Peste 700000 de fermieri sunt autorizati la plata

CategorIes:

By

·

1 – 2 minute

APIA a autorizat la plata, in cadrul Schemei de Plata Unica pe Suprafata – SAPS, un numar de 702.875 fermieri.

Cei  peste 700 mii de fermieri sunt din comunele in care s-au finalizat actiunile de control specifice (administrativ, control pe teren, prin teledetectie), fermieri ce au indeplinit cumulativ conditiile impuse de regulamentele europene si legislatia romaneasca.


 

Suma astfel autorizata la plata este de 887.603.265,95 milioane lei (207.782.027,70 milioane euro).


 

Dintre totalul fermierilor autorizati la plata in avans, 687.954 fermieri au primit deja sumele la care au fost indreptatiti, sume ce totalizeaza 878.707.587,92 milioane lei (205.699.608,58 milioane euro).


 

Astfel, APIA a platit avansul din plata unica pe suprafata pentru 63% din fermierii care au depus cererea de sprijin in cadrul Campaniei SAPS 2010.


 

Reamintim ca APIA a demarat plata avansului în cadrul Campaniei SAPS 2010 in data de 16 octombrie. Pentru anul 2010, cuantumul alocat platilor directe unice pe suprafata este de 80,36 euro/ha, avansul fiind de 161,69 lei/hectar (37,85 euro/ha), reprezentând 47,10% din suma aprobata a se acorda beneficiarilor schemei de plata unica pe suprafata finantata din FEGA.


 

Platile sunt efectuate in lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrala Europeana (BCE) pentru ziua anterioara datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2010, BCE a stabilit un curs de 4,2718 lei.


 

Schemele/masurile de sprijin pe suprafata sunt finantate din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).


 

 

SERVICIUL RELATII CU PUBLICUL SI COMUNICARE APIA

 

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.