
In aceasta perioada sunt conditii favorabile dezvoltarii atacului de rapan, fainare, viermele marului (generatia a III-a,tratament preventiv), afide (paduchi verzi, cenusii), acarieni si boli de depozit (bitter-pit, putreziri, prabusire – tratament preventiv).
Pentru prevenire si combaterea rapanului se pot utiliza fungicide care au efect secundar protector si preventiv pentru bolile de depozit realizand un amestec dintre un produs pe baza de captan (MERPAN 48 SC – 0,2%, CAPTADIN 50 PU – 0,25%, CAPTAN 80 WDG – 0,15% cu efect preventiv si curativ, care favorizeaza cicatrizarea ranilor provocate de unii agenti, iar la mar imbunatateste capacitatea de pastrare si aspectul comercial) plus un produs pe baza de tiofanat metil (TOPSIN 500 SC – 0,14% – fungicid sistemic cu o puternica actiune preventiva si curativa, cu spectru larg de actiune si cu o eficacitate de lunga durata).
In aceasta solutie, in scopul maririi rezistentei la pastrare si transport a fructelor, se va adauga CLORURA DE CALCIU – solutie tip 35 – 0,2% chimic pura.
Incepand cu acest tratament NU se mai aplica fertilizatori foliari cu azot, ci numai cu calciu.
Perioada optima de tratament este cand fructul are ¾ din marimea normala, diametru 45-50 mm, ce corespunde cu decada a III-a a lunii iulie. Urmatorul tratament se recomanda in decada I-a lunii august cand fructul are 4/5 din marimea normala utilizand acelasi amestec.
Alte recomandari importante: Tratamentele fitosanitare se vor executa la momentul optim cu respectarea dozelor sau concentratiilor recomandate. La prepararea solutiei se va avea in vedere compatibilitatea produselor. Se vor respecta cu strictete normele de protectia muncii, de paza si securitate impotriva incendiilor, protectia mediului, albinelor(Conf. Leg.383/2013).
Ing. Caltun Florin
Oficiul Fitosanitar Vrancea




