Civilizatia umana o civilizatie a graului

Detalii

Categorie: Grau

13 Decembrie 2007

 Primele plante cultivate de om au fost cerealele, care in alimentatie detineau un rol mult mai important decat legumele sau unele fructe ca maslinele, curmalele sau smochinele. Primele culturi de cereale au aparut in Asia Mica si sud-occidentala unde cresteau (ca dealminteri si in regiunea balcanica) speciile salbatice respective.

Data aparitiei cultivarii cerealelor, deci a agriculturii se situeaza in mileniul al VII-lea i.e.n. Prima cereala cultivata si care a detinut mult timp primul loc a fost orzul, care in neolitic a fost cultivat in varietati diferite din China si India pana-n Danemarca si Anglia. A urmat graul, cultivat la inceputul mileniului al VI-lea i.e.n ale carui trei tipuri principale, dar cu foarte multe varietati s-a raspandit inca de la inceput din Asia Mica, pana in Europa Occidentala. In tarile danubiene-balcanice, orzul, graul si meiul erau cultivate inca de la inceputul neoliticului. (majoritatea surselor arheologice tind sa acrediteze ideea cultivarii la inceput a anumitor unor varietati ale graului cum ar fi: alacul, teuchiul, graul spelta si mai tarziu, graul comun). La orz si grau s-au adaugat apoi secara si ovazul.

Cultura cerealelor a fost mai intensa in vaile fertile ale marilor fluvii (Tigru si Eufrat, Indus, Nil, Fluviul Galben) ale caror revarsari periodice lasau in urma lor un namol foarte fertil, iar cand ploile nu erau suficiente apa putea fi asigurata prin sisteme simple de irigatie. Agricultura bazata pe irigatie a dus la obtinerea unui surplus de produse, cea ce a dat posibilitatea unor grupuri sociale noi (mestesugari, negustori, etc) sa se dedice exclusiv activitatilor specifice de productie si comert. La randul lor, aceste activitati au dus treptat la transformarea satelor in centre mai mari si cu activitati mai complexe (orasele).

In neolitic, prelucrarea graului era o ocupatie rezervata femeilor. Dovezi in acest sens sunt atat pietrele de macinat grau descoperite in mormintele femeilor din acea perioada, cat si asimilarea virtutilor alimentare ale graului in cadrul ritualurilor feminine ale fecunditatii (v. Persefona, Demeter, Ceres, Luna.) Mai mult, observatiile antropologice moderne asupra unor triburi primitive din Africa par sa confirme aceasta ipoteza. Abia in simbolistica alchimica apare (pentru prima data?) tendinta de defeminizare a acestei ocupatii, prin integrarea tuturor atributelor graului si moraritului in simbolistica androgina a lui Hermes, respectiv in cele transformante si purificante ale cuptorului alchimic.

In cadrul civilizatiilor mesopotamiene, baza primordiala a economiei a constituit-o agricultura. Intre cereale, primul loc il ocupa orzul, apoi graul, iar ca planta oleaginoasa, susanul. Orzul era preferat graului, intrucat acesta crestea mai bine in solul alcalin al Mesopotamiei, (dupa cum graul crestea mai bine in malul fertil al Nilului) dar si pentru ca servea la prepararea prin fermentatie a unei foarte apreciate bauturi alcoolice. Macinarea cerealelor era o ocupatie preponderent familiala, una dintre ustensilele obisnuite ale oricarei bucatarii mesopotamiene, find moarade macinat.

Desi suprafata cultivabila a Egiptului faraonic, nu o depasea pe cea a actualei federatii belgiene, baza economica o constituia ca si la mesopotamieni, agricultura. Principalele cereale cultivate erau, orzul (in mai multe varietati) si doua varietati de grau. Fertilitatea exceptionala a pamantului, a facut ca in timpul lui Ramses al II-lea, productivitatea acestuia sa fie aproape egala cu cea de astazi. Alimentul principal era painea, urmata de alte produse pe baza de faina. Preotii prescriau pregatirea painii fara sare, aceasta find considerata un element impur. In timpul Regatului Nou, egiptenii preparau mai bine de 40 de sortimente de paine si alte preparate cu diverse ngrediente.

La evrei, orzul (principala cereala alimentara) si graul erau cultivate in campiile vailor. In epoca nomadismului, baza alimentara era asigurata de painea din orz nedospita. Cand evreii au devenit sedentari painea de orz era preparata dintr-un aluat dospit cu sare, coapta in fiecare zi pe un cuptor primitiv. (o simpla lespede de argila pusa deasupra focului si acoperita cu cenusa fierbinte. Faina era macinata cu pisalogul intr-o piua, ocupatie rezervata ca si in neolitic femeilor. Moara de piatra de forma cea mai simpla va apare la evrei abia in secolul al IV-lea i.e.n.

Persii cultivau cu precadere orzul si graul, iar principalele alimente cotidiene, erau painea de orz nedospita si mamaliga de mei. Mai tarziu, graul va fi importat din coloniile grecesti.

Civilizatiile Indusului cultivau cerealele pe imensele campii fertile ale fluviilor din nordul Indiei. In jurul anului 2500 i.e.n. in orasele Mohenjo-Daro si Harappa existau probabil cele mai mari depozite de grane ale vremii. Depozitul de grane din Mohenjo-Daro ocupa o arie de 46 m pe 23 m iar cele 12 din Harappa, mai mici, aveau alaturi 18 platforme circulare de caramida cu mori de piatra pentru macinat. Dupa incheierea invaziei ariene (1500 i.e.n.) produsul agricol de baza devine orezul, urmat de grau, mei si trestia de zahar. Mancarea obisnuita a taranului era pregatita se pare din grau sau orz fiert si prajit.

Baza materiala a tuturor realizarilor civilizatiei chineze a constituit-o agricultura. In nici un moment al civilizatiei lor, chinezii nu au trecut printr-o faza pastorala, find agricultori sedentari. In epoca Shang si in cele urmatoare, elementul de baza in alimentatia chinezilor din nord era meiul iar in sud orezul. Graul si orzul introduse probabil din apus au ramas tot timpul pe un plan secundar.

In Japonia cerealele cultivate erau in numar de 4 : orez, grau, orz si mei. Pana in secolul al XVI-lea orezul era pentru taran un aliment consumat numai la marile ocazii, dupa care a devenit aliment de baza. In secolul al XVI-le erau cultivate 12 soiuri de grau, tot atatea de orz si 96 soiuri de orez. Pe ansamblu se poate constata ca baza alimentara a variat dupa regiuni, epoci si situatia economica, initial ea find reprezentata de orz si mei.

Civilizatiile precolumbiene, in special cea azteca si mayasa aveau o alimentatie centrata preponderent pe porumb si fasole.

Grecii, la care muntii ocupau cca. 80% din suprafata tarii practicau agricultura in conditii net nefavorabile, comparativ cu locuitorii vailor marilor fluvii. Lipia, articolul esential in alimentatie se facea din orz, secara, ovaz si mai rar din grau care era mai scump. In perioada elenistica (sec I i.e.n.) ei inventeaza moara de apa (asa numita "moara greceasca) cu roata dispusa orizontal si arbore vertical precum si folosirea giratorie a pietrei de macinat. Aceast tip de moara va fi ulterior perfectionat de romani.

La romani, initial predomina pastoritul, culturile agricole restranse ca suprafata find limitate la mei respectiv la o specie de grau rezistenta pe terenurile umede (alacul), din a carei faina se faceau mamaliga si lipia. Abia pe la inceputul sec. al II-le i.e.n. apare la romani, painea din aluat dospit cu drojdie, cand se manifesta si o tendinta de specializare a activitatii de panificatie. De exemplu, existau brutari care preparau numai paine alba, altii numai paine intermediara iar altii doar paine inferioara pentru saraci si sclavi. Practic, se poate vorbi de paine ca aliment comun abia din secolul I i.e.n. Pana la acea data locul ei era asigurat de o fiertura de mei sau de faina de grau cu tarate, in apa sau in lapte. In era republicana, plamadeala era pregatita din faina de mei amestecata cu must de struguri, o data pentru intreg anul, cea ce dadea painii un gust acru. Romanii au perfectionat moara greceasca. O singura piatra de moara putea macina in 10 ore, 1500 kg. de grau, inlocuind astfel, munca a 40 de sclavi. Moara romana de la Berbegal (Provence) folosind un agregat de 16 grupuri de pietre, putea macina cca. 28 de tone de grau intr-o singura zi. [J. Gimpel]

Traciierau mari producatori de orz, secara linte, bob si cultivau mai multe varietati de grau. Exportul lor de grane orientat initial catre regiunile grecesti, se va reorienta treptat catre Peninsula italica.

Celtiicultivau in Galia toate cerealele vremii - orzul, graul, secara, ovazul, iar in Irlanda in principal orzul. Moara de macinat era compusa din 2 pietre, dintre care cea mobila era manevrata print-un brat de lemn, ce-i imprima o miscare circulara. Cerealele erau pastrate in gropi adanci care comunicau intre ele prin galerii. Mai tarziu ele erau pastrate in chiupuri mari.

Popoarele germanice (gotii, vandalii, longobarzii, francii, nomanzii) cultivau orz, grau, iar mai tarziu secara ovaz si mei. Ostrogotii de pe teritoriile actualei Ucraina, erau agricultori sedentari care vor cere imparatului Valens sa le permita sa se aseze in Tracia, pentru ca aceasta tara are pamantul foarte fertil.[ Amm Marcellinus, Istorie Romana, XXXI, 3,8.]Terciul de faina de grau, orz sau secara si lipia coapta pe pietrele incinse de vatra erau obisnuite in alimentatia vechilor germani. Conform resturilor menajere descoperite la Hedeby, vikingii consumau mult fiertura din faina de orz si un fel de paine din faina de secara necernuta.

Agricultura Bizantului, era prospera. In sec X si XI, in Italia recolta era egala cu de 4 ori cantitatea semanata, si chiar 3 secole mai tarziu o recolta de 10 ori mai mare decat cantitatea insamantata, era cu totul exceptionala. In acelasi timp in Bizant pe unele loturi se obtinea o recolta de 20 de ori mai mare decat cantitatea insamantata, motiv pentru care cerealele se situau pe primele locuri in exporturile bizantine.

Civilizatia araba de pe teritoriile vechii Mesopotamia a institutionalizat controlul de igiena al brutariilor, operatiune efectuata de un serviciu specializat al administratiei orasului. In mediul rural, se remarca tendinta de a construi satele in jurul unui cuptor de paine care deserveste toti locuitorii.

In evul mediu european, peste 90% din populatie era rurala. Dupa G. Dubby, "majoritatea taranilor puteau fi multumiti, cand randamentul pamantului lor era de 1:3 sau 1:4". (azi cca. 1:20)

In primele secole ale evului mediu uzul morii de apa s-a pierdut, aceasta find inlocuita cu moara de macinat manual, din piatra. Totusi, incepand cu secolul IX, moara de apa se generalizeaza treptat. In acel moment pe teritoriile abatiei Saint Germain-des-pres, existau 59 de mori, pentru ca doua secole mai tarziu, Domesday Book sa inrtegistreze 5624 de mori de apa, numai in Anglia. Multe dintre acestea mai functionau inca in sec al XVIII-lea cand in comitatul Wiltshire s-a ajuns ca un numar de 26 de familii sa fie deservite de o singura moara.

Legea bavarezilor (Lex Baiuwiorum) situa moara, alaturi de biserica, de castelul ducal si de fierarie, specificand ca " aceste patru edificii, sunt edificii publice si sunt accesibile oricui." Morile erau construite pe malul apelor dar multe erau plasate si in mijlocul curentului. Cand in sec. X a fost inventat arborele cu came, care transforma miscarea circulara continuua a rotii motrice, intr-o miscare alternativa verticala, actionand o unealta fixata la etremitatea manerului unei prajini, (ciocan, maciuca, mai etc) moara a capatat o intrebuintare artizanala, protoindustriala.

Morile de vant au aparut in Europa, in sec al XII-lea, in Anglia, Franta si Spania. Primele mori de vant din Europa sunt mentionate in Decretaliile papei Grigorie al IX-lea, find construite la 1180 in Normandia. Numarul lor a crescut imediat, mai ales in regiunile lipsite de rauri repezi. In sec. XIII, numai in regiunea orasului Ypres din Flandra existau 120 de astfel de mori. Cunoscuta de mult timp in Orientul Apropiat, moara de vant a fost perfectionata in Occident, montandu-i-se intregul corp cu angrenajul de roti si cu panzele bratelor pe un mecanism central. In felul acesta, panzele invartindu-se liber, puteau capta forta eoliana din orice directie batea vantul. Energia mareelor a fost deasemenea captata in Occident, inca din secolul XI. Numarul morilor actionate de maree a crescut continuu pana in secolul XIX, in special in Franta si Anglia. Instalate in golfuri sau estuare, ele foloseau un sistem de ecluze, care sub presiunea apei se deschideau si se inchideau automat. Prin caderea apei din vana de acumulare, era actionata roata motrice a morii.

Baza alimentara a taranului o constituiau cerealele, consumate mai putin ca produse de panificatie, cat sub forma de fiertura sau de turte. Cele mai folosite erau orzul, secara si apoi graul. Secolul al XIV-lea va fi marcat de o criza demografica cu accente dramatice, consecinta principala a ciumei negre adusa la sfarsitul lui octombrie 1347 din Orient de o nava comerciala la Messina. Lipsa fortei de munca in agricultura a determinat o grava destructurare economica si sociala. Statisticile arata o scadere catrastofala a productivitatii solului. Intre 1250 si 1350, raportul dintre cantitatea insamantata si cea recoltata scade de la 1:6 la 1:2,7. In multe regiuni randamentul solului se reduce la jumatate. Scaderea productiei globale s-a datorat si unei bruste schimbari a climei: avansarea progresiva a ghetarilor alpini si polari a determinat disparitia graului din Irlanda si Scandinavia precum si coborarea limitei septentrionale de cultivare a secarei.

Pe de alta parte tipurile de cereale cultivate acum sunt altele. In locul graului si al ovazului, culturile cele mai practicate in sec. XIII, la inceputul sec al XIV-lea predomina orzul si legumele, iar ovazul va dispare complet. Tot in aceasta perioada, in campiile irigate ale Padului, apar primele culturi de orez.

Cresterea demografica din sec. XV, urmare a consolidarii statelor centrale a determinat noi transformari in agricultura.In Norvegia, culturile de secara i-au locul padurilor, iar hrisca si faina din hrisca isi fac aparitia catre 1400 in Bretagne (adusa se pare din Orient de catre turci si tatari). Germania orientala si septentrionala ajunge marele furnizor de secara al Europei Occidentale, iar cultura meiului se extinde pana in Anglia.

Faina de castane tinde sa inlocuiasca cerealele ca elemente de baza in alimentatie. Porumbul isi face aparitia la inceputul sec. al XVI in Spania, initial pentru furajarea animaleleor iar din secolul al XVII-lea si pentru alimentatia omului.

In sec. al XVI-lea, painea alba, exclusiv din faina de grau era intalnita doar la mesele princiare si nobiliare, unde nu lipsea insa nici painea neagra. De fapt din pricina macinatului rudimentar, faina nu putea fi lipsita total de tarate. In Italia painea se facea de obicei din 75% faina de alac si 25% faina de bob, dar se foloseau si diverse amestecuri de faina de mei si bob.

Datorita conditiilor favorabile, morile hidraulice s-au raspandit in majoritatea localitatilor din tara noastra, pe cursuri de apa repezi si cu debit bogat. Documentul care atesta existenta acestora este "Diploma cavalerilor ioaniti" din anul 1247, in care se arata ca regele Bela al Ungariei, daruieste unui cavaler drept rasplata, cateva mori din Valea Jiului.

Statisticile istorice atesta cresterea numarului de mori de apa de la 26 in sec. al XIII-lea la 159 in sec. al XIV-lea.

Morile de vant au cunoscut in tara noastra o dezvoltare accentuata mai ales in Dobrogea si in nord-estul Moldovei. La inceputul secolului trecut in jud. Tulcea functionau 434 de mori de vant.

Prima moara cu aburi s-a construit in Romania, in anul 1853 la Bucuresti, de catre George Assan. Ulterior numarul acestora a crescut, ajungand in 1912 la 98, cu o capacitate totala de 3430 t / 24 h si cu o putere instalata de 17 212 C.P.

In Braila existau trei mori cu o capacitate de 200 t / zi fiecare, iar in Bucuresti patru mori de mare capacitate, construite cu capital strain apartinand firmelor: Luther, Gantz, A.G.K., Buhler si MIAG.

In concluzie, poate fi admisa ideea, conform careia, civilizatia umana s-a constituit si s-a dezvoltat ca o veritabila civilizatie a graului, aportul acestei cereale, ramanando constanta semnificativa a alimentatiei noastre din cele mai vechi timpuri si pana in prezent.

Sursa: www.farinsan.ro

• < Anterior
• Următor >