crescuta, conditionate de rasa si sistemul de crestere;
- valorifica o gama foarte variata de resurse furajere;
- are o diversitate a productiilor pe care le realizeaza;
- confera cresterii si exploatarii caracterul unei activitati durabile si de perspectiva;
- constituie o sursa pentru schimburile comerciale;
- asigura posibilitatea realizarii de comert intracomunitar si export de porci vii si carne de porc care sa aduca venituri mari producatorilor;
- asigura stabilitatea fortei de munca in zona rurala.
Rentabilitatea cresterii acestei specii este conditionata si de modul in care crescatorii de porcine respecta conditiile de bunastare (adapostire, furajare, adapare, microclimat, exploatare) si in mod prioritar, normele de protectie sanitara veterinara, respectiv asigurarea statusului de sanatate.
Cu referire la exportul de porcine vii in spatiul U.E. tara noastra a avut restrictii stabilite prin acte normative emise de forurile europene cu responsabilitate in acest domeniu, respectiv Decizia Comisiei 2013/764/CE referitoare la masurile de control in sanatatea animala datorate evolutiei pestei porcine clasice, in diferite state membre U.E.
Prin actiunile specifice efectuate an de an in cadrul programelor anuale de eradicare a bolii, teritoriul Romaniei a fost recunoscut de rapoartele misiunilor F.V.O. din ultimii ani, ca liber de aceasta grava maladie, conditie esentiala pentru reluarea comertului intracomunitar si a exportului cu porci vii si carne de porc.
La intalnirea din 14 septembrie a Comitetului pentru Plante, Animale, Alimente si Furaje de la Bruxelles, a fost votata in unanimitate o decizie care va permite Romaniei sa participe la comertul intracomunitar cu porci vii si produse provenite de la acestia, decizie care va intra in vigoare la publicarea ei in Jurnalul Oficial al U.E.
Aceasta situatie obliga si responsabilizeaza personalul din reteaua sanitara veterinara, autoritatiile locale si in mod special crescatorii de porcine, sa implementeze si sa respecte masurile stabilite de Autoritatea Sanitara Veterinara si pentru Siguranta alimentelor, prin Programul national de prevenire a P.P.C., reactualizat pentru anul 2016, prin care se urmareste:
-
- Catagrafierea lunara a populatiilor de porcine domestice existente in toate tipurile de exploatatii.
- Identificarea si inregistrarea in baza de date functionala, a tuturor exploatatiilor de porcine si a efectivelor, si operarea evenimentelor (intrari, iesiri) la data producerii acestora.
- Comunicarea si informarea permanenta intre autoritatile veterinare si crescatorii de porcine, asociatiile de crescatori de animale si admistratorii fondurilor de vanatoare cu privire la recunoasterea bolii si la masurile care trebuie aplicate in cazul aparitiei unei suspiciuni si distribuirea de materiale informative si postere in toate localitatiile din judet.
- Implementarea si respectarea masurilor de biosecuritate in exploatatiile comerciale cu porcine, functionarea filtrului sanitar si rutier.
- Supravegherea clinica a starii de sanatate a porcinelor prin inspectii la exploatatiile cu porcine, prin examene clinice si prin afluirea de probe, conform graficului stabilit de D.S.V.S.A. judeteana, pentru supravegherea bolii prin teste de laborator.
- Supravegherea bolii la mistreti prin afluirea, obligatoriu, de probe de sange, stern si organe (limfonoduli, rinichi, splina si amigdale) de la mistretii impuscati in campania de vanatoare sau gasiti morti.
- Solicitarea medicilor veterinari sa participe la partidele de vanatoare.
- Monitorizarea respectarii legislatiei privind circulatia porcinelor domestice pe teritoriul judetean si national, existenta documentelor sanitare veterinare care sa insoteasca animalele, prin controale in exploatatii cu animale, targuri, abatoare, in trafic, la expozitii, sau alte manifestari.
- Respectarea obligatilor ce revin detinatorilor de porcine, respectiv:
-
-
- sa creasca porcii in spatii imprejmuite, in adaposturi inchise, cu respectarea conditiilor de igiena, microclimat si bunastare, izolate de gropile de gunoi sau zonele populate cu alte porcine sau cu porci mistreti;
- sa solicite medicului veterinar din localitate, inregistrarea exploatatiilor cu porcine, identificarea si inregistrarea animalelor existente permanent in exploatatie;
- sa achizitioneze porcine numai din exploatatii si din targuri de animale vii, autorizate sanitar-veterinar, insotite de documente oficiale;
- sa tina un registru al exploatatiei in care sa noteze orice eveniment (intrari, iesiri, tratamente, etc);
- sa asigure furaje si apa cu respectarea parametrilor de calitate si sa nu administreze in hrana porcilor deseuri de abator sau resturi menajere nesterilizate;
- sa respecte normelor de bunastare si conditiile de igiena in mijloacele de transport, pentru porcinele in miscare;
- sa anunte imediat medicul veterinar de aparitia oricaror semne de boala sau mortalitate la animalele proprii;
- sa colaboreze cu medicul veterinar arondat pentru efectuarea examenelor clinice si pentru recoltarea probelor pentru examene de laborator;
- sa nu comercializeze carnea proaspata si produsele din carne de porc rezultate din taierea porcinelor in exploatatia proprie (consumul acestor produse se face numai in exploatatia respectiva, dupa examenul de specialitate asigurat de medicul veterinar arondat);
- sa respecte legislatia privind ecarisarea teritoriului, prin predarea cadavrelor de la porcine moarte la unitatea de neutralizare, cu spijinul autoritatiilor locale.
-
-
Implementarea masurilor de prevenire a pestei porcine clasice, in general si cu atentia cuvenita pentru mistreti, mentinerea indemnitatii teritoriului national fata de aceasta boala, constituie o tinta importanta in activitatea personalului din reteaua sanitara veterinara, dar si pentru personalul angajat din alte autoritati judetene si locale, cu o atentionare speciala pentru crescatorii de porcine, pentru vanatori, dar si pentru proprietarii fondurilor de vanatoare de stat sau private.
Dr. Pentea Ioan
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari din Judetul Sibiu




