
Expertii din grupurile de lucru Copa si Cogeca privind cerealele si oleaginoasele estimeaza productia cerealiera totala la 277 milioane de tone in UE-27 pentru recolta pe 2022. Adica cu 4,4 % mai putin decat anul de comercializare precedent (290 de milioane de tone) si cu 3,8 % mai putin decat media multianuala de 288 de milioane de tone.
Suprafata din UE-27 acoperita cu grau comun a fost aproape stabila la 21,7 milioane de hectare plantate. Din cauza randamentului scazut, este asteptata o scadere a productiei la 123,4 milioane de tone, in raport cu 129,2 milioane de tone anul trecut. Se asteapta scaderi asemanatoare de productie pentru alte cereale, cu o scadere mai abrupta pentru graul durum, cu 14,6 % mai putin decat in 2021 conform previziunilor.

Jean-François Isambert, presedintele grupului de lucru al Copa-Cogeca „Cereale” a afirmat: „Productia europeana de grau comun risca sa fie extrem de afectata de evenimente climatice din multe regiuni cu temperaturi inalte, deficit de ploaie sau grindina. Ne asteptam la un randament mai mic cu in jur de -5 %. In vederea riscului de penurii alimentare in mai multe tari importatoare, din cauza razboiului din Ucraina si a inflatiei preturilor la alimente, este esential ca aceste avertismente sa fie luate in serios de Comisia Europeana si ca nevoile sa fie anticipate. In unele regiuni deja suntem ingrijorati cu privire la amanarile care au loc in noua campanie de achizitionare a ingrasamintelor. Trebuie intarite transparenta si concurenta pe piata europeana a ingrasamintelor. Suntem ingrijorati si cu privire la blocajele logistice care afecteaza exporturile de cereale din Ucraina si riscurile asociate de perturbare a pietelor. In final, producatorii de cereale au nevoie de certitudini legislative acum, cand trebuie sa ia decizii pentru rotatia culturilor de anul viitor in saptamanile ce urmeaza. Comisia trebuie sa decida repede masurile de flexibilitate pentru PAC 2023 inainte de insamantarea de toamna.”
In ceea ce priveste recolta de oleaginoase, previziunile sunt mai pozitive. Copa si Cogeca anticipeaza o crestere la 32,1 milioane de tone, 8,5 % peste anul trecut si peste media multianuala de 29,8 milioane de tone. Productia crescuta de oleaginoase in UE-27 rezulta dintr-o crestere a suprafetei de aproape 1 milion de hectare in raport cu sezonul precedent si o recolta stabila atata vreme cat conditiile meteorologice sunt favorabile.

Pedro Gallardo, presedintele Grupului de lucru „Oleaginoase si proteaginoase” a declarat: „In afara Peninsulei Iberice si a anumitor regiuni europene centrale, conditiile de insamantare pentru culturile de iarna, inclusiv rapita, au fost favorabile. Suprafata acoperita cu floarea-soarelui si cu culturi proteice insamantate primavara a crescut in urma invaziei Ucrainei, cu +9,3 % respectiv cu +6 %. Insa, aceste proiectii nu trebuie sa ne faca sa uitam de dificultatile din perioada de crestere. Protejarea culturilor de boli si daunatori este complicata pentru ca mijloacele eficiente de protectie nu mai sunt disponibile. Este nevoie urgent de acces la soiuri mai bine adaptate la schimbarile climatice si rezistente la boli si la daunatori, precum si de metode alternative de protectie mai eficiente.”
Copa-Cogeca




